Ioana Geacar scrie « un timp trait al poeziei » de un înalt nivel introspectiv .
Conditia poetica este un subiect omniprezent ,aproape « corporal »:
« nu-mi vine sa ma ating de caietul de ciocolata »(scriu din mers)
Poeta traverseaza universul între extaz si spaima :
« las semne pretutindeni în zadar
n-o sa ma mai vezi niciodata
locuiesc într-un sunet acum »
Nelinisti tulburi parcurg ca un frison teluric fiinta poetei :
« pe fata :nemiscata cu mâinile în laturi
în mine e înmormântat cineva
pe verso :îmi decupez umbra si-o întind la uscat »
Versuri dense, dictate de ce « roseau pensant »,poeta desfasoara sub privirile noastre farmecul grav si melancolic al existentei.
Incercarile experimentale tâsnesc destul de des, Ioana Geacar « viziteaza » optzecistii, cotidienistii afisând afinitati selective evidente cu acestia (ironie, inventie verbala, umor , surpriza, capricii, sauts d’humeur, dispozitii ludice, lucide pâna la cinism)
« scriu din mers » ori
« înghesui cuvinte pe orice ondulându-ma-n mers
ca pe niste bigudiuri somnoroase
ma furisez » ori « vând motorola v3rajk nou… »
ori « poate ca e chiar zidul asta
al macelariei
în care ma zbat, ne zbatem »
ori « pe alta fanta postura noua : arlechin trist cu mainile îndreptate în fata spre noi »
si « spun ca din octombrie or sa vina maci în sir încretit »….
Ioana Geacar este o sentimental girl, poezia ei are un parfum impregnat de un amor total pentru Viata si Univers cu majuscule :o melancolie neagra (dor ?) curge ca un fluviu peste « bolta promitatoare de zorele »,pe « strada timpului »…care nu e « decât o strada rontaita de timp »
…..
Sa ma prinda cineva de umar si eu sa ma întorc
încet
s-astept sa ma cheme pe nume (oare cine sunt)
ceva îmi atârna în joc e sabie sau evantai ? » ;
« rasucesc spre camera de filmat capul ca-n penita »
Gravitatea e paralela cu delicatetea :
« aici într-o rochie alba cu alt trup pe care-ncerc sa-l
cunosc
sub matase pâlpâie lanturi
fosnetul pe care-l fac ridicând poala de crin
tulbura somnul unei pasari care se înalta lânga
mine
aripile sunt îndreptate în sus »
……
Versurile poetei ating uneori concentratii maxime, versul sau retine Timpul prizonier, vanitate poetica extrema, pariu îndraznet :
« în fiece clipa ating usita secreta a clipei urmatoare
în care voi intra »
…….
« de câte ori suntem pierduti în somn sau vis
unul din suflete îl cauta pe celalalt
prin gavanele lumii »
Poezia Ioanei Geacar degaja un mister, un secret, poeta asteapta aceste revelatii ca pe un dar divin: « ma uit în urma la intrarea care se retrage
Ca o planeta –napoi
Poarta spre visul din urma
Parca as merge pe dâra unei roti
Incerc sa gasesc o usa »
……….
« umbra mea se alatura tot mai mult
întunericului din iarba »
……
« sa ma integrez în curtea verde în sala tronului
s-aud pasii care sperie ecoul cuibarit în colturi
si starneste praful de pe icoane »
Poezia e viata, tempoul sau vital fuzional: « pulsez în zid
Infasurata strans ca-ntr-un meninge »
………..
« caut scufundata sub piatra o
crapatura/ exista/aici/undeva/sigur/sigur ».
Fericirea vine si pleaca în valuri succesive , aceasta constatare e « eruptiva »pe fond de haos existential :
« barbatul priveste insistent pâna când
o preseaza grijuliu spasmodic între pleoape
ca pe-o frunza de artar »(vers diamantin splendid ca imagine evocatoare !)
……….
« atingerea înceata a mâinilor noastre din podul
palmelor
pâna
în vârfurile degetelor îmi aminteste dorul
de dinainte
de-a veni pe pamânt
zborul îmi iese prin piele si se coase ca
umbra de mine »
…. …….
« deschid iar: cineva ma coase acum
într-o piele
straina
de sub noi pleaca o poteca rosie »
Ioana Geacar « sare coarda sus-jos-sus-jos
peste versul acesta mic al meu reptil» , pasare phoenix
apasând pe multiplele clape ale poeziei directe,incapabila de a repara ranile unui trecut îndepartat , înscriindu-l obsesiv într-un « trecut-prezent » irezistibil, de nesters, îmbracat într-o senzualitate si o seductie feminina ce se impun prin omniprezenta lor într-o poezie eterata si luminoasa în aspiratiile ei cele mai profunde.