Eclairage

Creation Category: 

Se prelungeau nopțile cînd te măsuram
precum Poussin după natură
amare cuvintele se lepădau de mine
cu cît strîngeam mai tare în brațe
slăbiciuni pînă la statuile faraonilor
frunze căzătoare de culoarea inimii

Deși stăteam lipită de tine pînă la singurătate
durerea nordului mă arunca deasupra tuturor lucrurilor
cu armura ponosită inutil
pînă în dreptul brizelor, simfonia a noua
pe care n-o ascultai decît atunci
cînd piramidele deveneau iluzii
și te întrebam unde fugi

Adunam fiecare foșnet
în care tăcerea era sublimul
unui mănunchi alb de dragoste
melci și cai adormiți în icoana tîmplelor
irepetabilul doar ploaia
cu care aș vrea să mor la picioarele tale

 

B-Tribe-Love
http://www.youtube.com/watch?v=-4NwJnDjsEw