Ioana Geacar scrie «  un timp trait al poeziei » de un înalt nivel introspectiv .

Conditia poetica este un subiect omniprezent ,aproape « corporal »:

« nu-mi vine sa ma ating de caietul de ciocolata »(scriu din mers)

Poeta traverseaza universul între extaz si spaima :

« las semne pretutindeni în zadar

n-o sa ma mai vezi niciodata

locuiesc într-un sunet acum »

Nelinisti tulburi parcurg ca un frison teluric fiinta poetei :

« pe fata :nemiscata cu mâinile în laturi

în mine e înmormântat cineva

pe verso :îmi decupez umbra si-o întind la uscat »

Versuri dense, dictate de ce « roseau pensant »,poeta desfasoara sub privirile noastre farmecul grav si melancolic al existentei.

Incercarile experimentale tâsnesc destul de des, Ioana Geacar «  viziteaza » optzecistii, cotidienistii afisând afinitati selective evidente cu acestia (ironie, inventie verbala, umor , surpriza, capricii, sauts d’humeur, dispozitii ludice, lucide pâna la cinism)

« scriu din mers » ori

« înghesui cuvinte pe orice ondulându-ma-n mers

ca pe niste bigudiuri somnoroase

ma furisez » ori « vând motorola v3rajk nou… »

ori « poate ca e chiar zidul asta

al macelariei

în care ma zbat, ne zbatem »

ori « pe alta fanta postura noua : arlechin trist cu mainile îndreptate în fata spre noi »

si « spun ca din octombrie or sa vina maci  în sir încretit »….

Ioana Geacar este o sentimental girl, poezia ei are un parfum impregnat de un amor total pentru Viata si Univers cu majuscule :o melancolie neagra (dor ?) curge ca un fluviu  peste « bolta promitatoare de zorele »,pe « strada timpului »…care nu e « decât o strada rontaita de timp »

…..

Sa ma prinda cineva de umar si eu sa ma întorc

încet

s-astept sa ma cheme pe nume (oare cine sunt)

ceva îmi atârna în joc e sabie sau evantai ? » ;

« rasucesc spre camera de filmat capul ca-n penita »

Gravitatea e paralela cu delicatetea :

« aici într-o rochie alba cu alt trup pe care-ncerc sa-l

cunosc

sub matase pâlpâie lanturi

fosnetul pe care-l fac ridicând poala de crin

tulbura somnul unei pasari care se înalta lânga

mine

aripile sunt îndreptate în sus »

……

Versurile poetei ating uneori concentratii maxime, versul sau retine Timpul prizonier, vanitate poetica extrema, pariu îndraznet :

« în fiece clipa  ating usita secreta a clipei urmatoare

în  care voi intra »

…….

« de câte ori suntem pierduti în somn sau vis

unul din suflete îl cauta pe celalalt

prin gavanele lumii »

Poezia Ioanei Geacar degaja un mister, un secret, poeta asteapta aceste revelatii ca pe un dar divin: « ma uit în urma la intrarea care se retrage

Ca o planeta –napoi

Poarta spre visul din urma

Parca as merge pe dâra unei roti

Incerc sa gasesc o usa »

……….

« umbra mea se alatura tot mai mult

întunericului din iarba »

……

« sa ma integrez în curtea verde în sala tronului

s-aud pasii care sperie ecoul cuibarit în colturi

si starneste praful de pe icoane »

Poezia e viata, tempoul sau vital fuzional: « pulsez în zid

Infasurata strans ca-ntr-un meninge »

………..

« caut scufundata sub piatra o

crapatura/ exista/aici/undeva/sigur/sigur ».

Fericirea vine si pleaca în valuri succesive , aceasta constatare e « eruptiva »pe fond de haos existential :

« barbatul priveste insistent pâna când

o preseaza grijuliu spasmodic între pleoape

ca pe-o frunza de artar »(vers diamantin splendid ca imagine evocatoare !)

……….

« atingerea înceata a mâinilor noastre din podul

palmelor

pâna

în vârfurile degetelor îmi aminteste dorul

de dinainte

de-a veni pe pamânt

zborul îmi iese prin piele si se coase ca

umbra de mine »

…. …….

« deschid iar: cineva ma coase acum

într-o piele

straina

de sub noi pleaca o poteca rosie »

Ioana Geacar « sare coarda sus-jos-sus-jos

peste versul acesta mic al meu reptil» , pasare phoenix

apasând pe multiplele clape ale poeziei directe,incapabila de a repara ranile unui trecut îndepartat , înscriindu-l obsesiv într-un « trecut-prezent » irezistibil, de nesters,  îmbracat într-o senzualitate si o seductie feminina ce se impun prin omniprezenta  lor într-o poezie eterata si luminoasa în aspiratiile ei cele mai profunde.