Maestrul MARCEL CHIRNOAGA a murit

"In gravurile și ilustrațiile la textele ce tratau tema respectivă, am încercat să traduc această abstracțiune - Răul - care, neavând chip, nu poate fi înțeles. Apocalipsa este un poem minunat din Sfânta Scriptură, pe care am înfățișat-o in imagini tocmai pentru a sublinia Răul. La fel și Infernul lui Dante. Strămoșii noștri, în frescele bisericilor din Moldova, au dat Răului chip de drac. Iată că eu sunt urmașul celor din Moldova, care au făcut mii de draci, imagini prin care, la rândul meu, încerc să reprezint Răul din lume, de lângă noi și asta nu pentru a-l speria pe privitor, ci pentru a-i arăta chipul sub care diavolescul se poate ascunde fără ca noi să-l putem recunoaște" Marcel Chirnoagă (1930-2008)

  Maestrul Marcel Chirnoagă a murit, miercuri dimineața, 23 aprilie 2008, in jurul orei 3.00, în urma unui stop cardio-respirator, pe fondul unei afecțiuni pulmonare mai vechi, a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca, din București, unde artistul era internat.



Marele artist, în vârstă de 77 de ani, era grav bolnav și se afla internat in spitalul Floreasca (în apropierea casei sale) de mult timp. Situația gravă a plămânilor impunea o spitalizare de lungă durată.

În ultimele ocazii când l-am revăzut pe la atelier părea să ignore sfatul medicilor. Continua să scrijelească desenul pe metal, așa cum cum mă învățase pe mine și pe mulți alții, pictori, sculptori, arhitecți, sau pur si simplu, pe cine iși dorea să se apuce de gravură: direct pe placă.

Avea o calitate rar întâlnită: generozitatea, capacitatea de a-și înțelege, iubi aproapele, de a se apropia de oameni indiferent din ce categorie proveneau.

A avut o adolescență afectată de situația unchiului său, generalul Chirnoagă, judecat prin 1944, fapt ce a avut repercusiuni și asupra lui așa cum declara într-un interviu «Un frate al tatei, un unchi de-al meu, a devenit criminal de război și a fost judecat pentru înaltă trădare. Tot neamul Chirnogilor a pătimit pentru asta. Am trecut și eu pe la pușcărie, ca Chirnog.»

Matematician ca profesie, unul dintre studenții străluciți ai lui Dan Barbilian, maestrul Marcel Chirnoagă a fost un autodidact de geniu și a început să expună lucrări de artă plastică din anul 1953, atras fiind de artă. Datorită lucrărilor prezentate a fost acceptat imediat ca membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România, unde paradoxal, a devenit șeful acesteia fără a fi membru de partid. A avut mentori și prieteni pe regretații Ion State și Vasile Kazar. A participat la numeroase saloane naționale și internaționale obținând distincții importante.

De curând, a fost declarat cetățean de onoare al Bușteniului, localitate în care s-a născut la 17 august 1930. 

Puțini știu că Marcel Chirnoagă este singurul artist plastic român ale cărui lucrări constituie obiectul unei teze de doctorat in istoria artei. Disertația a fost prezentată în anul 2000 de Adriane Platon Kirscher la Universitatea din Koln. Teza de doctorat dezvoltă atât  textul "Apocalipsei", cât se ocupă de comentarea gravurilor celor doi mari artiști - Durer și Chirnoagă.  

Gravurile lui Marcel Chirnoagă sunt cotate în toată lumea, fiind recunoscute prin expresionismul narativ de excepție. A ilustrat excelent opere literare, cele mai cunoscute fiind gravurile în aquaforte și aquatinta realizate pentru "Infernul" lui Dante sau "Don Quijote" al lui Cervantes.

A dus tehnica gravurii la perfecțiune, utilizând o presă nemțească de gravură, veche de peste o sută de ani, lucrând după modelul clasic, după tehnica desăvârșită a lui Albrecht Durer. Durer a fost modelul spiritual al Maestrului Chirnoagă. In gravura metalică, a adus inovații în tratarea plăcii de metal cu sudură și decupaje originale. Există o serie de creații de dimensiuni medii în care intervenția sudurii a produs efecte spectaculoase lucrărilor.

Caii constituiau subiectul lui preferat, îi desena la perfecție, cum rar întâlnești. În majoritatea gravurilor și desenelor, caii sunt impecabil valorați, evidențiați, de o factură expresivă ireal de umană, într-un simț, ritm al proporțiilor nativ incredibil, chiar și în frescele realizate. Marcel Chirnoagă avea o compoziție proprie chiar și pentru cerneala de gravură utilizată. Hârtia lui preferată de gravură a fost cea care se găsea într-o perioadă la «Letea» Bacău. Se aproviziona pentru toți: întotdeauna oferea din materiale prietenilor săi.

Marcel Chirnoagă lucra în țară sau în Italia unde avea prieteni gravori, la care păstra o serie de plăci și unde expunea frecvent.

Ar fi putut oricând să rămână în altă parte, însă «Acasă» rămânea în sufletul lui cu o anumită sonoritate, poate sentimentală, decupată din toate nostalgiile cumulate de-a lungul vieții sale. Pentru el «acasă» a însemnat mult timp atelierul din Dudeștiul demolat de care unii își mai aduc aminte, și, mai târziu, atelierul din str. Biserica Amzei 9 din București, din ansamblul așezămintelor Brătienilor. «Acasă» pentru Maestru se traducea în egală măsură prin prietenii pe care îi avea în jurul lui. Multora le-a arătat tainele unui meșteșug vechi de secole. Mulți îi suntem datori sufletește și pentru ceea ce oferea cu mărinimia unui mare om: arta de a fi prieten. 

Fără a fi subiectivă, deși am avut marele privilegiu să lucrez gravură sub îndrumarea sa, afirm cu toată convingerea că Marcel Raymond Chirnoagă este cel mai mare gravor român de la sfârșitul secolului XX, devenind renumit pentru ciclurile de gravuri "Monștrii inevitabili", "Apocalipsa", "Labirintul", "Viciile și virtuțiile creștinești", sau "Cele 10 porunci".

Maestrul Marcel Chirnoagă a realizat de-a lungul vieții  mai puțin decât își propusese, a afirmat aceasta deseori cu o modestie rar întâlnită, însă acest puțin se exemplifică prin mii de lucrări de artă - desene, picturi, sculpturi scenografice inedite pe malul mării, sculpturi și mai ales, gravuri - pe care le dorea reunite într-un muzeu propriu. Aș vrea să îi văd într-o zi această dorință împlinită.

Un Om de o forță spirituală uluitoare și un mare Prieten, Maestrul Marcel Chirnoagă va rămâne mereu în sufletele celor care l-au cunoscut. 

Adio, Maestre Chirnoagă!  

 

In amintirea maestrului, deschidem paginile virtuale ale unui muzeu întocmit prin grija unui mare admirator de-al său, Vasile Petrovici:

MUZEUL VIRTUAL MARCEL CHIRNOAGĂ:

http://www.stdb.ro/~vasile/muzeuc.htm