Uscatul gol al oaselor

Creation Category: 

S-ar putea spune că-mi trăiesc absurdul
în fiecare zi,
singura realitate de altfel
în stare să-mi spele zidurile de singurătate,
și mă-nduioșează gîndul că orașele pustii
cam din același motiv
gustă din moarte pînă la capăt.
N-are rost să-mi imaginez istoria rătăcirilor,
oricum o smulg din mine în chip de mătănii
și cu infinită răbdare.
Undeva un cîine latră acoperit de uitare,
corbii croncăne în somn,
numai spicele rămîn în urmă
pînă trece iarna neștiutoare, albe-n creștet și zburlite,
ținînd loc de mîngîiere în stilul lui Guardi
deși mi-ar fi plăcut să fii tu acela!
Și nimic nu-mi potolește dorul de tine
oricîte argumente pioase aș îngrămădi
în esența din urmă a lucrurilor,
m-am convins de asta cu ochii mari deschiși
putin oblic si verzi.
Iar pentru a vedea bronzul sarde răspîndit în volute
nu e nevoie să dorm și să visez,
poate c-ar trebui să mă-ndoiesc
doar de realitatea acestor fapte, ori de exactitatea lor
în acest moment, ca de niște oase
care mă strîng pe dinăuntru.

Și toate pentru că travellingul,
la fel ca și logica din timpul treziei,
marmorează sticla cu trucuri de prestidigitator.