Românii în lume

Românii în lume

Realizator Magdalena Tara

ICR Madrid susține participarea regizorului Corneliu Porumboiu în cadrul celei de a XVI-a ediții a Festivalului de film european de la Sevilla (SEFF), care se va desfășura în perioada 8-16 noiembrie. Corneliu Porumboiu este invitat de organizatori să participe la lansarea (în premieră în Spania) filmului său, La Gomera (2019), selectat în competiția oficială a festivalului. La Gomera, cel de-al cincilea lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, reprezintă si propunerea României pentru premiul Oscar în anul 2019.

VIENNALE – Participare românească la ediţia 2019 a Festivalului Internaţional de Film

Perioada: 24 octombrie – 6 noiembrie 2019

ICR Viena susține participarea românească la cea de a 57-a ediţie a Festivalului Internațional de Film VIENNALE, în perioada 24 octombrie – 6 noiembrie. Festivalul prezintă aproximativ 300 de filme de lungmetraj, documentare, filme de scurtmetraj, precum şi filme experimentale. Fiecare ediție cuprinde o retrospectivă istorică asupra cinematografiei, realizată in colaborare cu Muzeul de Film din Austria, programe speciale, interviuri, discuții cu publicul şi tributuri dedicate personalităților şi instituțiilor din lumea filmului.

În cadrul Festivalului va fi prezentat, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Viena, filmul La Gomera /The Whistlers, regizat de Corneliu Porumboiu.

ICR Bruxelles, în colaborare cu Academia Română și Universitatea Liberă din Bruxelles/ Université Libre de Bruxelles, cu susținerea Ambasadei României în Regatul Belgiei, a Academiei Regale din Belgia și cu susținerea Fondului Național Belgian de Cercetare Științifică/ Le Fonds National de la Recherche Scientifique (FNRS), organizează Colocviul internațional „Lecture et relecture de la latinité/ Latinitate: lectură și relectură”.

Manifestarea academică consacrată latinității are loc sub egida Festivalului EUROPALIA România 2019.

Colocviul se desfășoară în zilele de 7, 8 și 9 noiembrie 2019 , la Académie Royale de Belgique, Université Libre de Bruxelles (Maison des Arts) și Reședința Ambasadorului României în Regatul Belgiei.

Parteneriat cu Mémorial de la Shoah pentru proiecția a două filme

ICR Paris continuă colaborarea cu Mémorial de la Shoah, Paris, susţinând prezentarea a două filme al căror subiect pleacă de la tematica Holocaustului în România. Aceste proiecții vor avea loc la Auditoriumul muzeului, în cadrul programului „Luna filmului documentar”.

7 noiembrie 2019

La Mort en face de William Karel şi Nellu Cohn

Franţa, documentar, Cinetevé, 2019.

Consultantul stiintific al documentarului este istoricul Carol Iancu – membru de onoare al Academiei Romane.

14 noiembrie 2019

Țara moartă de Radu Jude

România, documentar, HI Film Production, 2017.

Proiecția va avea loc în prezenţa lui Adrian Cioflâncă, directorul Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România şi consilierul pe probleme de istorie al filmului.

Participarea românească la International Short Film Festival Berlin – Interfilm 2019

Perioada: 5-10 noiembrie 2019

ICR Berlin susține prezenţa românească la International Short Film Festival Berlin – Interfilm. 

În cadrul Festivalului Interfilm, care va avea loc între 5 și 10 noiembrie 2019, în diferite cinematografe și alte spații din Berlin, au fost selectate:

·       scurtmetrajul Afganistanii (2019), r.: Adrian Silișteanu, în competiția internațională,

·       scurtmetrajul Joc (2018), r.: Andreea Vălean, în competiția oficială,

·       scurtmetrajul Cadoul de Crăciun (2018), r.: Bogdan Mureşanu, a fost selectat pentru programele speciale „short matters – European Film award”, iar filmul va celebra, în cadrul festivalului, 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

ICR Berlin organizează expoziția „I looked my best tonight” a artiștilor: Ileana Pașcalau (sculptură, instalație) și Andreea Cioran (instalație, VR, mixed media), în Galeria ICR Berlin, în perioada 7 noiembrie – 20 decembrie.

ICR Istanbul, în colaborare cu Centrul Akbank Sanat din Istanbul, organizează Festivalul Filmului Românesc la Istanbul, ediția a III-a, în perioada 9-29 noiembrie, la Centrul Akbank Sanat din Istanbul.

Participare la Seminarul Internaţional „30 de ani de la căderea Zidului Berlinului”

Perioada: 07-08 noiembrie 2019

Institutul Cultural Român de la Madrid a fost invitat de organizatori să participe la acest eveniment coordonat de Silvia Marcu, cercetător la CSIC (Centrul Superior de Cercetare Științifică). Din partea ICR Madrid, va participa Maria Floarea Pop, directorul reprezentanţei, cu o prelegere despre rolul culturii si al instituțiilor (în special ICR) în ultimii 30 de ani.

Expoziția de fotografie „Patrimoniul UNESCO în România”, autor fotograful Florin Andreescu, la CórdobaPerioada: 31 octombrie – 01 decembrie 2019 ICR Madrid, în colaborare cu Primăria orașului Córdoba/ Delegación de Cultura y Patrimonio Histórico. Ayuntamiento de Córdoba și cu Realizator Magdalena Tara

Expoziția de fotografie „Patrimoniul UNESCO în România”, autor fotograful Florin Andreescu, la CórdobaPerioada: 31 octombrie – 01 decembrie 2019 ICR Madrid, în colaborare cu Primăria orașului Córdoba/ Delegación de Cultura y Patrimonio Histórico. Ayuntamiento de Córdoba și cu Asociación hispano rumana de Córdoba TRAIAN, prezintă expoziția de fotografie „Patrimoniul Mondial Unesco din România”, autor Florin Andreescu.

ICR Stockholm organizează la sediu o conferință pe tema „Reprezentări ale anticomunismului în cinemaul anilor ’90” în data de 6 noiembrie, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la căderea regimului comunist în România și orientarea către democrație și europenizare.

Expozitia „Julius Doppelreiter – Stilul arhitectural neo-românesc al unui arhitect de origine austriacă

Perioada: 17 octombrie – 23 noiembrie 2019

ICR Viena, în colaborare cu Uniunea Arhitecților din România (Sucursala Gorj) și Biblioteca Județeană „Christian Tell” din Gorj, susține expoziția „Julius Doppelreiter – Stilul arhitectural neo-românesc al unui arhitect de origine austriacă”, în perioada 17 octombrie – 23 noiembrie, la galeria ICR Viena.

sursa:radioromaniacultural.ro