dincolo de poezie s-au ridicat cartiere pline de interjecții marșuri funebre focare de gunoi pe străzi abandonate în plină zi prin distopia acestei singurătăți colective
în fiecare noapte se aud alte și alte ținuturi cum își leapădă pruncii de fum prin metastaze de nori târzii
dincolo de iluzie nu mai sunt orașe ci umbre fără adăpost macerate de spaime oasele celor spânzurați de cuvinte neînțelese abrevieri convulsive resentimente inutile războaie semne prevestitoare și moarte
numai eu sunt bolnavă de nostalgie ce-mi poartă prin carne lințolii amare ca o viscolire malignă între veghe și somn
