NEW BOOK

Mihaela Malea Stroe - o vizionară a realului incandescent, par Angela Nache Mamier

Submitted by mamier on

 

  
 Desenele coperților, la ambele volume, sunt realizate de BIANCA OSNAGA. 

Autoare de studii erudite (Darie Magheru. Trasee tragice, de la Sisif la Pygmalion, Ed. Arania, Brașov, 2002), prozatoare (Fatimata, roman, Ed. Arania, Brașov, 1995), poetă (Spre al nouălea cer, Ed. Pastel, Brașov, 2008, Anotimp fără nume, Ed. Pastel, Brașov, 2008, 7x7 poeme de iubire, Ed. Pastel, Brașov, 2009), Mihaela Malea Stroe dovedește prin parcursul său exemplar și discret că un autor își are locul său în literatură fără a juca tot timpul un rol de prim-plan ostentativ pe piața valorilor. Ceea ce este vizibil azi  în presa literară (până aproape de scandal) nu este neapărat o valoare sigură.

Poeta traversează cu un indubitabil talent podul suspendat al pericolelor și contemplărilor de tot felul din cotidian: «Te aud atunci când scriu, când dorm, când visez,/ Când prepar viitoare-amintire/ A mesei de prânz – șnitel de pui, cu varză călită,/ Sau, la micul dejun,/Amintire de cornuri proaspete și cafea cu lapte…»(Poem domestic).

Ultima Românie a unui obsedat de țară

Submitted by ghilimescu on

Ruxandra Cesereanu, universitară plină de inițiative, scriitoare polimorfă și o voce cunoscută în Agora românească este pe deasupra ardeleancă și încă una care nu se dezminte. Cunoscând prea bine adevărul, care nu va fi fiind doar o prejudecată oarecare, și anume că doar în Capitală te poți afirma cu adevărat, scriitoarea se simte obligată să mărturisească în finalul celei mai recente cărți purtând semnătura sa (Năravuri românești, Editura Polirom, 2007) opțiunea pentru Ardeal: „M-am considerat întotdeauna româncă și am ales să rămân în țara mea. Adevărat, am preferat și prefer să trăiesc în Transilvania, la Cluj, întrucât la București m-aș sufoca, mai cu seamă din pricina nesimțirii și proastei-creșteri a celor ce locuiesc aici (cu toate excepțiile care există – și ele există, din fericire – Bucureștiul îmi pare a fi un buric al nesimțirii pământului). Trăiesc la Cluj și fiindcă nu prea concep să mor altundeva”.

LIMBA MATERNĂ ȘI MOARTEA MATERNĂ, de Christian CRACIUN

Submitted by Marina Nicolaev on

 

   Da, moartea este maternă, în sensul că ea „ne naște”. Universală și singură. Maternă deopotrivă cu limba, moartea nu „există” (ca și pentru Dumnezeu, pentru moarte nu avem verb) decât în măsura în care este vorbită. Poate că limba s-a născut pentru „a vorbi” moartea. Șocul originar. Trăind în limbă, prin ea, niciodată nu vom avea acces la o experiență obiectivă în ceea ce o privește. Trebuie să ne-o asumăm cu întreaga noastră subiectivitate discontinuă. Ca și moartea, limba maternă e „intravitală” și „experiență de gradul doi”. Despre aceste lucruri publică un splendid eseu Doamna Irina Petraș în Despre feminitate, moarte și alte eternități.1 Este o carte extrasă din alte vreo cinci, dedicate feminității limbii române și „științei morții”.


     

Annie Ernaux&povestirea sinelui

Submitted by ioana geacar on

Annie Ernaux&povestirea sinelui  

1794164-feat[1]

Scriitoare  minimalistă, de notorietate în Franța, însă prea puțin cunoscută la noi, Annie Ernaux construiește împreună cu iubitul ei, Marc Marie, în Paradoxul fotografiei un roman  prin proiecția unor fotografii, capturând obiectele vestimentare rămase în urma întîlnirilor amoroase, aruncate în febra dorinței, « un peisaj devastat », « o modalitate de a prinde irealitatea sexului în realitatea urmelor lăsate de el ». Scena pasiunii este comparată cînd cu « locul crimei », cînd cu « un loc sfînt ».

Pages

Subscribe to RSS - NEW BOOK