Interviu/Portret în Proza: Lucia Olaru Nenati

“Zâna blondă a Ipoteștilor” și ambasador al poetului Eminescu și culturii românești

de Ileana Costea, Profesor la Universitatea de Stat California, Northridge (CSUN)

6 Februarie, 2011 

Lucia Olaru Nenati este o renascentistă: Doctor în științe filologice, poetă, prozatoare,  eseistă, autoare de literatură pentru copii, jurnalist, cercetător, interpret vocal, dascăl, fost muzeograf al Muzeului Eminescu din Ipotești -Botoșani, fost director a două teatre, unul de păpuși pentru cei mici și altul dramatic numit tot “Mihai Eminescu”, autor a numeroase cărți și articole, albume muzicale, evenimente culturale, prezentări de conferințe.  

Și totuși, iată cum este văzută de către celebrul critic și istoric literar Alex Ștefanescu: (…) “Lucia Olaru Nenati nu se visează obsesiv, în spațiile marilor culturi, așa cum se visează Doamna Bovary în sălile de dans cu policandre de cristal din Paris. Ea are ceva din modestia copacilor care, acolo unde se întâmplă să crească, acolo înfloresc și fac fructe, acolo își întind rădăcinile în adâncul pământului și caută substanțe hrănitoare, acolo îi protejează pe oameni de dogoarea soarelui” (…)         

Sau, o altă reflectare în viziunea unei mari scriitoare și jurnaliste din nordul bucovinean, Doina Cernica: (…)

“Dna Nenati este una dintre personalitățile Țării de Sus, de o viață pe meleagurile nașterii și copilăriei lui Eminescu, prezență unică în acest nord de țară. Este originară pe viață din Bucovina și mândră că este bucovineancă … (A scris) despre “Eminescu, de la muzica poeziei la poezia muzicii” (si ne-a dăruit) două albume muzicale, în intrerpretarea sa, “Cantecele lui Eminescu” și “Din dor de Eminescu”, care i-au limpezit în curgerea destinului personal unda de aur a iubirii pentru Eminescu. (…) Lucia Olaru Nenati, Doamnă din spița marilor Doamne ale Bucovinei.”        

În secolul posibilităților de mișcare pe glob, Lucia poartă flacăra culturii românesti peste hotare, făcând numeroase prelegeri și seri de cultură și muzică, vorbind despre și cântâdnu-l pe  Eminescu, prezentând științific dar și cu multă sensibilitate frumusețile, arta și cultura româneasca, în Germania, America, si Canada și în alte locuri.

Interviu/Portret: Lucia Olaru Nenati

de Ileana Costea 

IC: Care este funcția cea mai importantă pe care ai avut-o vreodată în viața dumitale, atât de plină de activități și realizări?

LON: Cea de bunică. Este cea mai duioasă funcție și care îmi aduce în prezent cea mai profundă bucurie. De când au venit în viața noastră adorabilele nepoțele lumea mi se pare puțin mai palidă in contrast cu  imaginea lor care concentrează, energic și mângâietor, toată cromatica afectivă a acestui timp.

IC: Și îmi imaginez ca petreci lungi seri cu nepoțelele în a le spune povești, caci din câte știu ai scris și în domeniul acesta. 

LON : Da. Îți pot da ca exemplu cartea mea pentru copii “Când adoarme o buburuză”, pe care am republicat-o in 2003 în a III-a ediție, căci prima ediție, apărută in 1985 a fost un "best seler" vînzându-se toate cele 80.000 de exemplare tipărite initial.

Elemente de Portret IC: Un răspuns pe care blândețea în vorbă și atenția față de cei din jur pe care i-am cunoscut-o dnei Lucia Olaru Nenati cu ocazia unei conferințe la care am fost invitată să particip la Universitatea din Konstantz în 2005 îl justifică întru totul. Dar cea care azi se bucură de sunetele zglobii ale nepoatelor cand le are în preajmă, este o ființa specială, cu fațete multiple și se poate mândri cu o viață de realizări în numeroase domenii intelectuale, cu adevărat o « renascentistă » cum a fost numită de celebrul critic de artă Valentin Ciucă. Eu una, la rândul meu, preocupată de a încerca să mă afirm în profesie, n-am apreciat niciodată asocierea cu mișcarea feministă doar de dragul cauzei și exprimării de revoltă, ci rolul femeii independente, puternice, care își croiește un drum și nume al ei, dar nu își extirpeaza sufletul și feminitatea și nu se da la o parte de  a avea o viață de familie, de a citi (și în cazul Luciei, a scrie), de-a povesti copiilor ei, de a-și duce traiul alături de un soț pe care să-l aprecieze și cu care să meargă în tandem. Și acesta este cazul Luciei, care a știut și a putut, în ciuda unei vieți de muncă extrem de încordate, să-si crească și să-și iubeasca cele doua fete, Andreea și Antonia  și pe soțul ei, Dimitrie (Miti) Olariu. Multe femei cred că o astfel de complexitate nu poate fi atinsă. Iata că Lucia dovedește contrariul. 

IC: Ți-am ascultat la Konstantz fermecata și frumoasa voce interpretând cântecele cântate odinioară de Eminescu pe care astfel le-ai restaurat sau poezii ale sale puse pe muzică de dumneata, iar apoi pe un CD și într-un film Youtube pe Internet. Continui să o faci?

LON: Da. E un mod relativ recent în activitatea mea prin  care am înțeles să sporesc și să diversific  omagiul pe care îl aduc poetului nostru esențial, căci puțini știu că Eminescu cânta la diferite ocazii și că avea o voce superbă, cuceritoare, care fascina pe orice auditor și că era un meloman și un cunoscător de muzică, mai ales folclorică, fără egal. În cartea mea “Eminescu. De la muzica poeziei la poezia muzicii”, (ed. Geea 2000) am încercat  să pun în lumină această dimensiune a personalității eminesciene, preocuparea lui pentru muzică locul important pe care l-a ocupat aceasta  în viața lui să adun mărturiile fascinate ale celor ce l-au auzit cântând și de chiar am îndrăznit să încerc să restaurez melodiile cântate de el cu propria mea voce, deși e o voce de femeie. Eu cânt acum transpunându-mă în rolul lui Eminescu, cel pe care îl cunosc aproape personal din anii când am fost muzeografa sa și i-am restaurat ambientul copilăriei la Ipotești,  încumetându-mă ca poetă din secolul XXI-lea să intru în rolul cântărețului eminescian din secolul al XIX-lea.

Elemente de Portret IC: Iată ce-i spune Luciei dr. Petru Popescu Gogan în Revista Română, (Iași, nr. 2, 2001) referindu-se la modul inedit în care poeta cu talent muzical și interpretativ excelent se transpune în rolul lui Eminescu și, acompaniată de orchestră, îl înfățișează în postură de cantăreț: “Toată admirația pentru pioneratul faptei și pentru curajul substituirii, pentru harul iubirii de Eminescu și pentru darul muzical făcut omenirii.” (…) Dna Lucia Olaru Nenati a fost preocupată mulți ani de aprofundarea universului eminescian, atât în calitate de fost muzeograf la Ipotești, când a contribuit decisiv,  la constituirea patrimoniului muzeal și la restaurarea casei memoriale, la proiectarea evoluției viitoare a unui așezământ de importanță universală, reușind să obțină fonduri ce păreau imposibil de obținut, dar și prin numeroase comunicări și publicații științifice despre marele poet.

Am editat și un CD - album muzical, intitulat “Cântecele lui Eminescu”, cu acompaniamentul orchestrei Rapsozii Botoșanilor, dirijor Ion Cobala. Acest CD este anexa cărții mele despre Eminescu și muzica, reprezentând câteva din cântecele din repertoriul muzical al lui Eminescu restaurate și interpretate de mine.

 

IC: Poți să-mi dai câteva exemple despre activitățile dumitale recente în străinătate?

De fapt, dacă e să păstrez definiția ce consacră, așadar, un nou gen de manifestare publică, pot să spun că am mai prezentat acest fel de spectacol cultural și în alte locuri din lume, în Germania, Austria, SUA, Canada, Ucraina, Moldova și desigur, în România, fără să mă repet sau ca vreodată să fie același lucru așa cum fac actorii care joacă la fel în fiecare reprezentație. Eu merg cel mai mult pe inspirație și fac de fiecare altfel, spun altceva  în funcție de imprejurări, de dispoziție, de inspirație, de fluxul amintirilor, de receptivitatea și calitatea auditoriului etc. În aceste spectacole mi-am propus să dezvălui, printre multe alte lucruri interesante despre Eminescu, (căci am observat de mult că lumea nu știe, de fapt, cine a fost el cu adevărat, ci doar câteva lucruri devenite aproape clișeu!) și acea latură  a lui quasi necunoscuta, aceea de cantăreț, interpretând live cantece vechi populare românești, iubite și cântate odinioară de marele poet pe care lumea românească îl percepe ca fiind național, dar și altele noi, în premieră, compuse de mine  pe versurile lui, sau unele originale dedicate lui, încercand astfel să îmbin poezia clasică cu armoniile muzicale și printre aceste armonii comunicând auditoriului și informații științifice. Am vrut ca publicul să afle despre vocea de cântăreț a marelui poet, și am relatat informații de istorie literară care atestă această latură a sa.Cu acel prilej  am lansat și noul meu CD muzical, cel de al doilea,  intitulat “Din Dor de Eminescu” cântece “a capella” și poeme în spirit eminescian, în care am încercat să îmbin poezia cu muzica, adică am și recitat din poemele mele adecvate contextului, albumul fiindu-mi  prezentat și pe situl AGERO de pe Internet. Dar pot să mai ofer un exemplu, cel despre cursul pe care l-am susținut la universitatea din Konstanz anul trecut, referitor la cultura și civilizia românească, o dată pentru studenții din seria internațională de vară și a doua oară în cadrul cursului despre  romantism susținut de diferiți profesori universitari pentru studenții filologi din toți anii academici. Și despre această prestație se poate găsi referință pe Internet la adresa:  http://www.luceafarul.net/lucia-olaru-nenati .

Dar la acest capitol despre întâlnirile mele din străinatate nu pot să-l uit pe părintele profesor universitar, doctor, scriitor, jurnalist și ambasador al spiritului românesc peste ocean, Theodor Damian, editorul longevivei  reviste Lumină lină, întemeietorul Cenaclului “Mihai Eminescu” al Institutului român de teologie și spiritualitate românească din New York, cu “echipa” sa, unde am fost invitată de mai multe ori la lansări și  întâlniri literare, adevărate evenimente  culturale de excepție. De asemeni, am un cuvânt de laudă și pentru părintele George Bâzgan din Edmonton, Canada, parohul bisericii românești de acolo și editor al revistei Cuvântul adevărului, care de asemeni m-a invitat și cu care am realizat niște evenimente culturale de neuitat. Dar șirul acestor evocari poate continua încă mult căci animatorii sufletului românesc în lume - asa cum ești si dumneata ! - sunt mulți și puțin cunoscuți și riscăm să nu terminăm acest interviu.

Elemente de Portret IC:  Nivelul înalt al prezențelor publice ale Lucei Olaru Nenati, nu numai în țară dar și în străinătate, sunt de apreciat la mai multe nivele: de a retrezi emoții profund românești românilor ce trăiesc într-o țară de limbă străină, de-a atrage atenția străinilor asupra marii noastre oferte  culturale  și astfel dsa  se comportă ca un veritabil ambasador al valorilor perene românesti, deschis dialogului multicultural. Om de cultură cu idealismul caracteristic, dna Nenati  prezintă România la mii de kilometri de casă și reușește să fie onorată pretudindeni de aplauze călduroase și entuziaste. Am auzit-o și am simțit-o, profund romancă, la conferința de la Konstantz, în diversele noastre convorbiri personale și telefonice care au urmat în anii recenți, comunicare si prietenie ce s-a legat între noi cu aceea ocazie.

IC: Am citit cu plăcere că ai colaborat ca directoare de teatru cu marele artist plastic, Mircea Nicolau, azi o personalitate internațională de prestigiu, dar și cu un alt român cunoscut în afara țării, Dan Puric. Te rog sa-mi spui câte ceva despre aceste conexiuni.

LON: Da, e adevărat, pe când eram directoare la Teatrul de Păpuși din Botoșani, am invitat mulți oameni de valoare să colaboreze cu trupa noastră, drept care au rezultat spectacole deosebite și am putut să ieșim “în lume” la festivaluri din țară și din străinătate, ba chiar am organizat și la sediu un festival intitulat “Gala recitalurilor păpușărești”, ce a căpătat apoi anvergura internațională. Mă bucur că printre atâtea alte nume de colaboratori de atunci, pot să-l număr - azi cu mândrie! - și pe redutabilul  plastician Mircea Nicolau care a semnat scenografia unui spectacol intitulat Soarele furat cu care am avut o bună receptare la public și critică.

Cu Dan Puric relația a fost mai îndelungată și mai specială decât pot eu relata într-un răspuns la o întrebare a unui interviu. Ce pot spune pe scurt este că destinul a vrut să ne întâlnim în aceeași epocă din istoria  Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani, eu de puțină vreme directoare și el proaspăt absolvent al facultății de teatru, alături de alți câțiva tineri talentați, precum Maria Roxana Ionescu, Doru Bandol și alții. Ce a rezultat a fost o efervescență energetică și creativă specială, o atmosferă psihologică irepetabilă, de intensitate afectiv - colectivă unică într-o viață de om, din care au rezultat câteva spectacole de mare răsunet în țară și chiar și în capitală căci toată critica de atunci a scris despre fenomenul teatral de la Botoșani. Recent mi-am amintit despre spectacolul Romeo si Julieta la Mizil de George Ranetti din care această echipă a noastră, împreună cu Mihai Mălaimare, pe care tot atunci l-am invitat să-și facă cu acel prilej debutul în regie, a realizat un construct teatral de inegalabilă vivacitate (foto scenă din spectacol). De curând am fost invitată la Mizil, la un festival literar ce poartă  numele acestei piese și am evocat acea realizare desosebită. Din multele amintiri pe care le am despre Dan Puric, în afara lungilor noastre  conversații de mare profunzime spirituală, din care distanța ierarhică era abolită și înlocuită doar cu o comunicare magică pe lungimea de undă dintre doi creatori, este aceea despre primul său recital de pantomimă Jocul realizat atunci și pe care l-am recunscut imediat a fi genial, l-am sprijinit  și l-am propulsat atât cât puteam face în calitatea pe care o aveam atunci, ceea ce el a și recunoscut cu toata onestitatea unui om de calibrul său moral și intelectual, după cum se vede din ceea ce a scris sub semnătura sa în articolul Câteva cuvinte despre partea mea de suflet din Botoșan. Aici  el își amintește multe lucruri deosebite din acea perioadă în care a început tumultuos cariera sa teatrală, dar, mai ales “ ...am înțeles la Botoșani ca înainte de a fi artist (pictor, scriitor, actor) important este sa fii o constiință” ; sau “La Botoșani am fost pentru prima dată aplaudat pentru spectacolele mele de pantomimă. Aici la teatru am făcut primul meu recital de pantomimă Jocul ... , aici l-am jucat pe Tuffaldino în spectacolul Sluga la doi stăpâni în regia de excepție a lui Laurian Oniga. Și toate astea s-au putut naște atunci și numai atunci sub bagheta vrăjită a unei poete și scriitoare de un temperament și o vocație artistică flagrante pentru marșul cultural de atunci, trimisă parcă de Destin ca să creeze “temperatura morală” necesară creației și s-o moșeasca cu grație: Lucia Olaru Nenati.” (In  broșura aniversară Zilele Teatrului Mihai Eminescu, Botoșani 12/18 octombrie 1998)

Și după despărțirea noastră profesională, inevitabilă la un asemenea talent ca al său, am rămas prieteni și mai ales, am continuat să-i vizionez - și să scriu despre - spectacolele lui,  dând curs invitațiilor pe care el are mereu grijă să mi le trimită de departe, si să-mi ofere  caietele de sală încondeiate cu autografe pline de afecțiune. Se poate citi o asemenea cronică a mea la spectacolul său Don Quijote  în aceeași neobosită publicație on-line Agero din Stuttgart: http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Don%20Quijote%20la%20tatrul%20national%20de%20LON.htm

IC: Și pentru că sunteți bucovineancă și deci aproape ca suflet si geografie de Basarabia, îmi puteți spune ceva despre Grigore Vieru?

LON: O, desigur, am fost cu adevărat prieteni de suflet și de simțire spirituială. Dar înainte de toate, vreau să precizez că eu sunt într-adevăr, născută  în Bucovina, în Rădăuții dintre mânăstiri, dintr-un tată refugiat din Cernăuți și deci cunosc tragedia acestor ținuturi din familie. Dar de mai bine de o jumătate de viață locuiesc la Botoșani, locul nașterii lui Eminescu, unde m-am dedicat cu toată energia mea celebrării acestui eveniment și în acest fel, în ființa mea, eu am refăcut acea unire inițială între Bucovina și Moldova, sudate prin arcul voltaic al spiritului eminescian.             

Intorcându-ne la chestiune, eu am avut privilegiul de a-l întâlni pe Grigore Vireru cu mult înainte de revolutia din decembrie, la Ipotești unde venise și el să-și încarce sufletul cu energiile spiritului eminescian atunci când eu eram  acolo « stâlpul casei ». Apoi ne-am mai întâlnit de multe ori, precum și la revoluția anterioară, a celor de peste Prut, care s-au trezit înaintea noastră. Am “vorbit” despre el de multe ori, i-am prezentat cărți și am scris despre personalitatea lui precum în articolul “Recviem pentru Grigore Vieru” din Revista on-line de literatură și cultură Luceafărul Românesc, dar și în multe alte locuri :  (http://luceafarulromanesc.com/%e2%96%bc-jurnalism/lucia-olaru-nenati-%e2%80%9erecviem-grigore-vieru%e2%80%9c/). La aniversarea a 70 ani ai lui Grigore Vieru am scris că atingerea acestei vârste mi-a părut un miracol căci el părea mereu a fi fragil și ușor de doborât de atâtea viituri câte au năvălit peste destinul sâu. Acest destin l-a hărăzit să fie poeta vates, cum spuneau cei vechi, adică poetul luptător cel mai reprezentativ al momentului istoric de trezire a Basarabiei din “somnul cel de moarte” al robiei roșii aduse de “muscalii de-a călare.” Intr-o conspirativitate de poeți născuți  în februarie, într-un act de mare insurgență pe atunci, am pus la cale amândoi primul spectacol al unei echipe de artiști basarabeni pe o scenă din România, spectacol numit “Rădăcini de foc. Grigore Vieru si Prietenii săi » și care s-a desfășurat în vara anului 1989 pe scena Teatrului “Mihai Eminescu din Botoșani pe care-l conduceam pe atunci ca directoare. De aici s-a pornit un turneu amplu în nordul și în estul țării, cu o afluență de public nemaivăzută. Cred ca nici la Maglavit nu a venit lumea puhoi într-un număr așa de mare cum a venit atunci  să-l vadă pe el și să-i audă pe prietenii lui și ai noștri, printre care regretații Ion și Doina Aldea Teodorovici, și ei aflați în premieră pe o scenă din România.          

Elemente de Portret IC: In portretul Luciei, elementele interesante referitoare  la Grigorie Vieru sunt frația ei, ca bucovineancă cu cei din Basarabia, sensibilitatea poetică comună amandurora si faptul că, asemănător lui Vieru,  la rândul ei, Lucia a avut de înfruntat pizma și suculente exerciții de defăimare din partea colegilor de breaslă și ca și el  și-a văzut, cu suferințe numai de ea știute, de continuarea evolutiei literare și profesionale. In ambele cazuri aceasta denotă o forță și o pasiune internă care reușește să depășească vicisitudinile exteriorului. (Valentin Ciucă, “O vocație plurală”, Revista Ateneu, an. 44, februarie 2007, p. 3, Bacau).     

LON: Mă tem că asta ține de structura noastră genetică, aceea care determină, așa ca în Miorița noastră emblematică, impulsul automat de-a purcede la suprimarea ortomanilor, adică a oamenilor de excepție, așa încât, după numeroase lovituri cumplite și atentate din invidie chiar la pâinea cea de toate zilele, de care am fost lipsită  mulți ani (drept care azi am o pensie penibil de mică si care a mai fost încă și diminuată recent de statul român în contextul crizei economice!)  am avut revelația eseului Nemuritoare Miorița care a fost publicat îndelung, premiat și recunoscut ca emblematic pentru firea noastră românească. El poate fi citit și pe internet la adresa:  http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:6dlJGB-oS3kJ:luciaolarunenati.wordpress.com/about/ordinul-ortomanilor-un-eseu-despre-miorita/+nemuritoare+miorita+de+lucia+olaru+nenati&cd=1&hl=ro&ct=clnk&gl=ro  

“Arcade septentrionale” (Reviste, personalități și grupări literar culturale implicate in consolidarea prin cultură a Marii Uniri de la 1918), Editura Academiei Romane, 2007 (carte de istorie literară).		George Voevidca. Viața și opera.”, ed. Biblioteca Miorița, Câmpulung Bucovina, 2007 (carte de istorie literară, monografie și antologie a unui poet deosebit, azi ignorat).
“Arca de frunze” ed. Augusta, Timișoara, 2003 (antologie poetica de autor, conținînd selecțiuni din cele 7 carti de poezie anterioare).		“Coridorul dintre ceasuri”, ed. Augusta, Timisoara, 2000 (carte de proza scurtă).

IC: Știu că fiica dumitale, Antonia, care este președinta Societății Românești din Konstantz, v-a urmat pașii în a face cunoscută cultura româneasca în orașul universității la care-și pregătește doctoratul si unde predă la universitate. Sunt sigură că ești mândră, sau la firea dumneavoastră bună, ar trebui să spun, pur și simplu, bucuroasă, de activitățile românești ale Antoniei. Imi poți spune câteva lucruri despre ea?

LON: Am doua fete pe care le iubesc ca ochii din cap și deși mi-a tare greu să trăiesc departe de ele,  sunt foarte mândră de modul cum au crescut și cum se comportă acolo în locurile unde le-a dus Dumnezeul destinului lor, caci am avut mereu numai vorbe bune de mare prețuire de peste tot unde au fost în viața lor.

Știu ca ai cunoscut-o doar pe Antonia, cealalta fată, Andreea, locuind în Canada și de aceea o sa-ți spun întâi despre mezină.  Antonia a fost premiata la 1 decembrie 20101 de primarul general din Konstantz pentru contribuția la integrarea străinilor și la consolidarea relațiilor interculturale, distincție oferită  de primăria orașului în cadrul Zilei Mondial a Angajamentului  Voluntar  câtorva cetațeni de origine germană cât și străină, ea fiind singura româncă dintre aceștia,  faptul fiind cu atât mai simbolic și îmbucurător cu cât 1 decembrie este și Ziua Națională a României. Mi-e greu să vorbesc despre succesele copiilor mei, dar iată ce s-a scris recent în Revista Agero pe această temă.:  http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ACTUALITATEA%20GERMANA/Antonia%20Olaru%20premiata%20cu%20distinctia%20de%20onoare%20a%20orasului%20Konstanz.htm

Pe plan profesional, Antonia  este actualmente coordonator adjunct al instituției Welcome Center a Universității din Konstanz din cadrul Departamentului de Relații Academice și Internaționale și, în această calitate, referent pentru cercetătorii internaționali și doctorandă a departamentului de germanistică al aceleiași universități. Orașul Konstanz este un centru universitar internațional ce găzduiește un foarte mare număr de studenți români, grație unui puternic și statornic  parteneriat cu Universitatea “Al.I.Cuza” din Iași. Pe plan social Antonia Olariu se angajeaza în consolidarea relațiilor româno-germane din anul 2004, cand a preluat conducerea Societății Germano-Române Bodensee. Împreună cu o echipă de români și germani, d-sa  a organizat în ultimii 7 ani peste 70 de manifestări precum reuniuni de cultură, muzică și poezie, concerte de cameră, săptămâni cinematografice, seri de lectură, matineuri artistice, excursuri in economie, politică și teme de actualitate, colocvii știintifice, întâlniri colocviale s.a, în colaborare cu mai mulți parteneri precum Universitățile Konstanz și Iași, Universitatea Populară Konstanz, Centrul Cultural Konstanz, Biroul pentru integrare al orașului Konstanz, Biserica Românească Sf. Duh (Preot Ionel Nemeș) din Konstanz s.a. De fapt, cu prilejul unei astfel de manifestări, Zilele culturii româno-germane din 2005, ne-am cunoscut și noi, tu fiind invitată să participi cu o interesantă comunicare despre Brâncuși. Vreau sa-ți spun că între timp a venit la Konstanz o delegație a Senatului Universității “Al.I.Cuza” din Iași unde am studiat și eu și fetele mele și, într-o ceremonie festivă, i-au înmânat Antonei o diplomă uriașă și o medalie din partea Senatului acelei universități pentru toate meritele ei  și pentru contribuția la consolidarea relațiilor interculturale româno-germane. Și nu în ultimul rând, Antonia este căsătorită cu un specialist în înformatică și care, deși nu este român, o  sprijină necondiționat în toate activitățile ei culturale reușind împreună să îmbine toate aceste  activități cu creșterea celor două fetițe ale lor, cele două mici miracole, nepoțelele noastre adorate.          

IC: Vorbește-mi te rog mai pe larg și despre fiica dumitale cea mare.

LON: Din păcate cu Andreea ne vedem mai rar, ea trăind pe tărâmuri mult mai îndepartate, peste mări și țari, dar se află foarte aproape de sufletul meu. Este  copilul pe care-l luam uneori cu mine atunci când făceam naveta la Ipotești și explicam oamenilor viața lui Eminescu, ținând-o în brațe. Poate de aceea ea este o ființă sensibilă, delicată și grațioasă dar și foarte serioasă și studioasă.  Ea a susținut un doctorat în România la Universitatea din Iași (unde a și fost asistentă după ce a absolvit facultatea de engleză și spaniolă cu media generală 10 ). Teza de doctorat care a fost apoi publicată la București, la Editura Floare Albastră, a fost intitulată Mituri antice și medievale în romanul Don Quijote, iar cartea s-a numit Don Quijote - punte între mituri. A fost prefațată de renumitul profesor, eseist și traducător Andrei Ionescu de la Universitatea din București și a constituit o contribuție românească cu totul originală în concertul cervantologiei internaționale, aspectele luminate de ea nemaifiind vreodată studiate. Apoi, după plecarea in Canada, unde locuiește acum și predă la Universitatea din Calgary, și unde a obținut  mai întâi titlul de “master of arts” și apoi un al doilea doctorat într-o cu totul altă specialitate, pe o temă intitulată Successful Second Language Vocabulary Acquisition ,care si aceasta a fost deja publicată, la editura VDM verlag Dr. Műller, Germania și postată pe Amazon. In acești ani ea a participat la diferite simpozioane și reuniuni științifice în Canada și în  străinătate, a publicat articole în presa cu circuit de înaltă specialitate, face cercetare academică   și scrie în continure  alte cărți.  Când a avut timp, m-a susținut și pe mine în activitățile culturale pe care le-am avut pe continentul american, ba chiar o dată am apărut împreună într-o reuniune literară la Calgary unde ea a tradus live poemele pe care le recitam eu în românește. E căsătorită cu prietenul ei din clasa a IX din liceul Laurian din Botoșani, Adrian Cervatiuc. Au plecat din țară împreună, soțul ei fiind un apreciat specialist informatician.     

IC: Cum nu de mult ne-am despărțit de perioada de sărbători, și colindele sunt în gândurile mele și știu că în activitățile dumitale ai inclus și interpretarea  de colinde, îmi poți spune câteva vorbe în această privință?

LON: Desigur, cu multă plăcere, aceasta fiind ultima mea “ispravă”. Am realizat un nou album muzical și poetic intitulat Poezia colindelor noastre  (CD Logic Studio, Suceva) în care am valorificat experiența ce s-a adunat până acum în structura mea creativă. Adică mi-am ales câteva dintre poemele cuprinse în cele șapte cărți ale  mele de poezie, cele despre iarnă și starea de sărbătoare și le-am îmbinat cât am putut eu de armonios cu niște colinde pe care le-am imprimat în studio, de astă dată  cu  orchestră, dorind să produc impresia acelui Crăciun al copilăriei noastre când această sărbătoare era încă un miracol și nu devenise o afacere comercială. Mai multe despre acest album puteți afla citind tot pe internet prezentarea lui la adresa: http://cetatea-lui-bucur.com/2011/01/16/insemnaaricarmen-andronacheun-demers-poetic-si-muzical-neobisnuit%e2%80%9d/ 

Elemente de Portret IC:  Inchei prin cuvintele lui Eminescu, considerând că i se potrivesc dnei Lucia Olaru Nenati: “Insă cel mai frumos din toate câte sunt frumoase este sufletul frumos.” 

Îți dedic acest interviu, dragă Lucia, pe care intamplarea face că l-am inceput chiar de Sfânta Lucia, și pe care il public in avanpremiera zilei dumitale de naștere din 20 Februarie. La mulți, mulți, ani cu sănătate, bucurii și successe!

------------------------------------------------------------------------------------------------

Biografie/Referinte  

http://www.rightwords.eu/author-details/lucia-olaru-nenati   

http://www.youtube.com/watch?v=v3I0LpvuXFEYoutube: Diploma de Excelenta din partea Primariei din Botosani  

http://www.youtube.com/watch?v=tYazRVdOCfw Youtube: Din dor de Eminescu; Lucia Olaru Nenati cântând

http://luceafarul.net/lucia-olaru-nenati-ciudesa-a-nordului-moldav-sauzana-blonda-a-ipotestilor%e2%80%9d http://luceafarul.net/lucia-olaru-nenati-2  

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Sub%20semnul%20florilor%20de%20tei%20-%20Cenaclul%20al%20X-lea%20al%20Agero%20la%20Stuttgart.htm 

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ACTUALITATEA%20GERMANA/Antonia%20Olaru%20premiata%20cu%20distinctia%20de%20onoare%20a%20orasului%20Konstanz.htm 

http://www.romanianvip.com/2010/04/drd-anda-lohan-dr-lucia-olaru/