CRITICS

Mircea Eliade& Furioasa iubire de țară

Submitted by ioana geacar on

Creation Category: 

„Cel puțin, dacă ne va fi scris să ne prăbușim, să ne prăbușim creînd. E singurul nostru mijloc de a ne desolidariza de demența colectivă din jurul nostru.”(Mircea Eliade, într-o scrisoare către C. Noica)




În "Jurnalul portughez", senzația de sfîrșit de lume e covîrșitoare, iar timpul - mașinărie de înghițit oameni, fără să-și aleagă victimele. În fața lui, geniul simte nimicnicie, drumul lui a fost deturnat, dacă fusese pregătit pentru ceva, acum nu mai contează, e doar ceva de ronțăit.

Marlena Braester, La lumière et ses ombres, Philippe Païni, "Résonance Générale", Septembre 2008 - Notes de lecture

Submitted by marlena on

Creation Category: 

Marlena Braester, La lumière et ses ombres, encres d’Albert Woda, éditions Jacques Brémond, Le clos de la Cournilhe, 30210 Remoulins sur Gardon, 15 euros.


Cet été, au festival Voix de la Méditerranée de Lodève, Marlena Braester déclarait : « Oui, il y a beaucoup de sable dans mes livres ». Ce qui tient à la fois le plus quotidien du poème écrit sur le motif, dans le désert, et son infini spécifique : un rapport au temps (« laps de désert » dit-elle) et réénonciation du monde par le dire d’un sujet.
La lumière et ses ombres relève ainsi, dès le titre, d’une poétique où tout est acte de vie, où les contraires ne s’opposent que pour mutuellement se créer langage :

sous la calme tempête de la
résonance
le langage naît (11)

Anatomia textuală: Catherine Byron - Vellum si Bianca Marcovici - Impactul virtualului, de Codrin Liviu Cuțitaru

Submitted by Marina Nicolaev on

Creation Category: 

Anatomia textuală

 
  
  

Catherine Byron

Vellum

Traducere de Dana Bădulescu și Radu Andriescu

Editura T, 2007, 80 pp., f.p.

 

Bianca Marcovici

Impactul virtualului

Wordpress: Haifa, Israel, 2007, 82 pp., f.p. 

      Voi începe cu o mărturisire: a trecut mai bine de un deceniu de cînd am scris ultima dată despre un volum de poezie. Nici unui critic – implicat, se înțelege, în foiletonistica literară, chiar și cu un ritm mediu al frecvenței publicistice – nu-i face onoare o asemenea revelație. Totuși, judecînd la rece dinamica noastră culturală din ultimii cincisprezece ani (cel puțin), aș spune că realitatea de mai sus nu este neaparat incriminatorie. Nu a fost, să recunoaștem, tranziția comunismului către liberalism – strict mentalist vorbind – un timp al poeziei. Universul cenușiu, indistinct, al cotidianului a rezonat acum pe deplin (exact ca la englezi, în epoca victoriană, la debutul industrializării!) cu instrumentarul de chirurgie socială, presupus de epic – gen căruia îi prevăd, în continuare, o dezvoltare febrilă. Două fericite „excepții” însă m-au scos din lunga hibernare ”ne-poetică”. E vorba, mai întîi, despre traducerea în română a volumului The Getting of Vellum/Vellum, aparținînd poetei irlandeze Catherine Byron (tălmăcirea este făcută de angliștii ieșeni Dana Bădulescu și Radu Andriescu, ultimul poet el însuși). Apoi, am în vedere cartea cunoscutei poete Bianca Marcovici, Impactul virtualului, tipărite recent la Haifa.

      Catherine Byron are, cultural vorbind, idealuri pre-rafaelite în artă, crezînd în simbioza cîmpurilor artistice. Spre deosebire de pre-rafaeliți însă, care supralicitau un sincretism al poeziei cu muzica și pictura, poeta se focalizează pe interferența dintre textul liric și reprezentarea lui semiotică. Catherine Byron a colaborat, în acest sens, cu artistul caligraf irlandez din Dublin, Denis Brown, celebru pentru inscripționările sale pe piele de animal și chiar pe sticlă. Poeta a urmărit îndeaproape modul în care se obține pergamentul subțire (din piele de vițel), adică „velumul”, material folosit (în trecut) la legarea manuscriselor sau la redactarea lor propriu-zisă, investind întregul proces cu o dimensiune estetică. Poemul cel mai consistent din volum (Vellum) este o radiografie și, în același timp, o parabolă. Radiografia „canalelor” ontologice prin care natura se metamorfozează, devenind concept, și parabola spiritului ce înnobilează, ultimativ, materia. „Scrisul pe piele” constituie, pentru Catherine Byron, un demers artistic per se. Textul nu e numai gîndire abstractă, concentrată în semne (lexicale), ci și „anatomie”, „corporalitate”, „materie” simbolică, trăind „biologic”, aidoma unei ființe din carne și sînge.

      Miza artistică a Biancăi Marcovici e poezia de dragoste, mulată perfect pe profilul său cultural. Erosul reprezintă pretextul prin excelență al simbiozei dintre eul estetic și cel textual. Schimbarea contextului istoric însă (prin emigrarea poetei în Israel, la începutul anilor nouăzeci) a adus o nouă dimensiune în creația sa, mai curînd greu de asumat de către consumatorul de literatură român. Mă refer la o tensiune dramatică, psihedelică, generată de vecinătatea permanentă a morții și războiului. Titlul unui volum precedent al autoarei este cît se poate de relevant în acest sens: Cireșe amare sub katiușe – 2006. Războiul intervine violent în spațiul sideral al poeziei, dar lasă în urmă trăiri puternice, pasibile, în mod paradoxal, de fior artistic. Frecvent, teroarea anihilează identitatea ludică a poetei, metamofozînd-o, proiectînd-o (autodefensiv?) în capsula atemporală și anistorică a literaturii (Ceva s-a rupt în mine în ziua Armistițiului).

      Prin urmare, dacă textul devine corp, atunci și ficțiunea trebuie privită ca istorie, iar literatura, mai mult decît am vrea să credem, ca viață. 

Amélie Nothomb & rețeta hipnotică

Submitted by ioana geacar on

Creation Category: 

       Ce-ți trebuie să ai succes la public, să fii citit și cumpărat ?

În cazul de față, să ai un nume bun, sonor, memorabil: Amélie Nothomb.        

Să-ți alegi un subiect oarecare, o experiență pe care onestul nostru cititor o va simți ca personală, în care va intra ca hipnotizat, pentru că în redactare  vei avea grijă să pui mult suflet, să scrii la persoana I, singura în stare să capteze total prin cea mai înaltă, deplină subiectivitate, în care se topesc  și se amestecă autor/lector/personaj narator.  

       Tonul să fie confesiv, moralizator, spiritul faptelor povestite- justițiar, credibil.  

       Să alegi un personaj pozitiv și unul negativ. Cel negativ trebuie să fie triumfător pînă-n final, cînd vei răsturna situația,  pînă-n final, cînd trebuie să-l pedepsești pentru că lectorul e însetat de dreptate. Și tu trebuie să-l seduci pe onorabilul lector!

LIMBA MATERNĂ ȘI MOARTEA MATERNĂ, de Christian Crăciun

Submitted by Marina Nicolaev on

Creation Category: 

 

   Da, moartea este maternă, în sensul că ea „ne naște”. Universală și singură. Maternă deopotrivă cu limba, moartea nu „există” (ca și pentru Dumnezeu, pentru moarte nu avem verb) decât în măsura în care este vorbită. Poate că limba s-a născut pentru „a vorbi” moartea. Șocul originar. Trăind în limbă, prin ea, niciodată nu vom avea acces la o experiență obiectivă în ceea ce o privește. Trebuie să ne-o asumăm cu întreaga noastră subiectivitate discontinuă. Ca și moartea, limba maternă e „intravitală” și „experiență de gradul doi”. Despre aceste lucruri publică un splendid eseu Doamna Irina Petraș în Despre feminitate, moarte și alte eternități.1 Este o carte extrasă din alte vreo cinci, dedicate feminității limbii române și „științei morții”.

Autoarea și-a găsit tema personală prin acest plonjon în ceea ce domnia sa descoperă a fi feminitatea substanțială a limbii române. Lingvistic, gramatical, logic genul este un scandal, nu există instrumente raționale de clasificare, de justificare a genurilor. Afară de animatele sexuate, orice atribuire este arbitrară. Autoarea întreprinde un incitant excurs în teoriile despre raportul limbă-gândire-viziune despre lume a vorbitorilor unei limbi. Venim dinspre Herder și Humboldt până la lingviștii contemporani. Comparațiile sunt seducătoare și terenul defrișat pentru speculații pare uriaș. Fragmentară, acută, scriitura înaintează cu prudență, tatonează, riscă atât cât trebuie, luminează, creează „lichtung-uri” noi în jungla limbilor. Se aude distinct, permanent, cum frumos spune eseista, „foșnetul bibliotecii”, dar și experiența personală, cum în portretele părinților și povestea morții lor din partea a doua a cărții. Poveste redată simplu și tulburător. Două adverbe grele, mai ales când e vorba de a descrie trecerea părinților dincolo.


     

Annie Ernaux&povestirea sinelui

Submitted by ioana geacar on

Creation Category: 

  

Scriitoare  minimalistă, de notorietate în Franța, însă prea puțin cunoscută la noi, Annie Ernaux construiește împreună cu iubitul ei, Marc Marie, în Paradoxul fotografiei un roman  prin proiecția unor fotografii, capturând obiectele vestimentare rămase în urma întîlnirilor amoroase, aruncate în febra dorinței, « un peisaj devastat », « o modalitate de a prinde irealitatea sexului în realitatea urmelor lăsate de el ».

Scena pasiunii este comparată cînd cu « locul crimei », cînd cu « un loc sfînt ».

Telecomanda lui Pleșu /Stricarea limbii /Andrei Pleșu

Submitted by Marina Nicolaev on

Creation Category: 

Telecomanda lui Pleșu

 

Stricarea limbii nu aduce în discuție simpla inadvertență gramaticală, derapajul semantic, invazia barbarismelor, smintirea accentelor etc.

 

În joc e ceva mai adînc și mai periculos: criza limbii indică criza țesutului intim al unei comunități. Între energia unei națiuni și sănătatea limbii sale e o relație strînsă, a cărei dereglare ar trebui să îngrijoreze.

Virtualul, o capcană

Submitted by BIANCA MARCOVICI on

Creation Category: 

Poezia sub impactul virtualului, sau virtualul sub impactul poeziei 

de prof.   LUCIAN ZEEV HERȘCOVICI Ierusalim 

Recent am răsfoit un volum de poezii nou, cel  de-al 23-lea volum al ei. Volumul este intitulat"Impactul virtualului" și, în afară de poezii, include cîteva prezentări asupra autoarei, precum și Bio-Bibliografia acesteia. Trebuie să menționăm că titlul volumului nu este întîmplător.Bianca Marcovici este prima poetă israeliană de limbă română care folosește Internetul, respectiv tehnologia virtuală modernă pentru a-și publica și difuza poeziile. În mod paralel, ea continuă să publice și volume de versuri pe hîrtie, după sistemul tradițional.Faptul că poeta este și ingineră, avînd cunoștințe, își pune amprenta asupra sistemului ei de lucru și difuzare a operei ei literare. Ea înțelege că virtualul impune   un impact asupra poeziei, are o influență asupra acesteia Ne-am gîndit să-i parafrazăm ideea, gîndindu-ne că este vorba despre o influență dublă, reciprocă,  virtualul asupra poeziei, dar și poezia asupra virtualului. Cel puțin, bine ar fi să fie așa, reuniunea între poezie, dar și tehnologie în epoca noastră, realizîndu-se o poezie tehnologică și o tehnologie cu aspecte poetice-Bianca Marcovici scrie poezii pe teme iudaice, alături de lirica ei personală. Odată i-am scris un mesaj prin Internet, citindu-l pe Mihail Eminescu." Bi (l)anca, află că din leagăn/ Domnul este al tău mire/". Mi-am amintit de o poveste simpatică și plină de extaz a poetei cu privire la romanul ei cu" Kotel Ha- Maaravi" (Zidul de Apus, sau Zidul Plângerii) din Ierusalim. Probabil că identitatea ei se reunește cu acest zid, cu iubirea pentru el. La care adaugă dragostea fizică și psihologică,  autoarea manifestîndu-se ca o femeie îndrăzneață, care depășește normele sociale. Bianca Marcovici " Levana" locuiește la Haifa, orașul la care se referă în poeziile ei adeseori. Este Haifa cea frumoasă de pe malul mării și de pe Muntele Carmel, dar și Haifa problematică, cu oamenii cu probleme, poluarea, victima celui de-al doilea război din Liban.Trăiește, muncește (lucrează ca ingineră la Societatea de Electricitate), își are familia, iubește sau suferă decepții în dragoste, își crește nepoții deși se compară ca o femeie tînără.Haifa care capăta o notă specială, un aspect deosebit în poezia ei " Am urcat  pe Muntele Carmel, pe coclauri pe lângă Universitate/ bineînțeles că e o antenă acolo, e punctul cel mai înalt din Haifa/ jos, undeva în prăpastie/ pădurile sunt arse... arse. De după ultimul incendiu/ nu știu dacă a fost pus focul dar,/ tare greu se mai reface pădurea! (Muntele Carmel) La care poeta adaugă visul ei de a renaște "din cenușă", precum și filosofia ei  " dacă n-ar fi  omu' să ardă să sufoce, să se dea în spectacol, să/ urască, să distrugă, cred că/ pădurea ar reveni la viață mult mai repede"Bianca Marcovici vede și simte pericolul ecologic pentru Haifa ei dragă " chimicalele ne întoxică, facem cură de otrăvuri zi și noaptea  deschizi fereastra spre Golful Mediteranian/ se furișează gazul toxic-" ( Haine avertizoare). Cîtă dreptate are poeta să spună acest lucru cu mînie, dar și cu expresii literare! Ne putem gândi că afirmația ei este valabilă oriunde și oricum în epoca noastră... Deci, Bianca Marcovici este nu numai poetă ingineră, ci și poetă ecologistă. Mînia ei nu are margini atunci cînd afirmă că, "la noi se moare iute, prea iute". Totuși, apare și gîndirea ei asupra inevitabilei scurgeri a timpului, reflectată asupra propriei ei vieți, după ce se autocompară cu o orhidee." Caut mereu ce nu pot să văd/ simt orhideea plăpîndă-albul ei.../azi  s-a mai uscat o petală". Bianca Marcovici trăiește pe un " pod Haifa-Iași", desigur virtual. Frica ei este de " Yiddishe mamme". Dar dragostea ei pentru pesajele și orașele israelienie se reflectă cel mai profund, mai puternic față de Ierusalim. Ea are chiar o viziune a Ierusalimului și a Zidului Plângerii." Ierusalimul meu, noaptea viselor, divinitate atît/ de aproape, dispre aroganța spirituală,/ apare grădina noastră în lumină feerică,- revelația/ Zidul Plângerii" ( Noaptea la Ierusalim). Vorbind despre Cetatea lui David, poeta merge pînă la identificare acordîndu-i o măreție de simbol, reunind-o cu dragostea ei umană, spiritulă dar fizică sexuală. Vorbind despre ea însăși, Bianca afirmă: Vibrez ca o harpă din Cetate lui David/ hrănindu-mă cu adieri de vînt și cuvinte..// dansul săbiilor parcurge mereu același cer de foc- un Maghen David lumineză  în noapte ca o făclie"(Mă ia cu frig)Poeziile din volumul "Impactul virtualului" au și alte teme. Comparația între dragostea fizică și iubirea spirituală.(" cineva îmi cunoaște sufletu- altcineva trupul..."), apropierea de familia fratelui, aflat în Franța; dragostea de orașele Paris, Roma, Barcelona, de istoria a lor, de monumentele lor. Poeziile Biancăi Marcovici sunt scrise în formă modernistă, de vers alb... Cu excepția cazului unor substantive cu totul speciale, primul cuvînt al fiecărui vers este scrisă cu literă mică. Se poate afirma că Bianca Marcovici este o poetă modernistă. Ea citează numele lui Gherasim Luca și cel a lui Sesto Pals, probabil pentru a arăta cine sunt maiștrii ei, poeți surealiști de care a fost influențată.Ea citează și alți scriitori români și israelieni, ale căror lectură îi este preferată. " Adam Simantov/ Cărtărescu sau Amos Oz/ Ana Blandiana, cu repetiția cuvîntului poem/ la fiecare pas, sau I. Schechter.../ Brateș, Fischof, Mirodan cu al său dcționar".Limbajul Biancăi Marcovici este bogat, reunind cuvinte vechi și noi. Este un limbaj în care sînt prezente tehnologia reunită cu istoria, șoapte de dragoste romantice renite cu vulgaritatea și mînia,  expresiei arhaice alături de neologisme. Limbajul ei îmbogățește româna contemporană (vreau să sper că poeziile ei sînt citite și în România). Este metoda începută de Argezi, de a crea noi frumuseți din bube, mucegaiuri și noroi. Poezia Biancăi Marcovici poate fi evental  comparată cu cea a altei poete din generația noastră, evreică din Tîrgu-Mureș,  Martha Iszak. Aceste două poete ale generației noastre au ceva comun între ele prin stil, limbaj, mod de expresie, curaj, protest social și filozofia a vieții. Nu știm dacă ele se cunosc personal dar parcă aparțin aceluiași gen literar. Pentru a încheia acest articol modest, preferăm să ne referim din nou la " impactul virtualului", așa cum îl vede Bianca Marcovici într-o poezie cu același titlu:"Ne-am legat la ochi, / ne-am astupat urechile/ rămînem legați/ așa cum lumea ne leagă/ lumea virtuală."  

Rubrica:MĂRTURII IUDAICE"Pag.28-29EXPRESS MAGAZIN”-TEL AVIVNr.7, 8 iunie 2008  

Pages

Subscribe to RSS - CRITICS