Monthly archive

Sélection finale du prix Senghor du premier roman francophone 2010

Le jury de présélection du Prix Senghor du premier roman francophone s'est prononcé sur un choix de 12 titres francophones et francophiles en premiers romans, sur les 22 titres proposés initialement. Le jury a eu beaucoup de mal à n’en sélectionner que 10, la qualité d'écriture du "cru" 2010 les a poussé à en retenir 12.

Category: 

As Cores do Tempo-Arte Sinagogal na Moldávia Romena/Exposição foto-documentária

Terça-feira, 3 de Agosto de 2010, às 19h00, ICR Lisboa inaugurará no Museu Nacional de Arqueologia (Praça do Império, Belém, Lisboa) a exposição foto-documentária “As Cores do Tempo - Arte Sinagogal na Moldávia Romena”, contendo imagens realizadas pelo jovem artista fotógrafo Teodor Răileanu. O projecto foi concebido e desenvolvido pelo Instituto Cultural Romeno de Tel Aviv em colaboração com a Universidade Bar Ilan de Ramat Gan, Israel, e salienta a importância e a originalidade da arte sinagogal da Roménia, uma área ainda insuficientemente conhecida e estudada.

Category: 

Scrisoare deschisă adresată Cristinei Modreanu, selecționer al Festivalului Național de Teatru

Creation Category: 

Vă propun spre discuție, un Comunicat de presă. Și vă pun o întrebare retorică, o întrebare absolut firească: Oameni buni, cine este Cristina Modreanu?!?

M-am gândit mult dacă merită să-ți scriu această scrisoare.

Stând cu stiloul în mână și cu  hârtia albă în față mi-am dat seama că mai fusesem în această ipostază de trei ori în ultimii 3 ani. De fiecare data voiam sa te întreb același lucru. De fiecare dată am renunțat. Ce rost avea? În haosul ăsta? În confuzia, delirul și lipsa de valori cu care ne confruntăm? Acum era, deci, a patra oara și aproape renunțasem când mi-a venit în minte o imagine – o bucătărie mică, ora 5 dimineața, un bărbat singur fumează aplecat peste un text. Deodată îi țâșnește sângele pe nas… O să-ți developez mai târziu această fotografie.

Trebuie să știi că fac parte dintre regizorii care nu dau prea mare importanță felului cum își manageriază spectacolele după premieră. Deși mi-e clar că greșesc, continui să o fac. Pe de-o parte, dintr-o imensă timiditate, iar, pe de altă parte, pentru că nu mă interesează premiile, festivalurile, box-office-ul și astfel de chestii. Asta pentru că am senzația că la noi onorurile în teatru spun foarte multe despre cei care le acordă și nu spun aproape nimic despre cei care le primesc.

Ca director de teatru, însă, sunt condamnat să mă intereseze ce se întâmplă cu spectacolele teatrului meu, cine, cum și unde le vede, cine și cum apreciază munca actorilor și a întregului colectiv. Pe scurt, sunt obligat să-mi pese dacă Teatrul „Sică Alexandrescu” participă sau nu la Festivalul Național de Teatru (care se vrea, sper, o ramă a tuturor celor mai bune spectacole din țară). Pentru cine nu știe, trebuie să spun că Teatrul „Sică Alexandrescu” a participat din anul 2002, de când am devenit directorul său, la toate edițiile Festivalului Național de Teatru, cu excepția uneia (selecționer era, atunci, Marina Constantinescu).

Revin. Director fiind, eram obligat să urmăresc cu atenție selecția la Festivalul Național de Teatru, gândirea teatrală a selecționerului și întotdeauna am avut senzația că am înțeles-o (poate cea mai transparentă a fost cea a Marinei Constantinescu).

Prima dată când n-am înțeles ideea, gândirea teatrală a selecționerului a fost în primul an în care tu ai devenit selecționer. Atunci a fost și prima dată când am vrut să-ți scriu, când am vrut să te întreb – ce vrei? cum gândești? care-ți sunt criteriile? Am renunțat.

Anul trecut, Teatrul „Sică Alexandrescu” a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru cu spectacolul „Lapte negru” în regia mea, dar nici atunci n-am înțeles cum s-a făcut selecția. A fost a doua oară când am vrut să-ți scriu, când am vrut să te întreb – ce vrei? cum gândești? care-ți sunt criteriile? Am renunțat.

Aș dori să observi că nu aș putea fi acuzat că aveam vreo nemulțumire personală, ca regizor, din moment ce tu selecționasei chiar spectacolul meu.

Anul acesta nu ai selectat nici un spectacol al Teatrului „Sică Alexandrescu”. Întrebarea mea este aceeași: ce vrei? cum gândești? care-ți sunt criteriile?

Este adevărat că, în acest an, în plină campanie de selecție pentru Festivalul Național de Teatru, mi-ai trimis și am primit în calitatea mea de senator UNITER un e-mail în care propuneai Senatului UNITER criteriile de selecție pentru Festivalul Național de Teatru. Nu știu dacă Senatul le-a votat sau dacă măcar au fost supuse dezbaterii (nu am putut fi prezent la toate ședințele Senatului). Atunci a fost a treia oară când am vrut să-ți scriu. Am renunțat. De aceasta dată am renunțat din jenă. Deși din decență n-am să reproduc aici e-mail-ul (poate cu altă ocazie), era evident ca acele criterii erau făcute pe genunchi și că nu făceau decât să legitimeze un „anume” fel de selecție. Erau exact ca acele caiete de sarcini care se fac la licitații astfel încât să câștige cineva anume. Dar poate greșesc, poate între timp criteriile tale s-au schimbat și atunci revin cu întrebarea: ce vrei? care sunt criteriile de selecție? Cum gândești tu teatrul și un Festival Național?

Și de ce un spectacol precum „Puterea obișnuinței” de Thomas Bernhard nu face parte din această selecție? Ce criterii nu a îndeplinit? Te rog și te provoc să facem în mod public o analiză a spectacolului, cât mai amănunțită și în toate compartimentele lui. (Te rog să începi prin a te documenta asupra lui Thomas Bernhard, pentru că, mi-ai mărturisit că nu știi nimic despre el și a trebuit să-ți povestesc biografia lui.)

Mi-ar plăcea ca discuția (publică) să fie una profesionistă și decentă, dacă poți (spun asta pentru că am văzut că în alte dispute publice, cu criticii Alice Georgescu și Mircea Morariu limbajul tău a fost departe de decență.).

Repet – vrând să preîntâmpin ideea că sunt nemulțumit că nu ai selecționat spectacolul meu „Puterea obișnuinței” – această scrisoare ți-o adresează directorul teatrului și nu regizorul Claudiu Goga.

Dacă lucrurile ar sta altfel, atunci ți-aș fi reproșat că nu ai selecționat spectacolul meu de la Teatrul Național Cluj „Un caz clinic”, sau ți-aș fi reproșat că nu ai fost să vezi la Iași „Made în Est” sau (absolut inadmisibil!!!) nu ai fost nici măcar la Teatrul Mic în București să vezi „Hamelin”. Nu e asta treaba selecționerului să VADĂ spectacole? Și pentru că a venit vorba de reproșuri pe care nu ți le fac – aș putea să știu de ce e nevoie întotdeauna de nenumărate insistențe ca să vii la Brașov să vezi spectacole pentru Festivalul Național de Teatru? Nu asta e obligația unui selecționer? Și de ce, de fiecare dată în cei 3 ani ai amânat venirea după ce, în prealabil, făcusem programul teatrului după programul tău?

Am rămas dator cu developarea imaginii care m-a făcut să-ți scriu (imaginea aceea este imaginea lui Marius Cordoș, protagonistul din „Puterea Obișnuinței”, într-una din nopțile de dinaintea premierei – povestită de el însuși). Vreau să spun cu asta că artiștii, creatorii adevărați muncesc până la limita sacrificiului iar de munca lor nu ar trebui să-și bată joc nimeni, nici din rea credință, nici din incompetență sau superficialitate.

Închei, spunându-ți că în cazul în care nu voi primi răspuns la întrebările mele, îmi voi răspunde singur (dar public) și mă voi vedea silit să nu-ți mai acord prezumția de bun simț și de competență.




Claudiu Goga,

Directorul Teatrului „Sică Alexandrescu”,

regizor și membru în Senatul UNITER

Journée d'information à  l'Ecole des Beaux-Arts, Paris

Journée d’information à l’Ecole des Beaux-Arts, jeudi 20 mai – 18h / 20h
Les élèves de l’EBA de Versailles auront accès aux explications de Jean-Marc Bourgeois, vice-président et administrateur de La Maison des Artistes, qui répondra à toutes leurs questions relatives à leur future vie artistique professionnelle.
http://www.eba.artiste-com.com/

Category: 

Dragoș Sebastian Merișca - "Poveștile mele de pe vremea când nu știam să scriu"

Creation Category: 

 




Photobucket
Poveștile mele de pe vremea când nu știam să scriu
Iași 2010



"Poveștile mele de pe vremea când nu știam să scriu" - Dragoș Merișca, 6 ani. Chiar dacă această apariție editorială ar putea fi demnă de Cartea Recordurilor, ceea ce ne marchează după ce venim în contact cu ideile și istorisirile culese în timpul când autorul avea între 1 și 6 ani, este altceva. Cartea ne convinge că de multe ori copiii ne spun lucruri mai serioase decât am vrea noi să le credem, iar nu de puține ori sfaturile, întâmplările, dialogurile, ideile celor mici trebuie băgate în seamă, fie ca mesaje estetice, fie morale ori chiar profund religioase. Putem așadar să învățăm, din paginile acestui volum inedit, a nu avea prejudecăți legate de vârsta și a privi cu alți ochi, cu ochi de copil, ori cu “Ochiul Visului” – subtitlul cărții - lumea în care trăim.
Richard Constantinescu

Xavier Noël, Grand Prix Jules Verne 2010

L’Académie littéraire de Bretagne et des Pays de la Loire va remettre mardi 15 juin, à l’Hôtel de Ville de Nantes, le Grand Prix Jules Verne 2010 à Xavier Noël pour Paschal Grousset, de la Commune de Paris à la Chambre des députés, de Jules Verne à l’olympisme paru aux éditions Les Impressions Nouvelles. Paschal Grousset, alias André Laurie, homme politique et homme de lettres qui a notamment écrit des récits d’aventures et d’imagination scientifique, dans le sillage de Jules Verne.

Category: 

Destrămarea lucrurilor înainte de Giotto

Creation Category: 

Întotdeauna m-a fascinat Goya,
pentru teribila sa incursiune în
străfundurile zbuciumate
ale sufletului omenesc
atent la clipa trecătoare, la mugurii ce se deschid
de la verde închis la tonurile în degradé
fără îndoială, să alegi cînd apune soarele
este fapta unui original sau a unui nebun
perseverent al absolutului în al treilea pătrar
uitîndu-și trupul și spiritul golit de gînduri
într-o singură zi
după criteriile noastre obișnuite,
cînd totul pare să capete forma unui zid
sau mai bine, pauza unei tăceri
și de ce nu, a unei morți anunțate

Iată timpul desfrunzirii, cînd trebuie
să trăiești infinitul din clipă...

 
 
  

 

 

Mircea Nedelciu și experimentalismul

Creation Category: 

S-au împlinit anul trecut la mijlocul lui iulie 10 ani de la dispariția lui Mircea Nedelciu. După suma manifestărilor publice (modeste și anonime) dedicate comemorării celui mai important prozator optzecist, cum părea la un moment dat a-l recepta unanim critica noastră de întâmpinare, ai zice că aura scriitorului și a optzecismului în genere s-a resorbit de la sine, în ultimii cincisprezece, douăzeci de ani, antrenată într-un natural proces de torsiune, destrămare și nivelare.

Pornind de la o astfel de stare, astăzi, extrem de dura situare din Istoria critică a literaturii române a operei antume a scriitorului apărută după 1989 , făcută de Nicolae Manolescu („Cărțile de după 1989 ale lui Nedelciu nu mai prezintă același interes. O parodie după Povestea poveștilor lui Creangă e doar trivială. Romanul Zodia Scafandrului, autobiografic, e dovada epuizării mijloacelor unui scriitor care a fost considerat la început o mare promisiune. Neținută din nefericire!”) parcă nu mi se mai pare atât de exagerată, ci doar reductivă ca abordare. Pentru că nu cred să uite cineva că, în fond, critica românească postbelică, influențată constant mai bine de trei decenii de „cronicile” lui N. Manolescu, nu a fost efectiv niciodată, și nici n-a inspirat, o metodă inovativă în stare să susțină retorica noilor forme promovate de ultimile generații de literatori. Rumoarea reală creată în jurul „textualismului”, bunăoară, nu a putut, din păcate, ține locul procesului interior extrem de necesar al reînnoirii sincrone a limbajului criticii de susținere și inovării disciplinei. Observație valabilă, în parte, și pentru metoda domnului Manolescu care și-a alcătuit Istoria destul de „rigid”, după un criteriu unic de valorizare, cel estetic…

Familiarizat și dedulcit cu teoriile limbajului (Tel Quel), cu „noua critică” și „noul roman francez”, de unde împrumută și prelucrează ideologic câteva elemente de „inginerie textuală”, foarte inventivul constructor care a fost Mircea Nedelciu, în ciuda importanței de circumstanță pe care i-a arătat-o la un moment dat critica timpului, a fost cu adevărat înțeles și prețuit în mod real doar de conclavul prietenesc și foarte specializat al colegilor din cenaclul Junimea (Gheorghe Crăciun, Gheorghe Iova, Gheorghe Ene ș.a.). Criticii generației lor (un Ion Bogdan Lefter, o Monica Spiridon, un Gheorghe Crăciun - m. 2007!, un Mircea Cărtărescu etc.) ar fi trebuit, dacă nu au făcut-o la timp, să creeze măcar aposteriori acel cadru de ideologie literară, vorba lui Cărtărescu, care să recreeze climatul și să recupereze valoarea valențelor unei mișcări literare care se știe că și-a preparat singură mijloacele de a lupta împotriva establishmentului literar al epocii, abhorând într-un mod atât de tranșant și de ingenios, la urma urmei, tirania convențiilor și, mai ales, fixația redundantă a așa-zisei teme a obsedantului deceniu.

Pages