Moartea

Moartea e o ipostază preventivă
O fărâmă de fire ce locuiește-n noi
Versul, nemurind de atâta biciuire
Capăstrul calului desprins, vezi bine
Se clatină pe drum.
 
El strigă hăisa ca un vaier surd
Si râde larg cu rima-n gură
Tu mori din nou ca să nu naști
A ta și-a lui progenitură

Si aiuriți de-atâta frumusețe
Tu potriveai cu frică trecătoare
sălcii plângând, ascunsă floare,
o stanță tristă, care doare

Si v-am acoperit cu pătura de cal
Si-am plâns de mila melcilor din deal
Ciudat rosteai, cu vocea-ți clară:
"Câtă tristețe mov
într-un pahar cu apă chioară" ..

***

Viața

Cuvântul dadaist
ciudat cum e și persiflist
învârte limba din folclor,
produce vers în ritmul chior

poetul superdadaist, mai nou
cuprins de dor și-nțelepciune
compune rime.. mult mai bune

dada ..nunu.. da, da, da
vestea dusă haimana
cu viteză eminentă
printe scritori cicliști 
plină-i curtea de artiști
dadaiști postmoderniști
dând cu trefla-n pașoptiști..

dorul de democrație
pus pe foaia de hârtie
nostalgie dadaistă
împăratu-i gol pe prispă
și imi zic în barba-mi cheală:
viața asta nu prea e
cum Tzara zicea că e..