NEW BOOK

Florin Dochia - «Șarpele dezaripat»

Creation Category: 



Photobucket

Editura Princeps Edit Iasi 2008
96 pagini
ISBN 978-606-523.002-6


În anul 2008, scriitorul Florin Dochia a publicat o nouă culegere de poeme «Șarpele dezaripat» la Editura Princeps Edit din Iași.

Florin Dochia este autorul volumelor de versuri: «Geometria singularității» Editura Premier 2003 (Premiul Festivalului Internațional de Poezie «Nichita Stănescu» pentru Opera Prima); «Grădina de hârtie» Editura Premier 2003; «Conserva de fluturi» Editura Premier 2004; «33 – piatră, pasăre, duh» Editura Fundației Culturale Libra 2007 precum și al unui volum de interviuri «Puterea lui don Quijote» Editura Fundației Culturale Libra 2006.

Bujor Nedelcovici - «Lectorul de imagini. Vandalism arhitectural în București. 1980-1987»

Creation Category: 



Photobucket

Lectorul de imagini. Vandalism arhitectural în București. 1980-1987
Editura Institutul Național pentru Memoria Exilului Românesc – 2006
95 pagini
ISBN: (10) 973-567-536-6 ; (13) 978-973-567- 536-3
81.75 lei



«Nu se poate trăi la nesfârșit fără a rosti gândul gândit. Nu se poate trăi doar din promisiuni, soluții consolatoare, autoamăgiri comode, adica o indiferență ce își caută mereu liniștea, o pasivitate ce decurge din sentimentul neputinței sau al justificărilor facile de tipul: "se fac și lucruri bune, au ieșit și cărți de valoare". Nu se poate tăcea fără a suporta riscul că timpul să-ți acopere sufletul și condeiul de o tăcere vinovată, sufocată, într-o ființă bântuită de coșmaruri, îndoieli și deznădejdi. Nu se poate trăi cu sentimentul permanent al unei culpe morale: și eu contribui prin resemnarea și pasivitatea mea la răul care se produce, adică distrugerea culturii și a spiritualității românești. Există o limită de acceptare, înțelegere și suportabilitate. Sosește o zi în care trebuie să spui răspicat: Așa nu se mai poate. Vine o clipă a eliberării și a iluminării. Și pentru mine acest prag a fost atins. Nu-mi părăsesc nici patria, nici cultura, nici cărțile, nici casa și nici prietenii. Caut doar un refugiu temporar într-un oraș mare ca o pădure din care o să ies atunci când vitregiile și urgiile vor trece peste acele locuri atât de încercate de-a lungul vremurilor ». Bujor Nedelcovici

Le nettoyage hongrois: une histoire très propre! par Pierre Mamier

Creation Category: 

  
  
Un petit mot sur le livre de Marco Libro, autrement dit l’ami Marc Tarlet, qui vient de sortir son premier roman, un policier, "l'Homme du canal, ou le nettoyage hongrois", d’une manière à laquelle on n’a pu échapper récemment, par la dédicace qu’il en a faite par un beau samedi matin de marché, devant la pâtisserie Boumaza.

Matatias Carp- «Cartea Neagra. Le livre noir de la destruction des juifs de Roumanie (1940-1944)»

Creation Category: 




Photobucket

Matatias Carp- «Cartea Neagra. Le livre noir de la destruction des juifs de Roumanie (1940-1944)»

Editions Denoël
Collection : Mediations
Genre : Histoire De L'europe
Traduit par Laignel-Lavastine, Alexandra de Roumain
706 pages, 23.0 X 15 cm, 916 grammes
ISBN 978.2.207.26059.2
27 euro



În luna februarie 2009 a apărut la Paris volumul lui Matatias Carp «Cartea Neagra. Le livre noir de la destruction des juifs de Roumanie (1940-1944)» tradus din limba română și însoțit de o serie de adnotări și prezentări precum și de un material iconografic semnificativ, sub semnătura Alexandra Laignel-Lavastine, istoric, eseist, jurnalist și profesor universitar.

Alexandra Laignel-Lavastine este recunoscută ca unul dintre cele mai buni specialiști în istorie intelectuală și politică a Europei centrale și de Est.

A debutat la 20 de ani în revista «La Nouvelle Alternative» dedicate apărării drepturilor omului și principiilor libertății și democrației, în aceeași perioadă când realizează primele sale mari reportaje consacrate Cehoslaciei și mai ales României unde se implică în «Opération Villages Roumains», o inițiativă independentă belgiană de susținere de către comunele din vestul Europei a satelor românești amenințate de distrugerea «sistematizării rurale» a lui Ceaușescu.

Alexandra Laignel-Lavastine a obținut doctoratul în filozofie la Universitatea Paris IV Sorbona cu teza «Nationalisme et Philosophie: le paradoxe Constantin Noïca» 1996 publicată și în România sub titlul «Filozofie și nationalism: paradoxul Noica, București, Editura Humanitas, 1998.

De curând a publicat în România și volumul «Cioran, Eliade, Ionesco : Uitarea fascismului » Editura Est, 2004, în traducerea Irinei Mavrodin (titlul original : Cioran, Eliade, Ionesco : L'Oubli du fascisme, Paris, Presses universitaires de France (PUF), collection "Perspectives critiques", 2002).
Pentru studiile și articolele sale consacrate ex-Europei de Est, Alexandra Laignel-Lavastine a obținut în 2005, Prix européen de l'essai "Charles Veillon" al fundației elvețiene cu același nume.

André Le Gall - «Eugène Ionesco. Mise en scène d'un existant spécial en son œuvre et en son temps»

Creation Category: 

 



Photobucket

«Eugène Ionesco. Mise en scène d’un existant spécial en son œuvre et en son temps»
Flammarion, 2009
ISBN 978-2-0812-1991-5
624 pagini
25 euro


În colecția „Grandes biographies” a Editurii Flamarion în ianuarie 2009 a fost publicat volumul «Eugène Ionesco. Mise en scène d’un existant spécial en son œuvre et en son temps» de André Le Gall.

În calitate de fost elev ENA (Ecole nationale d'administration), André Le Gall a reușit să îmbine cu succes cariera sa în serviciul Statului cu o activitate literară remarcabilă, fiind considerat nu numai un autor dramatic cu zeci de creații remarcate de critică dar și autorul unor biografii celebre publicate la «Flammarion», ale marilor clasici Pascal, Racine, Corneille, precum și unor alte scrieri și eseuri.

Prin subtitlu se propune o punere în scenă remarcabilă a pieselor de arhivă studiate, pe lângă mărturiile sau memoriile contemporanilor săi, a extraselor din presă, a evenimentelor socio-istorice care au marcat trecerea prin Timp al celui mai mare clasic modern, reprezentantul teatrului absurd, dramaturgul francez de origine română Eugène Ionesco (Slatina, România, 26 noiembrie 1909 – Paris 28 martie 1994).

André Le Gall ne prezintă în această biografie amănunțită, grație sprijinului fiicei marelui scriitor, Marie-France Ionesco, o serie de fotografii, informații și documente prețioase ce completează cu succes profilul scriitorului Eugène Ionesco. Acest mistic deghizat în farsor modern de un spirit strălucitor, înarmat cu umor, devorat însă de angoasă, într-o pluralitate a identităților care îl locuiesc cu titlu permanent, poetul insolitului, Eugène Ionesco, așa cum îl caracterizează însuși André Le Gall, a fost ales membru în Academia franceză în 1970, devenind o personalitate literară de mare ținută. Fiul unui magistrat român căsătorit cu fiica unui inginer francez, Eugène Ionesco, va fi atras de filonul cuvintelor încă din copilărie, și va ajunge, nu inginer, cum dorea tatăl său ci datorită unui doctorat în poezia modernă, beneficiarul unei burse de studii, la Paris în 1938, ceea ce îi va schimba sensul vieții.

Anul 1950 este anul în care piesa de teatru « Cântăreața cheală » atrage atenția criticilor și publicului, devenind treptat un maestru al teatrului absurd. Eugène Ionesco este prieten încă de la București cu Mircea Eliade și Emil Cioran, o prietenie de o factură specială, ce o va inspira pe Alexandra Laignel-Lavastine (Prix européen de l'essai "Charles Veillon" 2005) să scrie «Cioran, Eliade, Ionesco: L'Oubli du fascisme», (Paris, Presses universitaires de France) «Cioran, Eliade, Ionesco: Uitarea fascismului», (Editura Est, 2004).

Volumul «Eugène Ionesco. Mise en scène d’un existant spécial en son œuvre et en son temps» alcătuit din zece capitole: «Images d’enfance et d’extrême enfance» ,«Premier épisode roumain» , «Solstice d’été» , «Douleurs roumaines» , «Second épisode roumain» , «Les chaises vides» , «L’ascension de Mont Parnasse par la face de l’avant-garde» , «Apothéose d’Eugene Ionesco» , «Bérenger sur la place» și «Contre la montre» .

«Lucrurile cele mai importante, cele mai semnificative pentru mine, lucurile care mă preocupă adânc total, nu le prea scriu aici. E lene pe care mi-o reproșez veșnic; îmi promit să scriu tot, să scriu măcar un ceas pe zi în caiet și uite, zile, săptămâni, luni trec și trece viața pe lângă mine, îmi alunecă printre degete și aici niciun semn despre această trecere, nicio urmă» va scrie în «Jurnal» Eugène Ionesco în 1937, purtându-și propriile dezastre interioare cu disperare, în marele salt în gol al propriului destin, niciodată mulțumit de propria sa identitate, de propriul său parcurs.

«La main peint toute seule» va declara Eugène Ionesco și va picta și va desena ca terapie, va expune în 1987 câteva litografii alături de Dubuffet, Manciet și alții, și pentru că «frumusețea lumii a fost consolarea sa» va accepta acest exercițiu în fața deznădejdii care îl macină. «Dacă aș înceta să pictez, aș fi disperat în totalitate» spune Eugène Ionesco căutând liniștea, o liniște în vacarmul provocat de toate cuvintele scrise ce le percepe ca pe niște zgomote reale, metamorfozate astfel. «Je rêve de silence»… A fost prieten cu Dali, Giacometti, Victor Brauner, Yves Tangui și mulți alții. Saul Steinberg îi va oferi în 1958 o caricatură la «Cântăreața cheală», Nathalie Dumitresco îi va trimite o lucrare cu un rinocer, Max Ernst tablouri.

Eugène Ionesco poartă indivizibila neliniște și dezrădăcinare într-o continuă luptă acerbă în fața tragediilor ce i-au devastat existența, spunându-ne că «ultima oară a zâmbit în urmă cu secole, alături de îngerul surâzător de la catedrala din Reims».

Eugène Ionesco a fost un scriitor și un militant al drepturilor omului, deseori luând o poziție radicală publică împotriva îngrădirii libertății de expresie, a oprimării și xenofobiei.

În februarie 1989, ceea ce se întâmpla România îl determină să ia atitudine în ciuda bolii și să trimită un adevărat rechizitoriu împotriva genocidului provocat de guvernul de atunci ce va fi înaintat Comisiei europene de Marie France Ionesco. «Dieu est de nouveau roumain» (Dumnezeu este din nou român!) va exclama la evenimentele din 1989.
Pe 30 decembrie 1989, i se va atribui, însă fără asentimentul său, calitatea de membru de onoare al Uniunii scriitorilor din România.

În acest an în care se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Eugène Dimitri Ionescu alias Ionesco, André Le Gall propune prin volumul «Eugène Ionesco. Mise en scène d’un existant spécial en son œuvre et en son temps», un punct nou de perspectivă privind viața și opera unui scriitor major care a schimbat prin geniul său mentalitatea unei întregi epoci.

 

Carol Iancu - «Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre»

Creation Category: 

Photobucket

«Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre»
Editura Hasefer, București, 2005
Colecția Judaica
ISBN 973-630-068-4
304 pagini



În anul 2005, Editura Hasefer a publicat în traducerea lui Țicu Goldstein «Les mythes fondateurs de l’antisémitisme. De l’Antiquité a nos jours» de Carol Iancu. Acest volum apărut în 2003 la Editions Privat din Toulouse, reprezintă unul din studiile extrem de elaborate în istoria iudaismului ale distinsului autor Carol Iancu, ale căror lucrări de specialitate au fost de curând menționate și în bibliografia unui best-seller «Eugene Ionesco. Mise en scène d’un existant spécial en son œuvre et en son temps», Flammarion, 2009, al scriitorului André Le Gall.
Originar din România, Carol Iancu este profesor la Universitatea «Paul Valery» din Montpellier, doctor honoris causa al Universității «Babeș – Bolyai» din Cluj-Napoca, director al «Centrului de studii și cercetări evreiești» din Montpellier, copreședinte al Asociației pentru înțelegere iudeo – creștină din Franța.
«Les mythes fondateurs de l’antisémitisme. De l’Antiquité a nos jours» se constituie într-o analiză istorică detaliată a fenomenului antisemit prin prisma socio-politică și este în primul rând, așa cum menționa și Carol Iancu: «O datorie a memoriei și o datorie de recunoștință față de o lume care nu mai este, față de un idișland dispărut în demența Shoah-ului. O datorie de recunoștință, dublată de o necesară avertizare în privința nocivității antisemitismului.».

Volumul «Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre» este structurat în șapte mari capitole: «De la antiiudaismul la antiiudasmul creștin», «Antiiudaismul medieval creștin și musulman», «Fundamentele ideologice ale antisemitismului modern», «Manifestările antisemitismului modern: de la pogromuri la Shoah, «Miturile antisemitismului modern», «De la antisionism la „noul” antisemitism contemporan» și «Miturile antisionismului și „noul” antisemitism» pe care vă invit să le aprofundați.

Într-o lume în care toleranța interetnică este absolut necesară în dezvoltarea civilizației umane, antisemitismul devine un real pericol ca orice altă formă de rasism.
De ce acest fenomen a luat o asemenea amploare, cine și cum a provocat resorturile iudeofobiei și implicit xenofobiei, din antichitate până în perioada contemporană, acest factor major distructiv, care antrenează spre genocid și distrugere purtând spectrul conflagrațiilor mondiale, iată întrebări cărora autorul le prezintă răspunsurile prin prisma cercetării istorice în acest studiu.

„Iudeofobia este o psihoză” așa cum menționa medicul rus Leo Pinsker în 1881, o psihoză gravă ca și xenofobia generalizată împotriva contemporanilor noștri, indiferent de grupare etnică, de convingeri religioase și politice. De la idolatrie la monoteism, de la protorasism la antisionism, revizionism și negaționism, xenofobia constituie regresul civilizației moderne, într-un secol în care ajungem paradoxal, în spațiul cosmic dar nu suntem capabili să acceptăm pe ceilalți semeni de lângă noi.

Prin cartea sa «Miturile fondatoare ale antisemitismului. Din antichitate până în zilele noastre», Carol Iancu demonstrează necesitatea cunoașterii istoriei civilizațiilor și susținerea "moștenirii intelectuale comune" a omenirii, fiind un militant consecvent alături de alți oameni de știință din întreaga lume, în lupta pentru eradicarea nu numai a iudeofobiei ci a xenofobiei, indiferent de rasă și credință.



 

Adina Ungur - "Calvaria"

Creation Category: 



"Calvaria", Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2007.
Coperta și tehnoredactarea realizate de Adina Ungur.
Ilustrația copertei aparține autoarei după foto "Déjà vu".


O apariție editorială la sfârșitul anului 2007, mediatizată cum se cuvine, prin București și apoi la Iași, «Calvaria» își vindecă somnul literelor și trece mai departe într-o altă gamă a sângelui, a îndoielii de sine, a presemnelor.

Trei capitole ("Pansament de hârtie", Pași mărunți pe trecătoare" și "În mine înzidit orașul"), ca trei trepte mari de viață o definesc, o înalță deasupra sufletelor, într-o perpetuă vindecare de sine-însăși prin litera înfiptă în inimă căutând aorta luminii.

«Calvaria» e un strigăt la răscruce de drumuri de unde noi proscrișii de rând, luăm pietrele pentru a ne clădi la rândul nostru singuri propria răstignire și de a întâlni în noi «dumnezeul pietrelor», doar pentru că "a mai rămas să-l rog pe Dumnezeu/ să mă ierte că te-am preaiubit/ și, cumva, să mă ajute/ să pot să te iert/și eu (aici îngrop amintirile), aici într-un cavou vegetal tern, al încă unei credințe pierdute. Ea își lasă mărturie durerea înzidită în carnea celei sacrificate, atâtor pietre emigrate din noi, spre noi, în noi, neștiuitorii. Ceea ce știm, doar știm fără altă mărturie însă, este că Adinei Ungur nu i s-a născut încă biserica lacrimilor să ne înzidim pe rând, din acest oraș organic, palpabil, al ființării noastre umane, ci numai absența Lui o ridicăm sfielnic, dintre faptele și gândurile astfel vândute orbilor.

Nu voi scrie și nu voi putea spune mai multe decât Dan Jumară, unul din discipolii "Revistei române" inițiată de A. I. Odobescu, acea „Revistă română” ce începe în anul 1861 – în chiar anul fondării Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român; Dan Jumară, cu o inteligență vie junimistă, prin formație, luminând Pogorul, și nici nu voi încerca să uit alți scriitori precum Emilian Marcu, Florin Țupu, Aurel Pop, Marcel Mureșeanu sau Luminița Suse, care au apreciat și au intuit autenticitatea unei poete în plin proces de cristalizare a metaforei în interiorul inimii pe urmele sufletelor noastre hibridizate acolo, a dimineții spirituale.

Adaug poemului Adinei Ungur "început de toamnă cu tata": "deși s-ar putea spune că e una ca toate celelalte/eu nu am cum să uit toamna aceasta/când tata a venit acasă îmbătrânit și tăcut", unul din cântecul drag al celui de departe care iată, ne deschide iar și iar încăperea lacrimilor, a celorlalți de departe, de și mai de departe: Stefan Hrușcă-Rugă pentru părinți.

Apreciez poezia Adinei Ungur ca pe o notă absolut distinctă, deasupra amalgamului tonurilor banale de cele mai multe ori, futile, ale unor veleitari ce se folosesc fie utilizând retorici ieftine, injurii, fie orice altceva pentru a fi băgați în seamă (prin limbajul peiorativ de mahala și șușanea) încercând să pătrundă în anticamera poeziei contemporane.

Poezia Adinei Ungur deține o amprentă lirică originală și deschide registrul grav în care se autodefinește, intuitiv, fără efort, în căutarea propriei identități și mai ales, credințe.
Și iată o poezie simplă, așezată în propriul calvariu, la întretăiere de drumuri și miracole, acolo unde Dumnezeu își frământă neîngăduința lacrimilor, pe marginea sufletului fiecăruia:

FărăDumnezeu
devenisem
vraf
de
scrisori
pentru
tine
și-acest miracol sfârșind în gunoi
nu-mi
pare
atât
de
rău
pentru
mine
dar plâng, era dumnezeu printre noi


Adina Ungur este licențiată în filosofie și jurnalistică și studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BABES-BOLYAI din Cluj-Napoca, oraș în care s-a născut și unde de altfel locuiește.

Adina Ungur este licențiată în filosofie și jurnalistică și studentă la Facultatea de Litere, Universitatea BABES-BOLYAI din Cluj-Napoca (așa cum se precizează în pagina de autor), oraș în care s-a născut și unde de altfel locuiește.

Și două cuvinte despre grafica realizată pentru "Calvaria": o copertă excelentă concepută (cu modestia-i caracteristică dar cu talent și sensibilitate) de ea însăși.
Felicitări și pentru copertă, Adina Ungur!

CARTEA-EVENIMENT A ANULUI 2008: ETICA NEUITĂRII, DE MONICA LOVINESCU, ED. HUMANITAS, COLECÈšIA ZEITGEIST (COORDONATOR, DR. VLAD

Creation Category: 

CARTEA-EVENIMENT A ANULUI 2008: ETICA NEUITĂRII, DE MONICA LOVINESCU, ED. HUMANITAS, COLECÈšIA ZEITGEIST (COORDONATOR, DR. VLADIMIR TISMĂNEANU)


Monica Lovinescu a știut că un Nürnberg al comunismului est-european nu va avea loc niciodată. Și a intuit perfect și de ce. Nu pentru că nevoia de morală a societăților post-totalitare, devenite intens cripto-comuniste în acești douăzeci de ani de la prăbușirea comunismului, ar fi dispărut.

Paul Blaj - «Aristocrația foielii»

Creation Category: 

Volumul «Aristocrația foielii» sub semnătura lui Paul Blaj a fost lansat în 2008 de către Editura «NAPOCA STAR», Cluj-Napoca.

Paul Blaj a debutat literar în «România literară» nr. 31/1997, fiind remarcat pentru calitățile sale creative încă de pe băncile liceului și evidențiat la concursurile de gen.

Până la această dată, Paul Blaj a publicat volumele de versuri: «Muream Vorbelor» Editura Napoca Star, Cluj, 2001, «Numen. Gestul Drumului» Editura Napoca Star, Cluj, 2001, «Monedele Tristhaliei» Editura Napoca Star, Cluj, 2002, «Valsul Vocalei» Editura Napoca Star, Cluj, 2005, «Graiul cu accent de mort» Editura Napoca Star, Cluj, 2007. Paul Blaj este prezent și într-o serie de antologii: «Prinos» (cuvânt înainte de Mihai Blejeru), Editura Teodora, Tecuci, 2003, «Scutură-ne Toamnă» (prefațată de Dionisie Duma), Editura Napoca Star, Cluj, 2005 precum și în alte publicații «Pântecele Chitului» (publicistică I) de Petrică Birău (cu o prefață de Valeriu Bârgău), Editura CĂLĂUZA, Deva, 2002, Almanahul Revistei «Dunărea de Jos», 2007, «Ateneul Scriitorilor» editura Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2008, fiind prezent în «Nasc și la Tecuci Oameni» mic dicționar enciclopedic de Vasile Ghica, editura PIM, Iași, 2008.

Din punct de vedere structural, «Aristocrația foielii» poartă amprenta bipolară a unui concept de factură nouă ce aparține lumii virtualului în editarea unei cărți, autorul propunându-ne o perspectivă lirică la două puncte estetice: fotografia și poezia în corespondență biunivocă.
Ce resorturi intime dezvăluie această interactivitate la care câteodată contribuie discret și personajul căruia i se dedică volumul, rămâne să aprecieze fiecare lector.
De asemenea, inserțiile de italice utilizate în texte aduc atmosferei întregului volum un atuu valoric de maximă intensitate creativă. Expresiile din engleză utilizate uneori au funcția de a multiplica senzorial anumite semnale în această arhitectură intimă a Poeziei.

Per ansamblu, «Aristocrația foielii» este un conglomerat organic liric al omului modern în raport cu osatura cotidianului desprins din mecanismul său, ce altora devine prea devreme rutină, transformându-se în second-hand life.

Doar în acest perimetru sentimental impregnat de cadența intimă a autenticului, autorul mărturisește simplu cum «sfințeam gările cu îmbrățișările noastre» într-o ierarhie cuminte, gestuală până când «frunzele cădeau împăcate cu cerul, da,/ frunzele decedau cu fața spre tine» (Personificare de toamnă), conștient de posibilul anacronism ce-i desparte de realitatea fadă, imediată a celorlalți «vom ajunge vietăți de companie ale triștilor lumii,/iubita mea» (mormântul se lasă pășit de oricine). Paul Blaj știe rezonanțele interiorității sale, dincolo de ecourile lumii «ca un bulgăre de zăpadă spart și lipit de un zid vechi/ inima mea în corpul meu încă prezentă» pentru că iată, algoritmul său funcționează perfect în avanscena vieții: «sunt câteva nume care îmi adună viața de prin lume/într-un fâșâit de trandafiri uscați, cu destinația: gheenă» (Ghirlande, flori, despărțire... la ferestre/învechite, nevăruite, plouate). Se teme ca oricare altul, conștientizând toate aceste reprezentații efemere ale tinereții în care starea de imersiune în inefabil este la maxim «uneori, depărtarea mea de Dumnezeu/ e precum gustul fructelor necoapte» și se îndoiește de el însuși «cred că pe mine cineva m-a plătit să fiu trist» (noapte de pământ ars) chiar dacă totul este programat fericirii în cele mai mici detalii «nu realizam că te iubesc într-o piramidă,/ nedescoperită,/ unde liniștea e magică până la cromozomii de fier, indestructibili/ în ceea ce privește propria-mi născare» (cromozomii de fier).

Poetul este un pelerin modern al sentimentelor profunde «și am auzit un tren din depărtare, unul ca acesta, în care doi tineri,/într-o țară mediocră, merg împreună toată ziua, toată viața… » (Pretext de Crăciun).

Paul Blaj declanșează la maxim în acest cod nou liric, un fenotip al îndrăgostitului «la știri se anunță că/înainte de a fi ceaiul ai fost tu,/cu toarta de un singuratic porțelan,/ca sorbitura la o împărtășanie cu sinceritatea» (culoare de întoarcere comună) acceptând perfect structura și resorturile lumii până ce își recunoaște învins limitele «nu mai știu ce mi-aș fi dorit să tac, - te confund cu lipsa mea de orgoliu,/azi am trăit mai mult decât cuvintele mele, erau vorbe, doar litere aliniate… » (exact la mijlocul sărutului) pentru că «dacă vorbeam cu tine sau cu fericirea/mi-era totuna, libertatea ne chema iarna la ea acasă» (Te iubesc dus-întors). Totul este asimilat din acest arabesc sentimental în vers alb doar pentru că «cineva îngăduie să mă săruți rece strălucitor/ca o pasăre oarbă asfaltul” (Cineva Îngăduie).

«În Muritoria online suntem» (cu un Homeless mai mult), precizează Paul Blaj câteodată doar cu tristețe, fără patos sau emfază, atât de aproape de miracolul vieții și al morții acolo unde «oamenii mor și primăvara, peliculele de memorie/îmi aduc aminte că am o țară frumoasă, că îndrăgesc/mersul pe jos printre guri anonime ce vorbesc românește» (e doar un... ). Totul pare să fie într-o conjuncție subtilă cu realitatea fără a modifica constituția lucrurilor, evenimentelor, și tinde să deschidă orizonturile sale afective «poate noi nu existăm, doar norii și Creția,/și poate ne vom cunoaște moartea după moarte,/undeva sus/între cristal și diamant.» (asfaltul cărților cu artere), în această lume unde Paul Blaj are conștiința valorii sale în devenire «aș putea fi gunoi, gândeam, și atenția ta mi-ar da contur,/ totul înspre normalitatea omenirii și a firescului fără pașaport,/ apoi îți netezeam ironia din ochi cum un soldat îndrăgostit/ răvașul pentru iubita lui din spatele liniilor frontului,/ pot să te conduc câțiva pași?» (cinșpe pași cu Marlena Braester).

Dincolo de morfologia artei discursului interior, Paul Blaj confirmă tuturor haina ludică a interviului cu sinceritatea «nu cred că există maturitate, ci doar ființe pline/ de convenții și viitor nesigur,/că nu voi mai fi e clar, la fel și voi cândva »(Aristocrația foielii) și acceptă itinerariul său predestinat de simplu muritor «sunt prea tânăr ca să vorbesc despre moarte, dar contez pe ea» (ferestrele nu au nume).

Există în poezia lui Paul Blaj profesionalismul nativ al unui crochiu liric fin, imperceptibil, stranie filosofie ukiyo-e (a lumii trecătoare care plutește) cu descrieri desprinse parcă din stampele epocii Edo și grefate ad-hoc într-o altă lume contemporană gesturilor simple, cotidianului, demnă de o aristocrație a bucuriilor mici, puzzle bine echilibrat și gestionat cu o tandrețe impecabilă.

«Aristocrația foielii» este în esență o metamorfozare scenografică în care ritualurile sunt bine dozate, ce oferă cu generozitate elementele atmosferei de perpetuum mobile viu, expresiv, dovada unui real savoir-faire în doi perfect, indiferent de fundal, indiferent de personaje secundare, de peisajul urban, printr-o translare naturală a momentelor de intimitate - "insesizabil intrau glumind în iarnă" - spre perfecțiune.

Mirela Roznoveanu - "Civilizația romanului este o tensiune a tensiunilor"

Creation Category: 

coperta

 

 

         Într-o lume atemporală prin penibil, dar atât de contemporană prin derizoriu, în care Cass a lui Bukowski se amorezează de Costals al lui Montherlant, iar Ravelstein îi urmărește cu o compasiune perversă (știu asta de la Mîșkin), eu , pre numele meu Conchis ben Fowles mă convertesc și fac din beletristică un idol căruia i te închini civilizat, fără emolienții adulatorii, ba chiar fără temenele, doar cu prolegomenele personale. Narcis son of Hesse mi-e martor. Drept pentru care fac o paranteză: ( există literați care gândesc în termeni precum: bei cafeaua sau plimbi cafeaua? Mirela Roznoveanu solicită partea cognitivă, în măsura în care ea există, prin : ce calitate are cafeaua și de ce nu se poate fără ea?). Obiectivă, prolifică, erudită și un fin răbdător cu unele naufragii literare, mediatizate volens nolens de către unii, analist până la atomul componentelor, trece de tiparele canonice, precum să zicem cele ale sincroniei și diacroniei. 

Pages

Subscribe to RSS - NEW BOOK