Poezii californiene ale Lidiei Lazu în volumul "In Voia Luminii"

Lidia este poetă și actriță și s-a specializat in recitaluri de poezie din Blaga, Bacovia, Eminescu, Iulia Hasdeu, precum și din poezia proprie. Ultimul volum de poezie al Lidiei se numește “În voia luminii” și conține câteva poezii scrise de Lidia in timpul șederii ei in California cu ocazia invitației Ilenei Costea la Los Angeles. Cu acel prilej, Lidia a dat patru recitaluri în California de Sud și de Nord, la comunități românesti și unui group de americani.

Articolul prezintă câteva din poeziile californiene ale Lidiei, alăturând notele explicative ale autoarei scrise de mână pe volumul trimis Ilenei Costea.

“Poemele ei se aseamănă cu lucrările acelor artiști care pictează după natură, dar nu copiind-o, ci recreind-o, reinventând-o. Adesea în aceste picturi, alături de compoziția în sine, pot fi trecute un vers, sau chiar o strofă, spre a sugera starea de spirit, gândul, emoția, sentimentele ce au născut lucrarea.”

                          Lactanția Iordan-Constantinescu

Îmi îndes înfrîngerile
una cîte una, în buzunarul cu clapă tighelită
și-mi spun că nu e drept
să fie atîtea,
negîndind și faptul că viața nu se sfîrșește aici
eliptic punctată doar de semne chinezești
între zero și infinit,
nici un gînd față de sine sau de altul
față de adversar sau spada sa
oricum un zeu își datorează puterea
împrejurării
cum, mie însămi, îmi zboară prin suflet
"din ghem" în "elipsă", razant cu pămîntul
cocori cu gîtul roșu amarant
cuvinte, desigur, uneori de neințeles
îndărătnice chiar
într-o natură frustă, altminteri
pînă și copacii privesc, asemeni unor sfinți,
"Răsăritul Cel de Sus".

"Da, vine ceasul și acum este." (Ioan 4,23)

pe un peron așteptând nuștiuce

nu sunt eu într-o haină roșie între liniile paralele strălucitoare

umbra-mi cade pe cartea unei călătoare se răsfață pe semne mici negre de sus

la mediterana

miranda culege cioburi scoici

comori ascunse-n nisip

azi a găsit resturi, farfurii din 1900

degetele tremură

viața burgului se întinde la picioarele sale

gunoaiele se aruncau pe nisip

miranda și canișul mimoza scrutează orizontul

plaja spălată de furtună

cusătoreasa de pietre are în buzunare

cioburi sârme culori bibelouri

portrete caleidoscopice

marea spală tălpile goale și reci

între aer apă cer și pământ

miranda lipește pietricele figurine multicolore

cu un clei vârtos și ieftin

de la pescari

buzunarele sale buzunarele mării

poartă păpușile mici amazoane sirene

legănate de maree

în registru minor.

Am mîngîiat frunze netede, palmate,
altele zimțate și tot felul de scoarțe aspre
compensată de așa-zisele fericiri mărunte
de zi cu zi,
de aceea poate și nevoia de-a transcede
neîncetat lumea și viața
culorile cerului
și ale pădurilor de pe gresiile de Kliwa,
eu care credeam că viața omului
nu se măsoară prin numărul de respirații acumulate
ci prin acel Ceva, Unic și Complex
care-ți taie respirația o singură dată
în fiecare dintre viețile prin care trecem
și ai vrea doar să te cuprindă și pe tine
în îmbrățișarea lor, minute lungi...

Mi-era dor să mă întîlnesc cu Mine,
de la sinele interior către absolut
probînd principiul că Natura nu renunță
la nici o achiziție a sa și
predispune mintea la frînturi de conversație
amintiri și digresiuni,
exceptînd, poate, momentul unei dureri
chiar înainte să revină, toamna
în cautarea unui "om"
transcris de auguri în Libri Tagetici,
cel puțin tot atît cît Parthenonul neatins de vreme
țîșnește dintr-o rană,
o adiere de vînt, o undă pe apă.

Numai gîndurile mele nu te-au ajuns!

Cei care se găsesc, se descoperă pe ei înșiși,
se întîlnesc odată și odată cu ei descoperă Totul!