De-ai fi uimirea-n iarba răvășită, de Adrian Munteanu

Creation Category: 


  
  

De-ai fi uimirea-n iarba răvășită,

Te-aș strânge-n pumn, ca roua din câmpie


Și ți-aș întinde pâinea aurie


Și sarea caznei între noi sfințită.


De-ai fi suavul puf de păpădie,


Covor țesut din liniștea smerită,


Când ziua cade-n brume năruită,


Te-aș așeza pe-un duh de poezie.

 



Dar nu-mi rămâi grădina fără roade,


Nici sterp ținut pe care nu-l ating.


Te țin în plasa vastelor navoade


Și patimi dulci tăcut pe mâini te ling


În prăvălirea clipelor iscoade,


Să-ți pot sorbi ființa, să te-nving.