Journée du Judaïsme Roumain à  Paris/Ziua Iudaismului Român la Paris

In ziua de 6 ianuarie 2008 la Centre Culturel de l’Espace Rachi din Paris a fost organizată Journée du Judaïsme Roumain/Ziua Iudaismului Român. Această zi a avut patru mari axe : istorice, literare, artistice și muzicale și a fost alcătuită din două mese rotunde urmate de lansări de cărți, vernisarea unei expoziții și un concert. Generația tânără cunoaște mai puțin că în România dinaintea de primul război mondial, erau în jur de 250.000 evrei, mai mult de 750.000 în România dintre cele două războaie mondiale și mai puțin de 10.000 în România de astăzi. In jurul a 400.000 de evrei au dispărut în perioada Shoah, Holocaustului, în jur de 300.000 s-au stabilit în statul Israel după cel de-al doilea război mondial. Conform datelor oficiale, în 1939, evreii români erau numeric, a treia comunitate din Europa și a patra din întreaga lume. Sub președinția domnului Carol Iancu, profesor de istorie la Université Paul Valery de Montpellier, director al Ecole des Hautes Etudes du Judaïsme, a fost organizată o masă rotundă "LA VIE ET L'OEUVRE DU GRAND RABBIN ALEXANDRE SAFRAN" (1910-2006) dedicată memoriei rabinului-șef al comunităților evreiești din România în perioada 1940-1947 și al Genevei (Elveția) începând cu anul 1948.

 Photobucket 
  

 

  Autor : L Equipe de Lamed.fr >/i>



Au participat la masa rotundă dedicată memoriei eminenței sale dr . Alexandre Safran/ Alexandru Șafran, fiica acestuia, Esther Starobinski-Safran, profesor emerit de filosofie la Université de Genève care a prezentat conferința «Alexandre Safran. Une pensée de l'universel» și fiul Avinoam Safran profesor de oftalmologie la Université de Genève, autorul conferinței «Alexandre Safran. Une évocation filiale de son action et de son enseignement».


Photobucket

 
 Imagine de la conferință - ©Marina Nicolaev  

  Personalitatea de excepție a dr . Alexandre Safran a fost evocată de Carol Iancu, autorul cunoscutului volum «Alexandre Safran. Une vie de combat, un faisceau de lumière» («O viață de luptă, o rază de lumină» tradus și în limba română).

 Photobucket 
 Collection «SEM», n°13 2007, format 16 × 24, 320 pages  

  Au fost proiectate imagini inedite și au fost analizate fragmente din cărțile «La Cabale» (în colaborare cu fiica sa, Esther Starobinski-Safran, 1960), «Israël dans le temps et dans l'espace» (1980), «Sagesse de la kabbale» (1986), «Un tison arraché aux flammes» (1989), «Juifs et chrétiens : la Shoah en héritage» (1996), «Esquisse d'une éthique religieuse juive» (1997) , «Ethique juive et modernité» (1998). Dintre cărțile publicate în România amintim «Schiță a unei etici religioase iudaice», «Israel și rădăcinile sale» «Înțelepciunea Cabalei», «Etica evreiască și modernitatea» la Editura Hasefer. De asemenea, a fost prezentat și interviul cu prof. dr. Reuven Feuerstein care a evocat figura luminoasă a lui Alexandre Safran. Prezent la masa rotundă a fost și dr. Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România care a ținut un discurs emoționant dedicat memoriei rabinului-șef Alexandre Safran. Născut în 12 septembrie 1910 la Bacău, România, Alexandre Safran a fost fiul rabinului Bezalel Șafran din Bacău. «În 1934 și-a luat doctoratul la Facultatea de Filosofie a Institutului de Teologie Mozaică din Viena și a primit titlu de rabin al Institutului de Teologie Mozaică și cel de mare rabin al Consorțiului Israelit din Bruxelles, apoi, reîntors în țară succede tatălui său ca rabin al Comunității evreiești din Bacău. În 1940, Alexandru Șafran devine șef rabin al Cultului Mozaic din România, cel mai tânăr șef rabin din lume, și senator în Parlamentul României ca reprezentant al populației al populației evreiești. În anii celui de al doilea război mondial a fost conducătorul Comitetului de rezistență al evreilor din România, recunoscut ca cel mai mare luptător pentru apărarea intereselor populației evreiești din acel timp. Continuată și după terminarea războiului, această luptă nu a fost pe placul conducerii comuniste ceea ce a făcut ca, în 1947, Alexandru Șafran să fie expulzat din România. Cum meritele sale erau recunoscute în întreaga lume ebraică, Alexandru Șafran a devenit, în 1948, mare rabin al Comunității Evreiești din Geneva.» așa cum precizează Academia Română în Necrolog după decesul acestuia din 27 iulie 2006. «Devenit mare rabin al Genevei, el a jucat timp de peste cincizeci de ani un rol de prim-plan în reconcilierea dintre creștini și evrei (a participat la celebra conferință de la Seelisberg, în 1947, și s-a întâlnit cu Papa Ioan Paul II, la Roma în 1985) luptând pentru înapoierea orfanilor evrei ai Shoahului comunităților evreiești, denunțând antisemitismul, reclamând dreptul la emigrare pentru evreii din URSS și intervenind pentru eliberarea prizonierilor israelieni după războiul de Yom Kipur din 1973.» se mai precizează într-unul din articolele publicate în România după 1989. Academia Română l-a numit Membru de onoare în 1997, când dr. Alexandru Șafran a prezentat discursul „Percepțiunea Dumnezeirii în Cabală, în filosofie și știință”, o amplă și documentată expunere privind modalitățile în care a fost înțeles Dumnezeu și o subtilă analiză a crizei omului contemporan, care s-a îndepărtat de dumnezeire. Alexandre Safran «om de actiune, el este (mai ales) și un om de condei, participând la Intâlnirile internaționale de la Geneva (1949-1975), scriind peste 250 de articole publicate în diferite periodice și volume colective. Profesor la Universitatea din Geneva, erudit cabalist, teolog riguros, filozof de talent, el este autorul unei opere impresionante care constituie o comoară de o importanță capitală pentru cunoașterea spiritualității evreiești. Studiile iudaice au contractat fată de el o datorie care nu se va stinge. El rămâne un exemplu prin universalitatea cărților sale. Mare rabin, el întruchipează o anumită concepție a rabinatului, care ne da speranța de a vedea menținut un iudaism ancorat în tradiție, dar în acelasi timp umanist și deschis lumii întregi.» precizează profesorul Carol Iancu. Abia în ultimii ani s-a scris în publicațiile din România despre rolul istoric al marelui Alexandre Safran. Dintre aceștia vă menționăm articolele: Manase Rednev, Ion Pop, Carol Iancu, Bianca Marcovici, Iulia Deleanu, Andrei Brezianu etc. A doua masă rotundă a fost dedicată unor alte subiecte : "Histoire des juifs en Roumanie. Écrivains et artistes juifs de Roumanie. Istoria evreilor în România. Scriitori și artiști evrei în România", fiind urmată de vernisarea unei expoziții de artă. Au participat personalități din viața culturală artistul plastic Tudor Banus (fiul poetei Mariei Banus), Magda Cârneci, directoarea Institutului Cultural Român din Paris, grafista-sculptor Joëlle Dautricourt, prof . Carol Iancu, în calitate de istoric și poet, Dimitriu-Felician Lazaroiu, profesor la Institutul politehnic din București, Edgar Reichmann, scriitor și critic literar. Primul subiect deschis de prof. Carol Iancu a fost dedicat istoriei multiseculare a sosirii Sefarzilor în secolul XIV până în perioada post-comunistă.

 Photobucket 

  Carol Iancu și Edgar Reichmann oferind autografe -

©Marina Nicolaev

 

   De asemenea, domnia-sa a citit publicului și câteva poeme din noul său volum de poezii semnat cu pseudonimul Tristan Janco și ilustrat excelent de Tudor Banus.

Photobucket
 

  Mémoires de la Shoah. Poèmes (2002)

« Collection SEM - Études juives et hébraïques »

 

 

   Dimitriu-Felician Lazaroiu profesor la Institutul politehnic din București, a accentuat situația evreilor din România precum și unele aspecte ale Raportului Comisiei Tismăneanu și condamnarea comunismului. Edgar Reichmann, scriitor și critic literar, a conturat opera și personalitatea lui Mihail Sebastian. Edgar Reichmann, cunoscut scriitor de limbă franceză originar din România, în calitate de cronicar al ziarului “Le Monde”, a contribuit mult la popularizarea literaturii române în Franța. Printre cărțile oferite publicului la această întâlnire culturală, a fost și cel mai bun roman al său «Rașel» (Rachel- Ed. Belfond, 1987) tradus în românește și publicat în România la editura EuroPress Group.

Photobucket
 
   Rașel, 2007  

Dintre alte cărți scrise de Edgar Reichmann mai amintim : «Le Rendez-vous de Kronstadt» Ed. Belfond (1998), «Le Denonciateur» Ed. Buchet Chastel (1990) «L'insomniaque du Danube» Ed. Balland, «Nous n'irons plus a Sils Maria» Ed. Denoel – 1995, Rachel Ed. Belfont (1998) etc.

 Photobucket 

 Edgar Reichmann

©Marina Nicolaev

 

  Magda Cârneci, directoarea Institutului Cultural Român din Paris, invitată la acest eveniment, a expus importanța avangardei, conturând portretele unor evrei români remarcabili cei care au adus un aport deosebit artei moderne și contemporane precum și proiectele culturale realizate de ICR în ultima perioadă. Printre scriitorii și personalitățile evocate au fost: Tristan Tzara, Isidore Isou, M. Gaster , M.Blecher, Benjamin Fondane, Mihail Sebastian, Ilarie Voronca, Marcel Janco, Paul Celan, Maria Banus, M. Rodna, A. Novak ș.a. O expoziție cu totul specială, deosebită ca tehnică de realizare și mod filosofic de a percepe universul uman, a fost vernisată de către artiștii Joëlle Dautricourt și Tudor Banuș două personalități realmente puternice în lumea artelor. Cunoscută grafistă și sculptor, Joëlle Dautricourt expune începând cu anii 1980 în Franța, Italia, Japonia și Statele Unite în Colecția Ruth and Marvin Sackner Archive of Concrete and Visual Poetry.

Photobucket
 
 Joëlle Dautricourt - ©Marina Nicolaev  

  A expus cu reale succese la 1er Salon du Livre au Grand Palais și la 1er Manifeste du Livre d'Artiste de la Centre Georges Pompidou din Paris în 1981 precum și la 1er Festival de Performances de Paris la Galerie Donguy în 1982. În 1989 a fondat alături de Sophie Charrier, concepteur unui Théâtre Poétique Numérique, Big Bang Art Inner Mouvement.

 Photobucket 
  

 Joëlle Dautricourt își concentrează mesajul artistic în creația poeziei grafice pornind de la alfabetul ebraic și căutând nu numai conotațiile decorative dar și esența acestuia. Tehnica folosită este oferită de privilegiile graficii pe calculator cu cele mai noi programe și metode numerice de imprimare încercând să confere valoare fiecărui tiraj. Nu este numai o profesională tehnoredactare, compozițional bine gradată ci caută vocația mesajului de dincolo de literă.

 Photobucket 
  

  Pasionată de letrism, de manuscrise ebraice, în egală măsură cu tehnica modernă computerizată, Joëlle Dautricourt deschide un nou univers artistic, în plină expansiune al cyberPoemului, cyberArtei, cu multiple și profunde implicații. Iată ce declară artista despre propria sa creație : «Poésie graphique hébraïque /Hebrew graphic poetry Entre prière et louange, l'art bel et bon de l'écriture "heureuse" est l'un des modes du chant religieux des Juifs. Déployant à la plume et à l'encre sa science de la physique et de la dynamique des lettres, le scribe contemporain ne se doit-il pas aujourd'hui d'interroger l'outil informatique dans l'éclairage de la pensée hébraïque, pour composer avec sagesse, intelligence et connaissance les manuscrits de l'ère du numérique. Surfant sur l'hypertexte depuis les commencements de son herméneutique, le peuple juif, du livre hébreu à la presse yiddish, s'est révélé singulièrement inspiré dans l'art de la mise en page. Les nouvelles technologies nous offrent des moyens inédits de jouer la partition multidimensionnelle au coeur de l'Aleph-Beth.»

Photobucket
 
  

 

  «THE CHANT OF THE HEBREW LETTERS/Scriptural art and hebrew visual poetry Between prayer and praise, the fine and good art of the "happy" writing is one of the modes of Jews religious song. Spreading with quill and ink his science of physics and dynamics of letters, the contemporary scribe must not he question the computer tool in the light of hebraic thought, in order to compose with wisdom, intelligence and knowledge the manuscripts of the digital area. Surfing on the hypertext since the beginnings of his hermeneutics, the Jewish People, from the hebrew book to the yiddish press, has revealed himself particularly inspired in the art of page-setting. The new technologies give us unprecedented means to play the multidimensional score in the heart of the Aleph-Beth.»

 

 
  

 Tudor Banuș este ceea ce numim un artist cu o pregătire clasică: pictor, gravor, ilustrator de cărți și presă. Născut în București în 8 iulie 1947, se va stabili la Paris în 1972.

Arhitect de formație, va continua studiile de la București (Facultatea de Arhitectură, 1971) la École nationale supérieure des beaux-arts de Paris (atelierele Wacker și A. Pincas), oferind o mare atenție tehnicilor vechi de gravură precum și picturii în ulei.

Photobucket

 
 
 Tudor Banus - ©Marina Nicolaev  

Photobucket

 
 
 Les Musiciens de la ville de Brême 


 A debutat ca artist în 1974. În 1979 a obținut Premiul pentru cea mai frumoasă carte pentru tineret cu ilustrație la «Les Musiciens de la ville de Brême» (Muzicienii din Bremen) de Frații Grimm. Începând cu anul 1976 colaborează la ziare din întreaga lume în calitate de ilustrator, spre exemplu : Le Monde, Die Zeit, The New York Times, L'Express.

Photobucket
 
   Liaisons dangereuses  

Multivalent, de o forță a detaliului excepțional barocă, Tudor Banus trece cu dezinvoltură de la pictura în ulei («La machine à laver les anges/Mașina de spălat îngeri», «La naissance du mythe/Nașterea mitului») la gravuri și litografii sau desene unde nu numai tehnica excelează, dar compozițional, este impresionant prin informațiile artistice oferite.

 Photobucket 
 Cherchez l’homme 

  Multe cronici favorabile acestui modest dar extraordinar de talentat artist au fost publicate în toată lumea. Iata ce declară despre arta lui Tudor Banus «La Libre Belgique» : «Tudor Banus nous montre des gravures, des dessins et des peintures dans un étrange coloris de vieux cuir, de nèfles et de marrons glacés. Tout cela a, dès à présent, une odeur de musée, de chef-d'oeuvre retrouvé, de cabinet de magicien, et d'antre d'alchimiste. Il y a là une sorte de délire contrôlé;, une perfection du dessin qui défie la critique, un délire de dérision qui s'exprime par des situations cocasses. Son art insolite et fantastique s'appuie sur un réalisme exigeant et ne cesse de nous occuper le souvenir.»


Photobucket

 
 
 Amour caché  

  În încheierea manifestării culturale, talentata Sarah Iancu violoncel solo la Orchestre National du Capitole de Toulouse a oferit un recital de muzică de cameră alcătuit din melodii ebraice. Sarah Iancu a obținut grație talentului, mai multe premii internaționale, din care amintim: Premiul I "Valentino Bucchi" de la Roma, Premiul I la Turneul internațional de la Bari, Premiul al II-lea la "Jeunesses Musicales Romania" la București, Premiul Fonds Instrumental Français la Concursul Rostropovitch de la Paris etc.

Photobucket 
  Sarah Iancu 

 Reproducerile au fost realizate prin bunăvoința personalităților, scriitorilor, artiștilor prezenți la eveniment.