Galele APLER de anul acesta au avut o temă incitantă: Cît costă incultura. Toți vorbitorii au avut în minte celebra butadă după care incultura costă mult mai mult decît cultura. Dar cum măsurăm acest preț?

Sunt cel puțin două dificultăți majore: 1. mărimile sunt riguros incomensurabile, pur și simplu nu avem o unitate de măsură a culturii/inculturii, respectiv a efectelor sociale; și 2. Presupunînd că efectele sunt vizibile, identificabile, cuantificabile, dificultatea este marea distanță în timp între cauză și efect. O măsură aplicată azi își poate arăta urmările peste două decenii. Sigur, se pot imagina analize de tip sociologic, chiar a apărut un sondaj de consum cultural cu rezultate fataliste. Noi am căzut cu toții de acord că prețul inculturii poate fi imens, dar ca de obicei am vorbit în van. În primul rînd cultura nu se reduce la cultura scrisă, în al doilea rînd, cultura nu mai reprezintă o valoare în plan social. Oricît ar fi de neplăcut să recunoaștem asta. Eram în sală editori și scriitori și discuția s-a purtat în jurul literaturii și a culturii scrise. Aici intrăm într-un cerc vicios. Pe de o parte, ne-am bucurat cu toții într-o vreme că suntem postmoderni, socotind că astfel am intrat în rîndul lumii, ne bagă și pe noi cineva în seamă, avemcarte de identitate și cod numeric personal. Numai că, postmodernismul implică tocmai nivelarea valorilor, gîndirea slabă, pedagogia non-intervenționistă, dezavuarea criteriului istoric și alte chestii care încep deja să-și arate efectul nefast în socialul nostru cotidian.