Monthly archive

Adrian Munteanu- trei cărți de sonete simfonice, neo-romantice, un articol de Angela Nache Mamier

Creation Category: 

 

Eseu (de la poet la poet)

 

Eu aștept de la poet și de la poezie să inoveze, să avanseze măcar o secundă, să împingă cu ambiție limitele unor teritorii lirice deja arhicunoscute.

Din acest punct de vedere scrii o poezie care mi-a plăcut foarte mult. Între cele trei volume se disting, în mod evident un drum mai convențional și un altul voit revoluționar.

În primul volum e o poezie fină, în sensul liric cel mai clasic al cuvântului, care se caută ca un gheizer, care e gata gata să țâșnească la suprafață, un imn entuziast pentru viață, viața în sens universal, o comuniune între vizibil și invizibil, un filon pitoresc, fermecător, de natură intelectuală debordând de vitalitate, un gust viu pentru natură în general și natură umană în special, o bogăție de rime care creează o atmosferă de o frumusețe ravășitoare, căci suntem în fața unei nevoi viscerale de cuvinte frumoase, rare, care contribuie la un efect de fluiditate romantică.  
 


Registrul este simfonic, exuberant, e un drum înapoi spre culorile și parfumurile cuvintelor, deschizând calea unor senzații rare sau uitate (râvniri, hodină, prădalnic, zăbală...) Cuvintele fac dragoste în pagini și partea lor luminoasă e dominantă în sonete 2 si 3 (mai ales în 3).

E o schimbare în finețe, dar radicală de registru: un lirism mult mai sobru, mai puțin "împodobit", abscons, tragic, tenebros.

Efervescența spirituală este intensă intimitatea e dezvăluită cu accente reținute, mai puțin patetice, ca un strigăt înăbușit, într-o respirație a nefericirii.

Căutarea unei păci lăuntrice se face simțită, poezia devine mult mai directă, mai "zgomotoasă", mai "chinuită", luptându-se cu o anumită inerție spirituală și cu o luciditate care câștigă teren.  
 


Poetul merge direct în inima esențialului cu cuvinte banale, uneori morbide, urâte (atenție la un eventual derapaj spre o vulgaritate gratuită, forțată), totul derivă din incertitudini, dintr-o porozitate a ființei intime profunde, o fragilitate care se termină cu nașterea, la sfârșitul acestor chinuri, a unei ființe poetice noi.

Orașul este mai ales locul unor simboluri negative, sfâșietoare, loc de promiscuitate în care evadarea este obligatorie, onirică, excrementele devin un fel de nevoie de a se purifica psiho, nuditatea, chiloții, veșmintele au o conotație sexuală de culpabilitate, o dorință de a se dezvălui și în același timp de a masca viața în aspectele ei cele mai intime. 
 


Câinele încărnează frica, dar si ghidul, instinctiv (ANUBIS la vechii egipteni conducea sufletele în lumea morților), e frica noastră de vid, nevoia de un ghid pentru un ultim voiaj, ancorat în profunzimile inconștientului. Bucătaria este un pântec maternal, unde se gasește « hrana » care dă o pace efemeră spiritului și corpului, o protecție, un retur indispensabil la viața materială, când angoasele devin insuportabile. In fine, simbolurile sunt nenumărate, trăirile sunt puternice, vulcanul te-a trezit și pari un corp înmormântat de viu la Pompei, care se zbate ca un Hercule cu viață, cu frumusețile și agoniile ei.

 Ești modern fără să vrei nu te îngrijora. Scrisul este o fină țesătură de vechi și nou, între prezent, trecut și viitor. Nu mi s-a părut că te forțezi ca să fii modern. Cotidianul este plin de semnificații, totul este de a avea geniul de a le surprinde! 
 
Tu să fii "om al timpului tău ", trebuie să lăsăm un "mesaj ", o oglindă fidelă a trecerii noastre pe această parte a lumii, deci cotidianul este cuvântul nostru.

Nu putem cuvânta pe "mărturia lui Eminescu ori Matei Caragiale".

De ce nu limbajul lor, dar pe o "temă care ne aparține nouă", în acest secol 21.

De aceea, ultima carte este vădit modernă, originală, și mai puțin asociată altor autori. 
 


Ești tu însuți... 


Nu vei putea rămâne un "crai de curte veche", éternellement! 


Cred că deja drumurile pe care ți le-ai conturat, ca și cum ți-ai fi tăiat venele simțirii, sunt deja în cascadă.

Totul este să le continui și să nu îți fie frică să îți pui capul și trupul în centru acestei Niagare.

Să știi că voi fi prezentă în țară, alături de tine.

Pentru mine continuăm aventura noastră culturală de calitate, începută în primitoarea ta casă de cultură și de frumoasa ta inimă și privire.

Eu închid ochii și am impresia că întind mâna și ating Brașovul și sufletele care au mișcat în inima mea sunt în același loc de cinste.

Eu nu m-am rupt de voi.

Doar că trăiesc destinul care mi-a fost desenat. 


Salut le Poete! 

Institutul Cultural Român finanțează șapte publicații culturale din Republica Moldova


Institutul Cultural Român va sprijini, în cursul anului 2009, apariția a șapte publicații culturale din Republica Moldova. Revistele au fost desemnate în urma concursului de proiecte organizat de ICR prin Direcția Români din Afara Țării, la data de 5 noiembrie 2008.

Category: 

Buba 2009. Prezenta vs Absenta, un articol de Lucian Merisca

Creation Category: 

  


 

Am sesizat – nu stiu cum – ca bradul de plastic, impodobit, din largul nostru birou cultural, lipseste, desi Sarbatorile inca nu s-au incheiat. Poate ca era absent de mai multa vreme.  Si am gandit imediat: E mai greu sa observi ca lipseste ceva, decat ca exista. De aceea, vietii minuscule i se da atat de mare importanta, in comparatie cu moartea eterna, insulelor, in comparatie cu Oceanele, Revelionului, in comparatie cu tot restul anului, lichelelor, impostorilor si mediocroizilor – mai multa importanta decat cei care poate chiar ar merita-o. Pentru ca au construit ceva. Este vorba aici despre vocatia masochismului (la un popor, in speta cel roman si la un individ, in speta eu). Incepand de la un Cioran si pana la un taran, cu totii parem extaziati de munca noastra sisifica de a ne turna in cap cenusa, nu numai a propriului nostru trecut, dar si a necroitului nostru inca viitor. Prea des, atentia noastra canalizata de canalele insalubre ale massmediei isi croieste sau nu isi croieste partie printre scursurile cotidianului, in cautarea unor repere – nu atat morale, culturale sau nationale, cat repere minime ale demnitatii de a fi. De a crea. De a crede. De a prospera. De a nu te complace mereu in autoironia care scuza totul, in bascalia uniformizatoare, in credinta ca nu Vestul ne va molipsi pe noi, ci noi vom molipsi Europa de metehnele noastre stanjenitoare si atot prezente. Un adevarat “brand” pe care nimeni nu si-l doreste dar pe care noi ni-l asumam din proprie intiativa, ca un fel de martiri ai bascaliei de sine, fiind de fapt singurul popor caruia jignirile publice ii provoaca o deliranta placere. In lipsa acestora (pentru ca Occidentul are si altceva mai bun de facut decat sa ne studieze secretele si secretiile) ne confectionam noi singuri autodafeuri latrinare, doar-doar o observa cineva din Marele Occident ca eu-si-nu-altcineva sunt cel care arunc pisica moarta (pe care tot eu am omorat-o) in propria mea curte, o parlesc, ii dau foc in public precum carnetului de legionar, de partid sau de FSN, imi torn cenusa in cap, cat mai multa, mai adaug si un scuipat neaos ca sa stea, pe post de fixativ, si astept sa fiu aplaudat si recompensat in burse de studiu de occidentaloii sau occidentantaloii in extaz (ceea ce nu e cazul) dupa meaculpele continue si clismele de sorginte balcanicocomunista. Escatologicul sau escato-logica romaneasca ne face sa credem ca un spray cu namol ne va da mai multa stralucire, suplete si vigoare decat o spalatura simpla, cu apa timpului si peria eliminarii gandurilor neproductive.

In acelasi timp, nu putem sa ne scoatem din cap conditia noastra de crasa exceptionalitate. Nu suntem nici mai buni, nici mai rai decat altii. Nici mai obedienti, nici mai revoltati. Nici mai mediocri, nici mai impertinenti. Dar cine ar recunoaste aceasta banalitate?…

Daca noi  nu ne dam importanta, nimeni nu ne-o va da, daca noi nu ne scuturam, nimeni nu ne va scutura, daca eu, omul de pe strada, nu stiu sa-mi guvernez banii si snobismele, viciile si egoismul, increderea si luciditatea, nici un guvern din lume, nu numai de pe Dambovita, nu va sti sa-mi guverneze viata mea de rahat asumata sau asumat, stralucirea in auto-demolare, locul de carcotas in stalul chibitilor. E aici nebunia de a ne crede singuri, persecutati si persecutori in acelasi timp, francmasoni si francmasonizati pe aceeasi funie prost sapunita, sinucisi si sinucigasi, la granita imperiilor si a timpului, ori chiar outsideri fara sa ne-o ceara nimeni. Prezenta romanului in lume sau la el acasa e intotdeauna umbrita de sforarii de mucava, de autodemolari din care nici macar capra vecinului nu ne mai poate scoate. Stralucirea prin absenta – aceasta, da, acest lucru ni se potriveste!… Si daca este un lucru asupra caruia sa fie stabilit un consens general in randul masselor si al massmediei, este gasirea unor superlative ale prostiei, ale saraciei, ale mizeriei, ale ignorantei, ale lipsei de sperante si de perspective umane pe care, alte popoare, in naivitatea sau in nestiinta lor, considera de la sine inteles, natural, sa si le acorde, ca un drept al prezentului, asupra viitorului.

Dar care prezent? Despre care prezent vorbeam? Poate despre Absent, absent

Daca ne-am lua in serios (ceea ce, har Domnului, nu o facem niciodata, nici in aceasta privinta), ne-am putea intreba, mioritici si stoici si anecdotici: Ce e mic, negru si bate la usa?… Buba 2009! 
 

 

 Lucian Merisca

Coloured Poems V

Creation Category: 

  

 Mircea Nicolau

oil on canvas/huile sur toile/ulei pe panza

 

Look this work and write us a poem!

Regarde ce tableau et écris-nous un poème !

Privește acest tablou și scrie-ne un poem!

omotetie

Creation Category: 

 

lui M, in memoriam

 

mările se pierd desfigurate
nu mai recunosc tăcerea arhipeleagului
despre care se scriu încă poeme de ceață

se întorc cuirase de ploi ruginite din alt echinocțiu
prin oasele navigatorilor spălate de nori
târziu se vor aduna păsările cerului într-un singur naufragiu

e o toamnă avidă plină de umbre
cusute pe degetele tale străvezii prelungi
biocenoze fragile de-o noapte

și dac-ar fi să strigi
aș înflori de două ori amar
la capătul lumii







2006-10-10


 

 

La SNCF est partenaire du 2ème Prix du livre européen, décerné le 10 décembre dernier au Parlement Européen à  Bruxelles

 

 

Le Prix du livre européen récompense chaque année un ouvrage « donnant envie d’Europe » et publié dans l’un des 27 pays membres de l’Union européenne. Sa dotation est de 20 000 euros.

Category: 

Bogdan Ater: arta fotografica, de Fabianni Belemuski

Creation Category: 

Bogdan Ater

 

Bogdan Ater nu este un fotograf explicit. Nu este, de asemenea, nici măcar un pictor clar. Este un artist cu daruri spirituale diverse, pe care le aplică tăcut, în artă. Modul în care expresia umbrelor sale fotografice lovește retina este impactant. Nu lasă loc indiferenței. Inevitabil, privindu-i operele, te intrebi ce vrea să exprime, ce simte Ater atunci când întruchipează o idee. Misterul, confuzia și interogația sunt primele sentimente ce îl încearcă pe admirator, dar mai apăsat și aproape irepresibil, este gândul intuiției, al înțelegerii bănuite, din interior spre exterior. In suflet, lucrurile se înțeleg prin credință. In suflet, operele lui Ater prind un contur vag și un înțeles presupus. Este cuprinderea tristeții, este despărțirea suflării de viață, într-o lume în care suntem, totuși, orfani. Singuri, dar împreună, mulțimi de oameni ce năzuiesc o eternitate inaccesibilă.

Fotografia lui Bogdan Ater surprinde luminile și umbrele existenței într-o permanentă stare de promiscuitate: adevărul nu este niciodată clar. Suntem umbre și exultăm de jovialitate infantilă, aproape simultan.

The Infinite Sadness of the Hebrew Language by Eva Defeses

Creation Category: 

The Infinite Sadness of the Hebrew Language: a Visual & Musical Allegory

 

Being only an adventurer at the beginning of my journey into this world of mysteries that is the Hebrew Language, I will not try to give any explicit information on its history, development and grammatical singularities. All this is available in professional terms in many books and freely on the Internet and I would only copy the words of the specialists.

I will neither speak about the hidden “information” – numerology and the Kabalah. The Bible’s code – in Hebrew, of course - is another example of the obsession that the study of this language may generate. For this, you can also use Google or the Discovery extensive documentaries on it. I have never been attracted by numbers, only by words and sounds. We all speak of ART, Literature being one of the known forms of art (I say “Known” because the future may reserve us many discoveries in the artistic field, too), Music another one. Between the Word and the Sound, there stands the Image – the “fine arts” of painting, sculpture, photography and so on. Man has always tried to put his thoughts and feelings in images and sounds since the early days of the cave drawings and rudimentary musical instruments. But we often forget the primordial form of art, sadly seen today only as a speech mechanism, a tool of communication, something less artistic because of its utility. Isn’t language a form of Art? Today, there are thousands of languages in the world, ancient or more recent, each and one of them beautiful and exciting.

 

Pages