Țin în palme modelul perfecțiunii menina prin viciul comparației alta din limbajul celei dintîi mitologii toscane, apoi închid ochii în șoaptă, mai departe de viață și mușc adînc, de neuitat, ca și cum ne-am săruta în școli publice dulce amar, cu inima prin care mergem în armonii disonante oricît de realistă pare culoarea lui Bosch peste cîmpurile de zăpadă ale infernului, fluturii se amestecau în veghe de noi cu genunchii mai jos decît osul iliac la culesul mierii cu mintea complet transparentă umerii și palmele ascultînd liniștea
o ceremonie de nuntă, din care lipseam doar noi...
Il serait surprenant que l’univers se soit matérialisé par hasard. Mais peu importe ! Ou alors, c’est la seule question que l’on devrait peut-être se poser. Chaque matin je vois naître la marée, et chaque soir se retirer.