Parte a programului „Cartea lunii la M.A.E.”, evenimentul va avea loc la orele 11:00, la Sala Gafencu.
Volumul este o filă de istorie prin care autorul dorește să pună în valoare calitățile umane ale unui mesager al ortodoxiei române peste ocean, Preasfințitul Policarp Morușca.
Traiectoria vieții Înaltului Prelat a ancorat solid ortodoxia română în dialogul transatlantic și vine să ateste în 2008, într-o Românie membră a Uniunii Europene, deschiderea culturii românești spre universalitate. Credința, ca parte a culturii, îl situează pe Preasfințitul Policarp Morușca printre fruntașii clerului românesc în dialog și interacțiune cu alte țări și culturi, cu Europa și SUA.
La lansare vor participa prof. univ. dr. Nicolae Mareș, membru al Uniunii Scriitorilor, consilier Nicolae Petcu, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) precum și personalități din mediul academic și societatea civilă.
Informații de fond
Programul „Cartea lunii la M.A.E.”, inițiat în 2005, își propune să sporească gradul de vizibilitate a unor cărți emblematice, prin generarea unui cadru de comunicare și de dialog între mediile academice, culturale, științifice, diplomatice și societatea civilă din România.