Îmi îndes înfrîngerile
una cîte una, în buzunarul cu clapă tighelită
și-mi spun că nu e drept
să fie atîtea,
negîndind și faptul că viața nu se sfîrșește aici
eliptic punctată doar de semne chinezești
între zero și infinit,
nici un gînd față de sine sau de altul
față de adversar sau spada sa
oricum un zeu își datorează puterea
împrejurării
cum, mie însămi, îmi zboară prin suflet
"din ghem" în "elipsă", razant cu pămîntul
cocori cu gîtul roșu amarant
cuvinte, desigur, uneori de neințeles
îndărătnice chiar
într-o natură frustă, altminteri
pînă și copacii privesc, asemeni unor sfinți,
"Răsăritul Cel de Sus".

"Da, vine ceasul și acum este." (Ioan 4,23)