Cartea - La început

Și iată că a venit timpul să ne aplecăm asupra Bibliei pentru a o "citi" împreună. Începem, desigur, de la început, cu prima carte - cea a Facerii, a Genezei. Și chiar de la început: de la Facerea Lumii.

Cum scriam într-un articol precedent, Facerea face parte din cele cinci cărți atribuite lui Moise. Englezii numesc această carte Genesis, de la cuvântul grecesc genesis, însemnând ‚facere', ‚naștere'. Evreii îi spun Beresith, după primele cuvinte ale primului verset: "La început a fost..." Deci, cartea se numește, pur și simplu, "La început". Prin asta ea seamănă cărții care prezintă mitul sumerian al Creației, care se numește Enuma Elish - "la început", în limba sumeriană. Cercetătorii știu că nu este singura asemănare între cele două "cărți". Cum influneța babiloniană asupra religiei iudaice nu e mică, iar tradiția afirmă că Avram s-a născut în orașul sumerian Ur, nici nu ar fi de mirare...

Dar Facerea (Genesis) este un titlu tot atât de explanatoriu ca și cel de "La început": Biblia începe exact cu actul Creației universului. Și chiar primul verset ne spune: La început, Dumnezeu a creat cerul și pământul...

În versiunea ebraică, cuvântul folosit pentru Dumnezeu este Elohim, Zei (sg. El). Traducerea engleză folosește cuvântul God, la singular. Cum ziceam într-un articol precedent, pornind de la acest nume al lui Dumnezeu s-a putut dovedi existența a cel puțin două surse care stau la baza cărții "lui Moise". Cel de-al doilea nume apare în cap. 2 al cărții, care, începând cu versetul 4, prezintă o a doua versiune a Creației, mult abreviată și, în parte, diferită celei din cap. 1, și unde numele lui Dumnezeu apare drept YHWH, Domnul Dumnezeu (în engleză: Lord God). Asta pentru că evreii nu citeau cuvântul YHWH, considerat sfânt (și secret), ci Adonai = Domnul.

Dar să revenim la Creație. Fiecare religie majoră are un mit al Creației: este normal ca omul, indiferent de ce nație ar fi el, să se întrebe de unde vine, cine a creat totul în jurul lui - inclusiv pe el însuși. Această întrebare este un semn al inteligenței: omul este singurul animal care își pune această întrebare. Și prin aceasta se deosebește de restul animalelor. Întrebarea se pune și astăzi, dovadă că nu s-a aflat răspuns la ea.

Evreii deci spun că Dumnezeu a creat "cerul și pământul". Nu zice cum a făcut-o - dar putem bănui că a făcut-o prin Cuvânt, așa cum a creat și celelalte lucruri: "Apoi Dumnezeu a zis: să fie...". Primele lucruri create, cerul și pământul, nu sunt descrise prea amănunțit. Despre pământ se spune că era "pustiu și gol" (în versiunea engleză apare "fără formă și vid"), bănuim că avea "apă" ("Duhul lui Dumnezeu plutea pe deasupra apelor") - dar despre Cer nu ni se spune nimic.

Al doilea act al creației a fost apariția Luminii. Și cum Dumnezeu a văzut "că lumina e bună", s-a hotărât să o despartă de Întuneric. Nu ni se spune cum arăta această masă omogenă de lumină-întuneric, nici cum s-au putut despărți cele doua elemente. Dar, despărțindu-le, Dumnezeu a făcut posibilă existența zilei și a nopții, a serii și a dimineții. Și a putut să se odihnească, aparent...

Al treilea lucru creat ar fi... văzduhul. În Biblie îi spune "întindere" - și Dumnezeu o așează între apele despărțite: cele de sus și cele de jos. Dumnezeu pune și nume întinderii: Cer. Am putea să ne mirăm: cum adică? Parcă cerul fusese creat "la început"... Deci, acest "văzduh" este de fapt "firmamentul" - și nu neaparat aerul ce stă între pământ și "cer". Evreii nu sunt singurii oamenii care și-au imaginat "firmamentul" drept o cupola de cristal, sticlă etc. solidă, pe care stelele, norii etc. sunt, eventual, "pictate"... Noi știm că existența apelor "deasupra firmamentului" este un non-sens: ar putea exista doar ca un bloc de gheață. Temperatura dincolo de "firmament" se aproape de zero absolut... Și acum știm, de la sondele spațiale (dacă nu de la cosmonauți) că cineva ajuns acolo nu își va sparge capul dând, chiar și din greșeală, de vreun "firmament" solid.

Dar să mergem mai departe. În ziua următoare, a treia deci, Dumnezeu a separat apele de pământ, făcând să apară Mările și uscatul. Din nou, realitatea ne spune că fenomenul ar fi trebuit să decurgă puțin invers: uscatul trebuia să se ridice din masa de ape. Care va să zică, avem un Ocean planetar din care, ici și colo, pământul se ridică deasupra luciului de apă. Apa se poate "aduna" cel mult în lacurile interioare - și mulți consideră Marea Caspică (și Marea Moartă) niște lacuri ceva mai mari. Oricum, Dumnezeu a văzut că a mai făcut un lucru bun și s-a dus la culcare - dar nu înainte de a "împodobi" pământul cu verdeață. Probabil era cam "uscat". Deci, a creat iarba și pomii de rod, "fiecare după sămânța ei".

Eh, și în ziua a patra Dumnezeu a creat - nici nu s-ar putea bănui din această enumerare a lucrurilor create în primele trei zile - "luminătorii". Mai precis, cel de zi (Soarele), cel de noapte (Luna) și cei mici: stelele. De ce a făcut-o? Păi, să "marcheze" timpul, să ne arate când e zi și când e noapte, să putem măsura zilele, lunile și anii, care va să zică să știm când să mergem să ne culcăm și când să ne trezim, să știm când să lăsăm munca și când să ne luăm vacanța, când să semănăm și când să recoltăm... Și a văzut Dumnezeu, plecând să se culce, că ceea ce a făcut e GROZAV.

Cred și eu. Pentru că, așa cum încerca să mă convingă un credincios, la întrebarea mea extrem de atee și eretică, "de unde, frate, lumină și întuneric, zi și noapte - dacă nu exta soare?", singurul răspuns care face sens este: lumina izvora din trupul lui Dumnezeu. Recunosc, păcatele mele sunt multe - așa că nu m-am putut opri să nu comentez: Da' ce, Dumnezeu era veioză? Se aprindea dimineața și se stângea seara? (ca să vedeți până unde merge hula, când nu ai destulă credință!) Dacă uita Dumnezeu să creeze Soarele, să știm și noi când se face dimineață, nu am fi știut că e ziuă?

Îmi amintesc de un banc cu Bulă în care, întrebați elevii ce este mai important pentru om, Soarele sau Luna, Bulă a răspuns convins: Luna! Doar ea dă lumină noaptea, când e întuneric, pe când Soarele luminează ziua, când oricum e lumină destulă...

OK, să încercăm să fim și serioși. Nu, nu neg puterea lui Dumnezeu de a crea lumină fără Soare. Dacă e Atotputernic, atunci este un nimic să lumineze pământul cu trupul lui. Doar că nu face sens. El e Stăpânul Naturii, el a creat Universul și legile universului - de ce le-ar fi creat dacă nu le respectă? Nu că nu ar avea posibilitatea, sau dreptul de a le încălca (nu vorbesc din punct de vedere democratic!) - ci pur și simplu că ar fi putut da o altă lege "naturală" în care totul să fie "normal". Noi, bieți muritori, tot nu am fi știut - am fi știut doar ce ajungeam, după zeci și sute de milenii de observație, să aflăm. Dacă e normal să fie Soarele înaintea luminii, atunci Dumnezeu ar fi creat la început "cerul" cu tot ce este în el: deci, Universul. Cu toate galaxiile, cu găurile negre, cu "stringurile", cu atomii și undele și elementele sub-atomice... Și, alături de acestea, și bietul nostru Soare, unul din milioanele de alți sori, nici măcar cel mai mare și mai luminos - dar cel mai important pentru noi, pentru că el este cel ce asigură existența vieții pe Pământ! Și după aceea ar fi creat și sistemul solar - în care Pământul este un element. Și abia atunci plantele, care până și copilul de școală știe că are nevoie de soare, de lumină, de căldură ca să trăiască. Plantele au nevoie de Soare ca sursă de viață și nu ca "luminător" care să marcheze timpul!

Mulți dintre acei "luminători" mici sunt nu sori, ci pur și simplu alte planete învecinate. Iar "luminătorul cel mare" al nopții, cea care "stăpânește noaptea", este pur și simplu satelitul natural al Pământului. Noi o știm - și înaintea noastră a știut-o Dumnezeu. Dar evreii care au scris Biblia nu au știut-o. Așa că e normal ca fizicienii-filosofi de azi să privească la mitul creației ca la un mit, nici măcar ca la o legendă - pentru că nu are pic de sâmbure de adevăr în el! Desigur, prin asta nu susțin deloc ideea că teoria "științifică" ar fi mai adevărată, că "ateii" au mai multă dreptate. Sunt prea multe necunoscute și lucruri nu numai neexplicate, ci de-a dreptul greșite în această teorie a Big Bang-ului și a expansiunii universale ca să fie adevărată. În spatele tuturor se poate bănui un Creator - și el poate fi numit și Dumnezeu.

"Teoria creaționistă" biblică este un mit, o explicație scrisă la nivelul de cunoaștere a unui popor nomad antic, care a încercat să găsească niște explicații unor fenomene cosmice care îl nedumereau. Încercarea de a face din Creație ceva mai mult decât acest lucru, duce la prea multe întrebări - la care se poate răspunde doar prin fraza valabilă evului mediu: crede și nu cerceta. Suntem oameni și cercetăm - ne întrebăm. Așa cum au făcut și creatorii mitului biblic acum mai bine de 3000 de ani. A pune la îndoială părți din Biblie nu implică neapart respingerea ideei de Divinitate.