Despre Artă, determinare şi ideal cu maestrul Horea Cucerzan, articol de Marina Nicolaev

Creation Category: 

Despre Artă, determinare şi ideal cu maestrul Horea Cucerzan

 

Dacă vizitaţi într-o zi cetatea Alba-Iulia,  intraţi in sala frescelor din «Sala Unirii» unde veţi găsi 28 portrete (14 domnitori si 14 carturari) pe cele două arcade, realizate de maestrul Horea Cucerzan, după 1990. De asemenea, în acelasi loc, veţi observa o compoziţie monumentală cu Tudor Vladimirescu purtând aceeaşi semnatură, Horea Cucerzan.

Născut în Transilvania, la Blaj, 7 iunie 1938, Horea Cucerzan  şi-a desăvârşit studiile la Academia de Arte Frumoase din Cluj în 1963, având ca profesori pe Anton Lazăr şi Petre Abrudan.

După un periplu îndelungat prin Italia, urmare a obţinerii unei burse în 1982 la Perugia, oferită de Vitto Grasso, ataşatul cultural italian la Bucureşti şi directorul de atunci al Bibliotecii italiene, care îi văzuse una din expoziţiile din Bucureşti, Horea Cucerzan şi-a stabilit reşedinţa pentru o perioadă nedeterminată de timp, la Bucureşti, fiind membru al Filialei de pictură a Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Din anul 1973, Horea Cucerzan participă la toate saloanele municipale, anuale şi republicane din România. A organizat peste 40 de expoziţii personale în România (Bucureşti, Blaj, Braşov, Iaşi, Dej, Cluj-Napoca, Mamaia) şi peste 30 în străinătate (Roma, Milano, Manfredonia, Padova, Civitavecchia, Abano Terme, Venezia, Tarquinia, Viena, Frankfurt, Cannes, Paris, Lagny-sur-Marne, Louvres. A participat permanent la expoziţii de grup naţionale şi internaţionale. După bursa din Perugia care i-a încununat traiectul artistic, a mai obţinut o bursă oferită în 1990 la «Academia di Romania» din Roma. Premiile obţinute au fost în 1983 – Premiul pentru Artă, Padova, Italia, 1987 – Premiul pentru merite deosebite în artă, din partea Asesoratului culturii din  Manfredonia, Italia cu ocazia personalei organizată în localitate şi în 1991 – Premiul I pentru pictură la expoziţia "22 Decembrie" Piteşti România. În anul 2008 a primit Titlul de Cetăţean de Onoare al Oraşului Blaj.

Bucureştiul este doar un popas, vă asigur,  întrucât Horea Cucerzan se întoarce in fiecare an în urbea sa natală din Transilvania, redefinit permanent în multiple şi afectuoase culori ale inimii.

Într-o zi, întrebându-l pe artistul plastic Horea Cucerzan despre Blaj, , peren punct  nevralgic, acesta ne-a mărturisit : « Blajul e oraşul unde m-am născut, e oraşul copilăriei mele, unde de fapt, am făcut scoala, unde de fapt, am fost educat, am fost crescut, şi unde revin întotdeauna cu mare dragoste şi mare plăcere pentru ca acolo mă regăsesc perfect. Eu, acolo, în urmă cu mulţi ani, am consimţit de comun acord, împreună cu primăria, cu primarul acelui moment al municipalităţii Blaj, să fac o tabără de artă care să producă opere, pe cât posibil opere importante şi în felul acesta să putem aduna în timp, lucrări pentru un viitor muzeu de artă contemporană cu o secţiune de artă sacră pentru că legăm locul asta Blajul, care e un loc special pentru religie, pentru legătura lui cu Roma Mare, cu papalitatea şamd. La Blaj, există şi Mitropolia  care de fapt, a crescut în grad pentru că Lucian Muresan care era mitropolit a devenit arhiepiscop mitropolit ( instalarea sa a avut loc în Catedrala din Blaj în data de 27 august 1994 n.n.).

Eu am deschis oficial muzeul de artă contemporană în 2012, în care se regăsesc lucrări importante  ale artiştilor români dar şi foarte multe ale artiştilor din afară : italieni, nemti, unguri, bulgari şamd. »

Astfel, ani de-a rândul, Horea Cucerzan a organizat Tabăra internațională de artă plastică "Inochentie Micu-Klein", ajungând acum, în 2016, la a XX-a editie, organizată cu ajutorul financiar al primăriei Blaj .

Aceste tabere de creaţie realizate la iniţiativa lui Horea Cucerzan au contribuit de-a lungul timpului la înfiinţarea unui Muzeu de Artă Contemporană la Blaj ce depăşeste deja 900 de lucrări ale artiştilor din România şi de peste hotare şi care îşi caută încă un spaţiu adecvat sau o posibilitate de expunere integrală.

În anul 2015,  Horea Cucerzan a donat primăriei proprietatea sa aflată în centrul oraşului cu speranţa de a fi acolo sediul unui « Centru cultural UNESCO Horia Cucerzan » care să reunească cu titlu de donaţii – creaţiile proprii cât şi colecţia sa particulară (lucrări ale artiştilor români şi străini) şi în acelaşi timp, să ofere periodic burse sau/şi rezidenţe de creaţie tinerilor talentaţi indiferent de origine, sex sau identitate culturală. Primăria Blajului s-a angajat să amenajeze imobilul donat, modern li functional, cu toate atributele de succes ale unui muzeu-rezidenţă de creatie, urmând să fie inaugurat acum  în august 2016, cu ocazia celei de-a XX-a Ediţii a taberei internaționale de artă plastică "Inochentie Micu-Klein".

Despre acest viitor centru cultural şi asociaţia sa, Horia Cucerzan, ne precizează: « Eu, încă de câţiva ani de zile mă gândesc foarte serios ca să las oraşului meu  de suflet un centru cultural. Am reuşit să cumpăr o casă care să devină un generos muzeu care să-mi poarte numele, «"Centru cultural UNESCO Horia Cucerzan", unde, pe viitor, să se poată organiza expoziţii de artă, unde să poată să vină un tânăr care să facă o bursă de artă, fie că e din ţară sau străinătate, nu contează; dar unde să se poată făptui lucruri interesante legate de artă.  Eu cred că treaba asta se poate pune la punct în câteva luni de zile. (…) Vreau să se poată instala (în clădire) un muzeu, un veritabil muzeu. Voi da drumul la reparaţii astfel încât să am patru săli mari din care o să fie trei săli cu lucrările mele şi o sală cu lucrări din colecţia mea. Colecţie care va fi interesantă, chiar bogată : pictură, sculptură, grafică. »

Privind retrospectiv propria carieră, evoluţia sa artistică, Horea Cucerzan consideră că tânărului artist contemporan trebuie i se acorde o atenţie specială încă din perioada sa de formare: «Eu cred că în primul rând, institutele de artă să funcţioneze bine şi profesorii de acolo să lucreze cu studentul cu multă serozitate, pentru că el, chiar dacă are nişte idei, ca să zic eu aşa,  să folosesc un cuvânt care nu mi-a plăcut, dar care trebuie să-l folosim, ca să fie "modern", şi "să rupă gura târgului" cu ce anume face el, să ne imaginăm că nu poate să facă treaba asta de la bun început dacă el nu învaţă un abecedar. Şi abecedarul ăla, acel abc, trebuie să îl înveţe în şcoală, fie că e şcoală medie, fie că e institut. Unul la mână. Doi la mână : după aceea, el, pe picioarele lui ştiind meserie deja, el poate să devină, dacă e un tip dotat, dotat înseamnă şi talent, înseamnă şi creier, dotat ca inteligenţă, poate ca sclipire. Şi-atunci lucrurile acestea se pot lega şi el poate să devină un artist dăruit şi să fie într-aevăr, o mare personalitate, chiar o mare personalitate, cu toate că Arta la modul general, înseamnă un drum foarte lung şi extrem e greu. Extrem de greu pentru că te loveşti de tot felul de lucruri care ţin în primul rând, de creaţie şi în al doilea rând, precare, lucruri absolut cumplite care ţin de viaţa de zi cu zi şi de bani. Şi arta, arta e instituţie, ca să zic eu aşa, unde nu te poţi desfăşura fără foarte mulţi bani. Nu poţi realmente nu poţi, pentru că toate lucrurile legate de artă, costă extrem de mult.»

Parcursul său artistic excepţional defineşte un artist complex care, « privind limita de sus a cerului » a accesat deseori valenţele superlative ale artei reuşind să îndeplinească « recursul la memoria devenirii sale » cum îl definea astfel Corneliu Antim (« Ziarul de duminică » , 25 iunie 2005).

  Întâlnim o serie de arhetipuri în pictura lui Horea Cucerzan : erosul cizelat sugestionat prin torsuri de balerine, femei-mamă, femei-colină – un elogiu integral dedicat mamei Natura, marinele, măştile, Veneţiile – reminiscenţe nostalgice ale tinereţii sale sau florile-fluturi într-o simbiotică hibridizare lirică, portretele.

Aşa cum remarca Marina Preutu cu prilejul unei expoziţii a maestrului din 1985 « …pictura sa ne apare ca un act de mărturisire a  unei sensibilităţi ce se exercită predilect în zona unui figurativ modern cu multiple posibilităţi de sugestie. Un figurativ în cadrul căruia spaţiul obiectiv şi spaţiul mental sunt juxtapuse pentru a putea stabili conexiuni între straturi variate ale memoriei afective, pentru a exprima, cu personalitate, sensuri simbolice. »

Peisajele dau de multe ori o notă diferită  amintind de un post-impresionism atemporal şi mă refer la peisajele veneţiene în care catedrale translucide se conturează într-o lumină solară devorantă. Întotdeauna, în peisajele lui Horea Cucerzan, dincolo de valoarea cromaticii, există un accent liric, profund, o trecere imperceptibilă dar resemnată prin penumbra amintirilor.

Originale ca idee, naturile statice cu  flori-fluturi deţin în structura lor diafană, o articulare fragmentată a efemerului, succesiv metamorfozantă.

Ciclul «Geneze», a maternităţilor reluate în noi şi incitante ipostaze suprapuse prin lumină şi culoare, se recompun prin spectrul elementelor bizantine, cu interferenţe subtile, meditative, «purtând memoria precedentelor murale», intrând în gama armonică de factură contemporană.

 «Este o pictură încărcată de spiritualitate, care nu necesită comentarii, ci trebuie "trăită" aievea», va preciza Cornel Tatai-Baltă despre arta maestrului Horea Cucerzan într-un articol din "Annales Universitatis Apulensis", Historica 4-5.

Veţi întâlni în lucrările lui Horea Cucerzan acel savoir-faire în pictură prin care poţi declanşa solstiţiul cosmic al memoriei, al trecerii prin incintele afectului întrucât « concepţia sa compoziţională este aceea a unui artist cu destin poetic şi de arhitect, care are darul să conceapă edificii ideale, fără adaosuri inutile, dar extrem de sugestive şi complexe în detaliile carele întregesc aparenţa » (Cristina Angelescu – « Săptămâna », 11mai 1979).

De-a lungul timpului, Horea Cucerzan îşi va marca originalitatea compoziţiilor prin structura straturilor de culoare utilizată ca un palimpsest metafizic al momentelor lăuntrice, juxtapunerea lor tridimensională, devine aproape vie, prin ceea ce admira şi renumitul pictor italian Omiciolli cu prilejul expozitiei din 1983 la Academia Romana din Roma « pictura foarte consistentă, cu multă substanţă şi demnitate artistică (…) freamătul cromatic şi echilibrul compoziţiilor din tablourile lui Horea Cucerzan, care imprimă privitorului o certă idee de miscare» (cum sublinia şi Dumitru Radu Popa în articolul său din « Tribuna Romaniei », 1 septembrie 1983). Pictura sa porneşte de la aspectul liric al materializării propriilor sentimente, explorând paleta proprie întrucât « detaliul minuscul al culorii, pe inflexiuni de ocruri aurii şi trecere tonală subtil antrenată, face darul şi nervozitatea senzorială a acestei picturi »(Aurelia Mocanu, revista « Arta »).  Horea Cucerzan îşi expune saga solara creativă, prin culorile ce-şi poartă memoria afectiva prin propria sa elocuţiune plastică întru desăvârşirea unei noi planete necunoscute asimetrice lumii, ca o fluorescenţă avidă de lumină dintr-o altă lume decantată de convenienţe, pentru că « descoperim o lume de un lirism autentic, născută din interferenţa pasiunii pentru prezenţa umană şi peisaj cu o dotare cromatică de mare subtilitate. "Pictura de poet" ca să utilizăm o formulă, pictura unui artist care ştie să deseneze, să compună, să articuleze planuri cromatice şi  să stabilească raporturi tonale subtile. » (Virgil Mocanu –«Jurnalul galeriilor »).  Pictura este lumina condensată din care sunt făcuţi oamenii, iar arta o formă de libertate autentică.  « Doar copiii şi ingerii pot odihni soarele în iarbă ? » se întreabă metaforic, Horea Cucerzan, prin toate aceste amprente ale inefabilului din creaţiile sale.

 

De o creativitate inepuizabilă, Horea Cucerzan  excelând  de la pictură, la artă monumentală, crochiuri sau sculptură, căută să-si acompanieze creaţiile cu versurile proprii realizând astfel o anume profunzime post-blagiană, să ne încânte interioarele sufleteşti : « Ai văzut desigur lumina  / călcată în picioare, / ai văzut-o strivita / şi n-ai ridicat-o, / n-ai lecuit-o, / n-ai spălat-o, / ai lăsat-o îîn umbra durerii, / nici măcar n-ai ştiut / că-i o lumină naturală, / fără egal / lumina omului / fiinţa lui secată într-un deşert ! / Se-ntâmplă poate într-o viaţă / să distingi  lumina fiinţei / care nu lărmuie, nu zornăie / dar arde lăuntric, divin. / Se întâmplă să ai şi  tu harul / acestui miracol, poate / lumina ta să cutreiere / voinţa, conştiinţa, simţurile, / odiseele, bucuriile, paradisul / sau secunda morţii şi a iubirii / altor tărâmuri, a altor înţelesuri / şi  cineva s-o strivească / ca pe o floare aşezată-n roua unei / dimineţi răstignite. / Se-ntâmplă să ai picioarele / însângerate de stigmate / şi leacul acelei lumini / să te înalţe mai sus decât suferinţa, / acolo în altarul / să te înalţe mai sus decat suferinţa, / acolo în altarul sfinţit de puritate. / Ai văzut desigur lumina, / miracolul din iarbp sau din straie / din trupul iubirii /sau din muribundele sperante / şi ai trecut strivind balsamul / învierii sau uitându-l / şi te-ai rănit fără să crezi, / zidindu-ţi propria încercare, / când ai călcat lumina fără straie / stigmatizând fiorul. 25 mai 2003 » (« Păcate în Paradis », 2013, Editura Dana Art, Iaşi).

Într-o conversatie inedită avuta cu maestrul, referitoare la poezia lui, Horea Cucerzan ne-a destăinuit : « În primul rând, faptul că scriu poezie de mai bine de 30-35, aproape 40 de ani, o scriu cu plăcere, ca o stare de spirit. Nu am niciun parti pris la capitolul asta,  adică nu am plecat de la ideea că trebuie să fac comerţ cu poezie, că trebuie să scriu poezie să devin un tip interesant sau că vreau să scriu poezie să dovedesc că pot să scriu poezie, ideatic vorbind. Deci n-am pornit de la niciun, ştiu eu, sens de acest tip. Pe mine m-a interesat în principal, o stare de graţie pe care o am din când în când şi o stare de graţie într-un moment în care mă simt foarte bine şi când din mine realmente, curg nişte idei, nişte lucruri aşezate în rime sau într-o rima albă, dacă vrei, care duc la o idee generală de poezie. Scriu poezie cu mare plăcere şi nu scriu neapărat încercând să-mi propun să scriu o poezie erotică sau poezie politică sau poezie de un alt moment ideatic. În volumul de faţă, intitulat « Păcate in Paradis ? » (volum ilustrat de propriile sale creaţii. -n.n.) pentru că e cu semnul întrebării, am încercat să adun o sumă de poezii scrise o parte dintre ele, altele publicate chiar, într-un interval de 3-4 ani de zile. Am resimţit undeva ideea, pentru că ele arătau foarte bine unele lângă altele, să concep un fir ideatic care să le lege sub imperiul unui moment special care se cheamă Eros. Fără însă, repet, făra însă să pornesc de la idei de acest gen. Ele s-au legat aşa pentru că aşa gândeam la vremea aia. Că în pictura, există momente de poezie, da, categoric în pictura mea exista momente de poezie şi chiar în expoziţia ultimă pe care am avut-o. Am un titlu « Bolta inimii între graţie şi armonie ». Lucrurile legate de poezie şi pictură în arta mea sau între culoare şi poezie sau între atmosferă, formă şi poezie sau lumină şi poezie se leagă perfect. Deci, se leagă şi se întrepătrund perfect. »

În  2001, Horea  Cucerzan a tipărit primul volum, « Larma puterilor » prefaţată de Ana Blandiana şi Ion Iuga. Sunt concludente creionările Anei Blandiana despre carte: «Din cele aproape 60 de poeme, existente în volum, se conturează profilul unui poet de o sensibilitate autentică şi complicată, întors spre izvoarele folclorice ale poeziei ca să ajungă mai direct pe platourile cu stranii curenţi şi neaşteptate goluri de aer ale lirismului modern.

Există în această carte două tendinţe care se condiţionează mereu şi se întrepătrund reciproc, rămânând totuşi perfect delimitate: pe de-o parte poezia de inspiraţie populară, distilată savant dinspre blestemul şi descântecul magic spre versul cult, încifrat şi adesea ermetic; pe de altă parte, o poezie simplă, limpee, un lirism confesiv şi purificator, de mari întrebări existenţiale, căutări calme şi definitive răspunsuri.»

A doua carte  de poeme din 2013 continuă să descifreze destinul special al artistului identificat în multiplele planuri ale artelor şi implicat definitiv şi ireversibil în acelasi timp în toate activităţile agorei. Prefaţând cel de-al doilea volum Albert Kovács sublinia  faptul că Horea Cucerzan reuşeşte să scoată «în prim-plan problemele ontologice, cognitive şi estetice ale condiţiei umane, ale globalizării şi post-globalizării, ale identităţii –antropologică şi spirituală – a omului ca depozitar al valorilor fundamentale. (…) Volumul excepţional al lui Horea Cucerzan cu dubla dimensiune a artei sale, ne oferă mari bucurii, ne reconfirmă reperele existenţiale şi ne purifică prin har şi afirmarea valorilor-valori, a valorilor autentice.»

«Scoală, bătrâne, şi pictează cerul / ce vrei să-l descui / şi să-l priveşti înlăuntru! / Scoală, bătrâne, şi urcă pe fumul / acelui arbore să vezi pomul vieţii / şi foile trupului, linţoiul sacru al Mântuitorului !/ Şarpele ţi-a vătămat destul dorinţele / chiar dacă şuierul lui te cheamă / să visezi desfătări. / N-ai timp, şi lumea lunecă furibund / către păcatul banului odată cu tine, căutându-şi/ halta potrivită pentru voiajul destinului !/De ce nu îndrăzneşti / să urci scările cerului ? / Să vezi unde se împarte lumina şi întunericul, / căinţa şi nimicul dureros de transparent ?»

În perioada 30 martie - 15 mai 2016 Horea Cucerzan a expus la Braşov 80 lucrări de pictură, grafică şi  sculptură în trei săli din cadrul  Muzeului de Artă,  creaţii ce însumează cinci  decenii de activitate artistică.

Aproape paralel cu expoziţia din Braşov, între 2-19 mai la  Cercul militar din Bucureşti, a avut loc retrospectiva cu alte 85 lucrări de artă plastică, o selecţie de lucrări din cariera sa, exponatele abordând majoritatea tematicilor sale preferate.

Un destin determinat de Ideal şi Lumină ce marchează prestigios Artistul–Poet.

Ave, Magister, morituri te salutant ! La mulţi ani, maestre Horea Cucerzan!

 

source: articol publicat în revista Tribuna Cluj, 2016