Creation Category:
Articol scris de:
Profesor Dr. Ileana Costea (CSU, Northridge, SUA) și
Doina Țetcu, Diplomat in Fizică Atomică (București, România)
La Râmnicu Vâlcea, pe 7 octombrie 2010, Florica Nicolescu (Stafiescu), prietenă de o viață și colaboratoarea Dr. Florica Bagdasar în domeniul psihologiei copilului cu dizabilități, a împlinit 100 de ani ! Ca să fie alături de fiul ei care locuiește in Noua Zeelandă, Florica Nicolescu și-a sărbătorit ziua pe Skype, pe internet.
Mulți dintre cei ce lucrează în domeniul psihologiei copilului îi poartă admirație și recunoștință doamnei Florica Nicolescu. Deși Florica Nicolescu nu a fost cunoscută public. Explicația: Doi ani în închisoare, fără mandat de arestare, fără judecată, fără sentință de condamnare și apoi 10 ani de interzicere în practicarea profesiei.
Florica Nicolescu va rămâne în mintea și sufletul celor care au cunoscut-o ca un deosebit dascăl care a știut să lucreze cu copiii. Impresionant este faptul că acei copii de care s-a ocupat, pas cu pas, și pe care i-a învățat să se poarte cu normalitate în viața de zi cu zi, recunosc că ea i-a făcut „om”.
Pentru cât de optimistă și pozitivă a fost toată viața ei și a rămas, ai crede că doamna Florica Nicolescu a beneficiat de o viață liniștită, plină de mulțumire. Rămâi și mai uimit de vitalitatea și entuziasmul ei și prin faptul că a putut ajunge până la 100 de ani, când știi că a făcut doi ani grei de pușcărie.
Doi ani în închisoare, fără mandat de arestare,fără judecată, fără sentință de condamnare.
Florica Nicolescu a împlinit 100 de ani!
Primăria din Râmnicu Vâlcea i-a acordat Doamnei Florica (Floarea) Nicolescu o diplomă pentru frumoasa vârstă pe care a atins-o.
Când vezi cât de ageră îi este mintea și vie memoria ești copleșit de admirație. Singurul ei fiu, Radu Nicolescu, doctor în matematică, este profesor de informatică la Auckland University, Noua Zeelandă, și predă cursuri și la Universitatea din Pitești. A fost în țară să-și vadă mama astă vară dar nu a putut reveni pentru sărbătorirea zilei ei de naștere. Așa că sărbătorirea s-a făcut într-un mod specific secolului 21, prin video și internet, pe Skype.
Sărbătorirea a 100 ani pe Skype
La cei 100 de ani ai ei, Florica îsi sărbătorește ziua modern, conectându-se pe internet cu sunet și video, prin Skype. Florica ciocnește un pahar de șampanie cu fiul ei Radu și soția lui, Letiția, care sunt lângă ea tocmai din Auckland, Noua Zeelandă, și cu Ileana Costea, fetița Nușa, pe care Florica o menționează în scrierile ei ca fiind companionul de joacă care a reușit să-i alunge fiului ei tristețile de copil rămas fără mamă, când ea era în închisoare. Prezenți la Râmnicu Vâlcea sau răspândiți în lume, toți cei dragi Floricăi sunt lângă ea la sărbătorirea centenarul ei.
Ileana Costea de vorba cu Doina Țetcu (Stafiescu) despre Florica Nicolescu (Stafiescu)
Doina Țetcu este nepoata de frate a doamnei Nicolescu, persoana cea mai apropiată de Florica în ultimii ani. Iată mai jos câteva replici din partea Doinei Țetcu despre Florica Nicolescu.
Pentru mine Florica Nicolescu este “tanti Florica”. Împreună cu soțul ei, nenea Ionică, cei doi au contribuit la educația mea, mi-au recomandat cărți, am văzut împreună cu ei și cu părinții mei toate piesele de teatru care se jucau pe scenele bucureștene, în adolescența și în tinerețea mea. În ultimii ani îi duc eu cărți. Le citește pe toate și când ne întâlnim dezbatem împreună pe marginea temelor prezentate în acele cărți, iar replica ei, pro sau contra, este întotdeauna argumentată.
Îmi vine în minte un sfat înțelept pe care mi l-a dat de multe ori. “Când întâlnești un om, apreciază-i calitățile și nu te concentra pe defectele lui. Pune în balanță calitățile și defectele fiecăruia și dacă balanța înclină cât de puțin în dreptul calităților, spune-ți: “Are calități și gata, ăsta e!” Ignoră defectele, nu te enerva, că toți avem calități și defecte. Scoate în evidență calitățile omului respectiv ca să poți să mergi înainte cu el.
Florica Nicolescu vorbește domol, dar are o personalitate foarte puternică. In fond i-a dominat pe toți cei din jur. Fiind o persoană blândă, e totuși o persoană foarte hotărâtă.
Mai rețin de la Florica faptul că în viață e bine să ții cont de legea moderației. Câte un pic din toate, nu prea mult din niciunele. Această moderație e un mare secret. Noi toți cădem în exces într-un fel sau altul.
La tanti Florica, sigur mă impesionează vârsta ei, dar și cum și-o poartă. In fiecare zi se ridică din pat, se duce la masa de lucru și scrie. Verile și le petrece la Fedelesoiu, sat pe Valea Oltului, nu departe de Râmnicu Vâlcea, în casa bătrânescă a socrilor ei, într-un cadru natural frumos unde se poate concentra in liniște.
Recent a publicat o carte, “Mamă, ajută-mă să cresc.”. Acesta este un manual pentru mama celor șapte ani de acasă. Acei ani pe care nici o altă metodă nu o poate înlocui. Acei ani, între 0 si 7, în care educația susținută în cadrul familiei copilului, educația timpurie, este cea mai eficientă la copil. Cartea e scrisă așa ca orice mamă să o poată citi și înțelege cu ușurință, în termeni simpli, iar termenii de specialitate sunt și ei explicați pe ințelesul tuturor. O carte de sfaturi practice pentru ce trebuie să facă sau să nu facă o mamă cu copilul ei în diferite ocazii.
Florica Nicolescu și-a impus o disciplină a vieții și a muncii, pe care o respectă și azi. Dimineața, la trezire, bea un pahar plin cu apă, spune cu voce tare, de 20-30 de ori: „Mă simt din ce în ce mai bine, mă simt din ce în ce mai bine,...”. Urmează gimnastica (la pat): fiecare articulație e dezmorțită. Fiecare picior e ridicat la 90 de grade. Apoi se lucrează abdomenul – culcat pe spate, genunchii îndoiți, fundul sus-jos, sus-jos cu sprijin pe picioare și umeri. Și nici articulațiile degetelor de la mâini nu rămân nemișcate. Ele sunt utile nu numai la mânuirea tacâmurilor, dar și a pixului pe hârtie. Apoi alt mare secret : citește în fiecare zi o oră, scrie cu mâna câteva rânduri și memorează ceva, cinci- zece cuvinte dintr-o limbă străină, o poezioară. Aceasta este gimnastica minții, ceea ce ne-a recomandat și nouă, nepoților, când am devenit copii mai mărișori.
O atitudine aparte, am remarcat-o cu mult timp în urmă, în vremea când Florica intrase deja în rândul persoanelor în vârstă, când corpul începe să doară, când preocupările pentru sănătate sau, mai bine zis pentru boală, devin tot mai stringente. Am observat că mai toate persoanele în vârstă vorbesc mereu despre boala lor și se cufundă mult în amintiri. Nu mai au gustul prezentului. Florica a fost mereu ancorată în prezent și cu interes pentru viitor. A fost, și este și azi, la curent cu toate noutățile pe plan politic, economic, cultural. La ea în casă găsești ultimele apariții editoriale. Citește constant literatură de calitate, de specialitate și beletristică. Ochii o mai ajută. Când e nevoie folosește pe lângă ochelari și lupa.
Ceva deosebit. Ne aflăm în seara zilei de 20 decembrie 1989. Sunt în vizită la Florica Nicolescu să-i duc niște medicamente. Locuia încă în București la acea dată. In Râmnicu Vâlcea s-a stabilit în anul 2000. Tocmai începe la telejurnal discursul lui Ceaușescu care spune că forțe reacționare încearcă să destabilizeze țara. Urmărim cuvântarea. Inainte de a pleca îmi spune:
- Tu ce crezi că se va întâmpla?
- Eu cred că nu se va întâmpla nimic. Comunismul e așa de bine înșurubat în țara asta că nu cred că se va întâmpla ceva, răspund eu.
- Greșești, fetițo ! Eu cred că se va întâmpla. Ori Ceaușescu va schimba ceva, ori el va pleca. Dacă nu va schimba nimic, va rezista cel mult până în martie.
Și a doua zi a fost 21 decembrie. Și Ceaușescu a căzut! Ce intuiție politică ! Ce clarviziune !
Pe plan profesional consider că Florica Nicolescu a avut două realizări excepționale: prima: manualele (Abecedarul și Aritmetica) la care a lucrat împreună cu Dr. Florica Bagdasar și a doua: lucrul cu copilul.
1. Abecedarul, pe care cele două l-au creat, a fost o mare schimbare în metoda de învățare a cititului și scrisului în România. Și a fost interzis. Abecedarul „Carte pentru toți copiii” este un manual foarte bun. A suferit din cauza calității de a fi bun. Florica Nicolescu mă tot roagă să mă duc la Ministerul Învățământului să văd dacă se mai poate face ceva. Abecedarul este o carte frumoasă. Mi-a plăcut mult în copilăria mea pentru simplitatea lui. Informația pe care o dă abecedarul este foarte intuitivă, desenele sunt simple, directe, le înțelegi, te fac să le privești, te îndeamnă să mergi mai departe să înveți să citești. Pe fiecare pagină există și ovalul cu litere desenate simplu, fără înfloriturile care se făceau la acea dată. Înveți o literă, asociată de un cuvânt și privind ovalul, vezi că litera are mai multe forme: literă mică și literă mare, de mână și de tipar. Simplu și simultan. Le „fotografiezi” dintr-o privire și ți s-au întipărit în memorie.Florica Nicolescu și Florica Bagdasar au introdus și scrierea verticală, simplificată, nu cea caligrafică, cu linie gros-subțire și înflorituri ale literelor cum se preda în școli în România de atunci. Cele două Florici au elaborat o lucrare științifică bazată pe un studiu intens la Academie a formei de alfabet “folosit de cei pentru care scrisul este instrumentul de lucru. Din 200 de texte cercetate au constatat că modelul de alfabet folosit de aceștia este total diferit de cel învățat în școli. Astfel scrisul înclinat la dreapta apare la 26% dintre cazurile studiate, scrisul vertical la 64%, iar scrisul înclinat la stânga la 10%. Figuri reprezentative din viața noastră culturală – Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Creangă și alții - folosesc scrisul drept simplificat. Scrierea simplificată, dreaptă, cu poziția dreaptă a corpului și a caietului oferă și copilului stângaci stabilitate.”
Tot atunci, cele două Florici, au introdus folosirea creionului și a maculatorului, renunțând-se la tăbliță și condei. Deși metodele și lucrările elaborate de dr. Florica Bagdasar și Florica Stafiescu (Nicolescu) au fost primite cu mult entuziasm de către învățători și apreciate chiar și de inspectorul rus din Mininsterul Învățămâtului ca fiind metode active de lucru, introducerea lor în școli a fost interzisă, fiind considerate metode decadente, inspirate din Apus. Autoarele au fost acuzate de „imperialism prin pedagogie” și Florica Nicolescu a fost închisă.
2. Lucrul cu copilul cu handicap, cu dizabilități, cum se spune acum. Metoda lor, a celor două Florici, Nicolescu și Bagdasar, de lucrat cu copilul handicapat a fost excepțională. Li s-a spus că în România nu există copii handicapați. A urmat apoi articolul din Scânteia (18 ianuarie 1953). E cumplit. Îl am.
Florica Nicolescu a făcut, din copiii de care s-a ocupat, oameni. Pe câțiva dintre ei îi cunosc și eu. Vara îi aducea, pe copiii aceștia cu probleme mintale și de comportament, la Fedeleșoiu și îi punea împreună cu fiul ei, cu mine, nepoata ei, și cu alți copii normali din sat. Copiii cu dizabilități învață prin imitare. Pot să memoreze, dar au capacitate limitată de a gândi. Florica Nicolescu a lucrat cu copiii aceștia până pe la 17-18 ani. Este o tânără în sat. Mai vine uneori la casa unde stă vara tanti Florica Nicolescu și spune: “Doamna Nicolescu m-a făcut om”. E remarcabil. A fost un copil abandonat. A fost dată la casa de copii. Devenise ca un animal sălbatic. Bunicii au auzit că ar fi în sat această persoană care stie cum să se ocupe de copiii cu probleme. Au luat fata și au adus-o la Florica Nicolescu. Am fost de față când au adus-o. Florica Nicolescu a consultat-o, a încercat tot felul de teste, de metode ca să vadă cum se comportă copilul. Dar fata nu reacționa, era complet inertă. Nu reacționa în nici un fel. Atunci Florica a spus: O să încerc și testul durerii. A luat un elastic, i l-a pus pe braț, și a început să strângă, din ce în ce mai tare. Copilul stătea în continuare ca lemnul. Și la un moment dat, când strânsoarea a devenit prea puternică și-a schimonosit puțin fața. Atunci Florica le-a spus bunicilor : „Există speranță. A reacționat.” Și a început s-o ia cu ușurelul, încetișor, a făcut-o să vorbească, a învățat-o să mănânce singură, să se îmbrace, să-și lege singură șireturile de la pantofi (o mare problemă pentru copiii cu deficiențe mintale). A învățat-o să scrie și să citească, să socotescă, să se comporte, să aibă maniere normale în viața de zi cu zi. “Doamna Nicolescu m-a făcut om !”, mărturisește ea astăzi.
“Doamna Nicolescu m-a făcut om.”
Cândva, la București am avut o treabă la o firmă de import-export. Am vorbit cu angajatul de la registratură. M-a recunoscut că sunt Doina, nepoata Doamnei Nicolescu și mi-a spus că Florica Nicolescu se ocupase de el. Și el fusese un neadaptat. Acum nici nu îți puteai da seama că are ceva probleme. Se comporta frumos, era politicos. Mi-a luat haina și mi-a pus-o în cui. Terminase chiar liceul. Au mai fost și alții, fata unui ministru, un băiat autist și alții. Acestor copii, pe care i-am cunoscut și eu, le trebuia o atenție deosebită, lucru individual. Părinții copiilor de care s-a ocupat o apreciau extraordinar pe Florica Nicolescu. Cu toate acestea în regimul comunist i s-a interzis zece ani să profeseze, ea era o persoană recunoscută în lumea profesioniștilor ca un specialist în domeniul psihologiei copilului, cu abilități deosebite în educarea copiilor cu deficiențe mintale. Au trecut zece ani până i s-a permis să se încadreze la cabinetul de psihologie al unei policlinici pentru copii. Și în acest răstimp până târziu a lucrat cu copii cu probleme reușind să-i aducă la un nivel de comportament cu care să se descurce în viață. Au învățat să se îngrijească, să scrie și să citească, să socotească, au învățat să vorbească și să se comporte manierat. E un mare câștig pentru persoanele socotite irecuperabile!
Florica Nicolescu își deapănă amintirile
(Extrase din articolele nepublicate, scrise de Florica Nicolescu în 2010 : „Campania de denigrare a Abecedarului - Carte pentru toți copiii ” și „Școala românească între cele două războaie mondiale.”)
“Mi-am susținut diploma în Litere și Filozofie în 1939 și am fost detașată la Inspectoratul Școlar al Capitalei. Se iniția o cercetare amplă în cartierele mărginașe ale Bucureștiului cu copiii claselor primare, se studia abandonul școlar, repetenția, eșecul școlar. În 1940 am cunoscut familia Bagdasar, care tocmai se întorsese în țară după niște ani de desăvârșirea studiilor în America, deși ar fi putut rămâne acolo. Erau apreciați în lumea medicală. Doctorul Bagdasar crează primul serviciu de neuro-chirurgie din România. Dr. Florica Bagdasar, revenită în țară, lucrează cu pasiune la orfelinate. Cunoșteam ideile de pedagogie ale Floricăi Bagdasar atât din discuții personale cu ea, cât și din invervențiile și completările făcute de aceasta la ședințe de pedagogia copilului. In 1941, Dr. Florica Bagdasar publică în Analele de Psihologie, volumul VIII, București, articolul intitulat “Problema școlară a copiilor anormali ca inteligență și comportament”. In acest articol Florica Bagdasar menționează că orfanii au nevoie pe lângă grija pentru nevoile primare ca mâncare, căldură, îmbrăcăminte și grijă pentru igiena mintală. “Un examen complet nu se poate face decât în cadrul unei organizații, o clinică școlară medico-pedagogică.” Autoarea articolului se aliniază astfel celorlalți mari cercetători din domeniul educației copilului. Florica Bagdasar își caută colaboratori, persoane cu experiență care să cunoască copilul, care să fi lucrat efectiv în școală. Aveam șapte ani de muncă la școala primară și la grădiniță. Mi-a propus o colaborare cu ea și am răspuns afirmativ imediat. Colaborarea cu Florica Bgdasar a început în mai 1942 și va dura ani de zile. Am hotărât să elaboram un Abecedar si o Aritmetică. Am început prin a ne documenta intens, a cerceta abecedarele românești și străine, am vizitat multe clase. Am luat legătura cu Alexandrina Demetrescu, profesoară la Școala de educatoare “Pia Brătianu”. Alexandrina Demetrescu vizitase școlile din occident și inițiase o experiență la grădință cu metodele noi (Decroly, Montesori). Am aplicat teste colective neverbale și, pentru cazurile necesre, am aplicat Scara metrică a lui Binet-Simon în adaptarea lui Ștefănescu-Goangă, ajutați de mai mulți specialiști veniți la București din Cluj. Ideea Floricăi Bagdasar era că trebuie să stimulăm interesul copiilor care nu aveau nici o tragere de inimă pentru învățătură, erau plictisiți, și că învățatul scrisului și cititului trebuie făcut în așa fel ca pentru copil să fie ca un joc. Abecedarul nostru a fost conceput ca o “Carte pentru toți copiii.”
Grădinițele aveau nevoie de material educativ. Florica Bagdasar propune ca un material educativ minim să fie prezentat și făcut cunoscut și pentru aceasta să se organizeze o expoziție intitulată “Copilul nostru”. Pentru organizarea expoziției s-au angajat profesioniști, iar expoziția “Copilul nostru” s-a deschis în mai 1948, eveniment la care participă întregul guvern și ocazie în care se aduc laude și aprecieri deosebite. In același timp (1947-48) se extinde în tot județul Argeș, la cererea învățătorilor de acolo, utilizarea celor două manuale create de noi, Abecedarul și Aritmetica. Era momentul ca școala să se înoiască. Pentru aceasta era nevoie de un abecedar și o aritmetică care să țină seama de progresele din “Secolul Copilului”, secolul XX. Când Abecedarul a ajuns în mâna copilului si a început a fi apreciat de învățători și a da rezultate uimitoare la copii, celor de la conducere nu le-a fost pe plac: “Nu corespunde noii ideologii comuniste!” In 1946 Ministerul Educației ne-a atras atenția că în Abecedar există o rugăciune. Am scos rugăciunea. Abecedarul rămâne interzis.
Abecedarul are ca îndrumător o nouă metodă de scris-citit, iar Aritmetica “metoda grupată” adică concretizarea numerelor prin desene. După expoziția “Copilul nostru” ne-am deplasat la Pitești la ședința ce a avut loc cu participarea cadrelor didactice care au lucrat cu Abecedarul și Aritmetica. Aici s-au pus de acord observațiile cadrelor didactice cu îndrumările autoarelor și s-a definitivat prima formă pe care urma s-o aibă Abecedarul. Imediat după ședința de la Pitești, primim un ordin:“Interzicerea Abecedarului si Aritmeticii, autori Florica Bagdasar si Florica Stafiescu, în anul școlar 1948-49 și a tipăririi revistei “Copilul nostru”. Este interzisă și difuzarea cărții “Grădinița” , autoare Alexandrina Demetrescu, carte ce tocmai ieșise de sub tipar la editura Universul.
Ordinul de interzicere a Abecedarului în școli a fost pentru mine prima lovitură.
Nu a contat nici entuziasmul cadrelor didactice și al copiilor, nici rezultatele evidente la copii, nici opinia inspectorului sovietic, profesorul Kairov, care declarase într-o ședință la Ministerul Invățământului că : “La clasele unde se predă Abecedarul este adevarata școală activă !”
Între timp Florica Bagdasar înființase Centrul de Igienă Mintală și eu lucram acolo. In ordinul de interzicere a Abecedarului nu se pomenește nimic despre clasele speciale și despre Centrul de Igienă Mintală, așa că ne continuăm activitatea acolo. Florica Bagdasar tocmai demisionase din funcția de Ministru al Sănătății și preluase conducerea Centrului. Activitatea la Centrul de Igienă Mintală între anii 1948-1951 a fost deosebit de interesantă. Centrul se reorganizează, se angajează noi specialiști, fără ca acestora să li se pretindă să fie membri de partid. Noi, pedagogii de la centru înțelegem ce este debilul mintal. Ințelegem și ne perfecționăm. Fiecare copil ia parte la activitate frontal, dar se bucură și de activitate individuală. Înțelegem importanța diagnosticului care nu poate fi stabilit într-o singură ședință. A fixa un diagnostic definitiv este o mare eroare. După multe ședințe, după tratament psiho-pedagogic putem avea surprize plăcute. Unii copii pot fi recuperați. Nu ne ocupăm numai de debili mintali; veneau din capitală și din provincie, copii care rămăseseră în urmă la școală, îi ajutăm să se încadreze în clasă.
Nu mai aveam Abecedarul nostru în școli, dar la Centru se lucra în continuare după Abecedar. S-au confecționat multe materiale educative, unele s-ar putea să fie și acum de folos, dintre care enumăr: loto-alfabet (cunoașterea literelor), alfabetarul “Micul tipograf” – folosirea lui prevenind greșelile în scris, planșa cu litere de mână.
Arestarea mea, a doua lovitură.
Activitatea la materialul educativ și munca cu copilul durează până la 6 septembrie 1951 când sunt arestată. Arestarea s-a făcut fără ordin de arestare. Eram cu fiul meu, copil mic în brațe, când trei bărbați au venit după mine în casă și m-au luat cu ei. Cei de la pușcărie nu au vrut să mă primească. I-am auzit spunând că nu au ordin de arestare. O noapte și o zi m-au ținut pe o bancă într-un hol, ca pe o borfașă prinsă asupra faptului. A doua zi a început ancheta. Nici anchetatorul nu era lămurit asupra motivului arestării. Am fost dusă într-o celulă întunecoasă și friguroasă.
Ancheta a durat un an și jumătate. Florica Bagdasar face intervențiile necesare, dar nu primește nici un răspuns. Aproape în fiecare zi eram mutată dintr-o celulă în alta. De ce? Eram împinsă, îmbrâncită. Mi se puneau ochelari negri la ochi. Nu-mi permiteau să stau pe scaun prea mult, nici să mă așez în pat ziua. Umilințe, insulte au urmat în tot timpul închisorii. La prânz mi se aducea mâncare. Mi-o împingeau cu piciorul prin ușa întredeschisă, o scuipau, trăgeau o înjurătură, limbajul obișnuit. Nu eram lăsată să stau pe pat, eram singură în întuneric și frig; nu aveam săpun, nici prosop. Abia după 8 luni mi s-a permis să primesc un pachet de îmbrăcăminte de acasă.
In perioada în care lucram cu Florica Bagdasar am fost solicitată să colaborez cu Aslan, Chișinevschi, Ana Pauker. Nu am răspuns acestor invitații. Nu mi-am dat seama atunci că adevăratul motiv era de a mă face să mă despart de Florica Bagdasar. S-a ales atunci alt mijloc: arestarea mea, dar nu se găsea un motiv pentru arestare, și abia după câtva timp s-a scris în documentele mele “omisiune de denunț”. Complet fals. Nu este ceea ce apare în documentul de eliberare.
În ziarul “Scânteia” din 18 ianuarie 1953 apare un articol intitulat “Pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei.” Centrul de Igienă Mintală se desființează. Se țin ședințe la școli, se citește articolul din ziar, după care se fac comentarii: “Centrul este condus de trădători, dușmani ai clasei muncitoare”. Inchiderea Centrului de Igienă Mintală a fost a altă lovitură.Articolul din Scânteia este reprodus în întregime în toate ziarele de specialitate din capitală și din țară. Articolul este prelucrat și discutat în toate școlile și spitalele. Această campanie furibundă durează aproape 10 ani.
După apariția articolului din Scânteia, în închisoare fiind, am fost trecută la munca de la fermele de lângă București: Bragadiru, Domnești. Acolo a fost mai bine. Eram măcar în aer liber. Mai puteam mânca un morcov, o ceapă. De la Domnești am fost eliberată la 8 octombrie 1953. In biletul de eliberare nu s-a stabilit nici o culpă. Abecedarul nu era o dovadă legală.
Părinții mei bătrâni și bolnavi au fost nevoiți să ardă toate cărțile din casă. Se zvonise în sat că am fost arestată din cauza cărților.
La 8 septembrie 1951 sunt arestată. La 10 octombrie 1953 sunt eliberată. La cererea mea de încadrare în învățământ mi se raspunde : “Nu avem posturi pentru dumneavoastră”. Interdicția de a lucra în școli a durat aproape 10 ani … Abia în martie 1960 sunt încadrată. Eram însă mereu controlată “să vadă cum examinez copiii.” M-am pensionat în 1968. Am fost ținută departe de școală în anii cei mai buni pentru activitate, între 1951-1960 când aveam 40-50 ani.
In 1989 am fost sfătuită să nu fac proces pentru ceea ce mi s-a întîmplat, aproape 10 ani de excludere din învățământ și cu refuzarea dreptului la muncă, dintre care doi în beciurile CC-ului.
Comuniștii nu mi-au tăiat capul, dar m-au anihilat profesional.
Pentru ce am fost închisă mă întreb și azi, în 2010, la cei 100 de ani ai mei? “
Întrebată ce își dorește cel mai mult la cei 100 de ani, Doamna Florica Nicolescu răspunde: “Să înțeleg de ce am fost arestată. De ce după ce am fost eliberată mi s-a interzis să îmi practic profesia pe care o stăpâneam atât de bine. ”
Aici puteți citi două scrisori de felicitare.Sărbătoare, mare sărbătorire la Râmnicu Vâlcea. Înconjurată de rude și atenție. Tânăra generație e și ea prezentă. Ionuț Țetcu a venit ca specialist în informatică să ajute pentru realizarea întâlnirii pe Skype: Râmnicu Vâlcea, Auckland și Los Angeles sunt pe linie...
__________________________________________________________________________
Spicuiri din spusele Floricăi Nicolescu despre Dr. Florica Bagdasar
A cărei colaboratoare apropiată a fost în domeniul pedagogiei și psihologiei copilului și cu care a fost legată printr-o prietenie de o viață.
(Extrase dintr-un material scris de Florica Nicolescu, 2010.)
“Dr. Florica Bagdasar a fost medic, specialistă în psihologia copilului, Ministru al Sănătății, fondatoarea Centrului de Igienă Mintală și apoi vice-președinta Crucii Roșii. Am colaborat cu ea ani de zile, am lucrat împreuna la Abecedar și Aritmetică, am ajutat copiii cu dezabilități, am încercat să modernizăm școala românească de atunci, să folosim metode noi de analiză și de îmbunătățire a comportamentului copilului. Și rezultatul : am fost considerate reacționare și s-a dus o puternică și lungă campanie împotriva noastră “pentru lichidarea deformărilor antiștiințifice în domeniul pedagogiei.” (Articolul din Scânteia, 18 ianuarie 1953).
Soții Dr. Dimitrie si Dr. Florica Bagdasar, ar fi putut să rămână în America. Au făcut studii la Boston. Dar au ales să se întoarcă în țara lor. Când au venit comuniștii la 23 August 1944, spre uimirea tuturor celor apropiați, soții Bagdasar, tineri medici apreciați profesional și-au dat adeziunea pentru partid. L-am întrebat, pe Dr. Dimitrie Bagdasar, de ce? Mi-a răspuns, “Ca să-mi ajut țăranii mei” (Era orginar din Roșiești și văzuse enorma sărăcie și suferință în Moldova copilăriei lui).
Dezamăgirea pentru ei a venit foarte curând. Au început zilele comuniste grele și Dr. Dimitrie Bagdasar, ajuns Ministru al Sănătății, este invitat să țină o cuvântare. Cu câteva minute înainte de începerea sedinței intră pe scenă o femeie care îi spune că i-a adus cuvântarea pe care trebuie s-o citească. Uimit, el spune femeii că nu are nevoie. Începe să vorbească liber. Din fundul sălii se aud vociferări: “Moarte lui Maniu!” Doctorul Bagdasar încearcă să potolească strigătele din sală. E dezorientat și se întreaba: “De ce moarte lui Maniu?” In 1946, bolnav, m-a chemat la Breaza unde ședeau atunci. Era pe patul morții. Îmi spune: “Domnișoară Stafiescu, promite-mi că dumneata și soția mea veți renunța la politică. Ocupați-vă de copil. Copiii au mare nevoie de voi.” Postul de Ministru al Sănătății îl preia soția lui, Dr. Florica Bagdasar. Am auzit-o spunând la venirea comuniștilor: “Jocurile sunt făcute! E mai bine să fii cu ei decât împotriva lor, dacă e spre binele țării!”
Ca Ministru al Sănătății Florica Bagdasar a avut o activitate prodigioasă de eradicarea malariei, de ajutorarea celor înfometați în Moldova, a adus multe ajutoare din străinătate ... și rezultatul: comuniștii au îndepărtat-o și au acuzat-o de a fi reacționară, vândută vestului. Comuniștii au înlăturat-o tocmai pentru că nu vroiau astfel de caractere pozitive.
Referințe:
http://www.memorialsighet.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=827%3Adin-qmarea-de-amarq&catid=60%3Adin-marea-de-amar&lang=ro - Din "Marea de Amar", secțiune nouă a sitului Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței dedicată poveștilor vieții unor oameni care au pătimit pentru credința și caracterul lor.
www.revista22.ro/asclepios-versus-hades-in-romania-i-1098.html - Asclepios versus Hades In România (I) - Alexandra Bellow
www.revista22.ro/articol-1115.html - Asclepios versus Hades în România (II) - Alexandra Bellow
__________________________________________________________________________
Acest articol este scris ca semn de omagiu, plin de respect și recunoștintă adus OMULUI care se numește Florica Nicolescu (Stafiescu) cea care, la întrecere cu scurgerea timpului, a cucerit piscul celor 100 de ani, trăiți cu demnitate, înțelepciune și optimism.
__________________________________________________________________________
Notă Doina Țetcu și Ileana Costea:
In România de azi s-a înființat în 2006, prin Ordinul Ministrului Sănătății, Centrul Național de Sănătate Mintală (CNSM) care are ca obiect de activitate monitorizarea și coordonarea reformei serviciilor de sănătate mintală din România . In acest sens, CNSM a stabilit relații de colaborare cu toate organismele și ONG-urile care în acești ani au dezvoltat programe care, integral sau în componentele lor, au implicat diverse aspecte ale domeniului sănătății mintale.
Pentru stabilirea adevărului istoric, trebuie să menționăm contribuția de pionerat a Dr. Florica Bagdasar si a Floricăi Nicolescu (Stafiescu) care au înființat primul Centru de Igienă Mintală din România, pentru copii. Metodele de lucru utilizate în folosul copilului cu nevoi speciale au fost socotite, la vremea respectivă, metode decadente, imperialiste, antiștiințifice, pe scurt, cele două au fost acuzate de „imperialism prin pedagogie”.Centrul de Igienă Mintală a fost închis și Dr. Florica Bagdasar a fost destituită. Florica Stafiescu Nicolescu a suferit 2 ani de închisoare și 10 ani de interdicție de a profesa.
In toate domeniile există deschizători de drumuri și martiri. Istoria și oamenii trebuie să le recunoască contribuția, să-i aprecieze și să-i așeze pe locurile care li se cuvin.