Bianca Marcovici-"IMPACTUL VIRTUALULUI"
2007 Haifa,Israel
===
de Adrian Grauenfels
" prefer o haină ponosită și mai ales
dulceața de ardei iuți .."
Iată Impactul Virtualului, o nouă culegere remarcabilă de poezii în limba română.
Titlul mai potrivit acestei cărți deosebite ar fi "Nocivul Virtualului", poeta
Bianca Marcovici lansând încă din primele pagini semnale de alarmă:
"ne-am legat la ochi\ne-am astupat urechile\ rămânem legați
în lumea virtuală ".
Realul, concretul sunt cu greu palpabile, ca un teren amorf între turnul de fildeș
și marea în care cădeau nu de mult catiușe.
"acolo\câmpul e semănat mecanizat de păsările mecanice\ iar pe stâlpii de tensiune se atârnă rufele nemuririi încropite..\
să mă scald pur și simplu în adevărul pământului roșcat "
( stâlpi de înaltă tensiune)
Dar peisajul cotidian altera condeiul poetei. Zilele sunt o rutină presărate de decepții, de existențialism , de critici virulenți și probleme. Undeva virtualul pândește realul, bătălia se dă intelectual, cu vorbe,
fiecare parte invocând o Nirvana falsă dar cât de atrăgătoare:
"nu reveni la concret
lasă-ți pulsul sa accelereze
rimele pierde-le printre rânduri
Rodrigo, adu-ți aminte Rodrigo..
pășește încet
printre ierburi doarme cineva.."
(pășește încet printre ierburi)
E momentul răfuielii cu muza poetei. Erato pare demodată, stingheră în atelierul poetic al Biancăi. Virtualul modern ne prezintă o textură evident digitală. Ecranul verde arunca poetului capcane mocirloase, angoasate. Să scrii sau să nu scrii? Ce-i zice muza? Pare legată prin fibre optice, webul e mediul, poate cochetează cu un client din Australia.
Oare sateliții ce plutesc peste noi mutând depeșe între continente sezizează emoția unui poem de dragoste? Poeta recurge la zgomote:
" uneori îmi pun blacheuri la pantofii noi
să-ncerc să mă iei în seamă cu puțin zgomot
liniștea oboseste...
viața pâlpâie prin nepoți
iar tu n-ai acces
peste pete albe
povara de a te știi
s-o porți ca un steag,
frunză uscată
nu-mi datorezi nimic! "
(scrisoare pentru muză)
Dar muza se retrage sfioasă în real, admonestată - Bianca ne anunță franc, linear: "cineva îi cunoaște sufletul\altcineva trupul."
Poeta combate tot. Vanitatea umană, groaza de neant, fățărnicia cu transcendență și umor:
" Nu vreau să cuceresc alt Everest! \ egoismul tău, de a citi numai pe tine
credulitatea e o farsă care ne-o joacă unii
fățărnicia așișderea \ îngerii pot fi și negri."
( știri despre poezie și poet)
Si ce e mai virtual realului decât realul? Semiotica poetei refuză simbolurile:
Fontana di Trevi, Roma oraș întreg, Muzeul Rali la Cesaria ..ce sunt dacă nu fugare evadări din virtual?
Cât poți zăbovi la un muzeu? la ce bun? Infinitatea e acasă, construită din mesaje poetice de erotismul unei femei care și-a împlinit funcția biologiă dar și nu cea comunicativă.
" în numele trandafirului \ oferit de ambulanți \ mereu te zbați
să cauți la rădăcina durerii
lumea e extrem de superficială
click și mesajul tău zboară."
( Fontana di Trevi )
Dar cartea aduce și mirabile transfigurări, poeta se îmbată cu litere, ne sugerează orgii de cuvinte imediat dupa denigrarea sexului opus: "sunteți obsedați de femei, barbați în ventuze abisale " , ca să se relaxeze într-o predică cinică:
"centurile de castitate cu pompoane /și chei potrivite pentru soții grijulii/ de după
garduri și din amfiteatre/
li se scurg ochii leoparzilor fixiști / morți după orgii de cuvinte
aruncate precum roșiile /
/în ochii mei nisip nisip nisip "
(autoparodie)
Dar realul bate inevitabil la ușă. Spectrul războiului permanent. Generația postbelica cu sirena de alarmă grevată în cortex, rezonează. In poemul (mă ia cu frig ) urmărim saga unei călătorii autobiografice dar nu prin Paris sau Barcelona cum am crede, ci suntem martori la autoflagelarea poetei în introspecții personale:
"rolul meu e probabil scurt
amăgirea fericirii împrumutate"
Dar amăgire e și poezia cu care ne pregăteste evadarea din real:
" rolul artistei va fi abisal/ ea va înmărmuri publicul, doar mâinile o vor da de gol
privindu-le dupa spălarea vaselor.... de ce te amăgești că vei puteau fugi de toate astea? "
( mă ia cu frig )
Dar acestă încercare de strunire a virtualului este și ea o antrepriză ambiguuă. Poeta își asumă impactul comunicării eterice în paralel cu readucerea cititorului în real. De fapt suntem personaje funcționale într-un teritoriu haotic. Decizia e a cititorului dacă să accepte sau nu capcana vorbelor.
La rândul ei poeta cochetează cu flavoarea veche dar cât de eficientă a parfumului poetic:
" undeva cândva sufletul tău a fost pereche
pe strada mea unde copacii au înflorit sfidător de frumos
pentru o țară care ucide prin căldură, frica
sufocându-ne prin lipsa de tandrețe!
n-am mixer de cuvinte...
simte-mă zilnic!"
( parfum de femeie)
Si tu cititorule ești obligat să alegi. Intre mucegaiul rațiunii și impactul virtual al Biancăi, exact cum găsim în "mucegai":
" m-aș plimba pe muchie de cuțit
muchia lucidității.. împreună cu tine.
Tu echilibrul meu."
Invit la bună citire și emoție estetică la lectura acestei culegeri de poeme.
2007 Haifa,Israel
===
de Adrian Grauenfels
" prefer o haină ponosită și mai ales
dulceața de ardei iuți .."
Iată Impactul Virtualului, o nouă culegere remarcabilă de poezii în limba română.
Titlul mai potrivit acestei cărți deosebite ar fi "Nocivul Virtualului", poeta
Bianca Marcovici lansând încă din primele pagini semnale de alarmă:
"ne-am legat la ochi\ne-am astupat urechile\ rămânem legați
în lumea virtuală ".
Realul, concretul sunt cu greu palpabile, ca un teren amorf între turnul de fildeș
și marea în care cădeau nu de mult catiușe.
"acolo\câmpul e semănat mecanizat de păsările mecanice\ iar pe stâlpii de tensiune se atârnă rufele nemuririi încropite..\
să mă scald pur și simplu în adevărul pământului roșcat "
( stâlpi de înaltă tensiune)
Dar peisajul cotidian altera condeiul poetei. Zilele sunt o rutină presărate de decepții, de existențialism , de critici virulenți și probleme. Undeva virtualul pândește realul, bătălia se dă intelectual, cu vorbe,
fiecare parte invocând o Nirvana falsă dar cât de atrăgătoare:
"nu reveni la concret
lasă-ți pulsul sa accelereze
rimele pierde-le printre rânduri
Rodrigo, adu-ți aminte Rodrigo..
pășește încet
printre ierburi doarme cineva.."
(pășește încet printre ierburi)
E momentul răfuielii cu muza poetei. Erato pare demodată, stingheră în atelierul poetic al Biancăi. Virtualul modern ne prezintă o textură evident digitală. Ecranul verde arunca poetului capcane mocirloase, angoasate. Să scrii sau să nu scrii? Ce-i zice muza? Pare legată prin fibre optice, webul e mediul, poate cochetează cu un client din Australia.
Oare sateliții ce plutesc peste noi mutând depeșe între continente sezizează emoția unui poem de dragoste? Poeta recurge la zgomote:
" uneori îmi pun blacheuri la pantofii noi
să-ncerc să mă iei în seamă cu puțin zgomot
liniștea oboseste...
viața pâlpâie prin nepoți
iar tu n-ai acces
peste pete albe
povara de a te știi
s-o porți ca un steag,
frunză uscată
nu-mi datorezi nimic! "
(scrisoare pentru muză)
Dar muza se retrage sfioasă în real, admonestată - Bianca ne anunță franc, linear: "cineva îi cunoaște sufletul\altcineva trupul."
Poeta combate tot. Vanitatea umană, groaza de neant, fățărnicia cu transcendență și umor:
" Nu vreau să cuceresc alt Everest! \ egoismul tău, de a citi numai pe tine
credulitatea e o farsă care ne-o joacă unii
fățărnicia așișderea \ îngerii pot fi și negri."
( știri despre poezie și poet)
Si ce e mai virtual realului decât realul? Semiotica poetei refuză simbolurile:
Fontana di Trevi, Roma oraș întreg, Muzeul Rali la Cesaria ..ce sunt dacă nu fugare evadări din virtual?
Cât poți zăbovi la un muzeu? la ce bun? Infinitatea e acasă, construită din mesaje poetice de erotismul unei femei care și-a împlinit funcția biologiă dar și nu cea comunicativă.
" în numele trandafirului \ oferit de ambulanți \ mereu te zbați
să cauți la rădăcina durerii
lumea e extrem de superficială
click și mesajul tău zboară."
( Fontana di Trevi )
Dar cartea aduce și mirabile transfigurări, poeta se îmbată cu litere, ne sugerează orgii de cuvinte imediat dupa denigrarea sexului opus: "sunteți obsedați de femei, barbați în ventuze abisale " , ca să se relaxeze într-o predică cinică:
"centurile de castitate cu pompoane /și chei potrivite pentru soții grijulii/ de după
garduri și din amfiteatre/
li se scurg ochii leoparzilor fixiști / morți după orgii de cuvinte
aruncate precum roșiile /
/în ochii mei nisip nisip nisip "
(autoparodie)
Dar realul bate inevitabil la ușă. Spectrul războiului permanent. Generația postbelica cu sirena de alarmă grevată în cortex, rezonează. In poemul (mă ia cu frig ) urmărim saga unei călătorii autobiografice dar nu prin Paris sau Barcelona cum am crede, ci suntem martori la autoflagelarea poetei în introspecții personale:
"rolul meu e probabil scurt
amăgirea fericirii împrumutate"
Dar amăgire e și poezia cu care ne pregăteste evadarea din real:
" rolul artistei va fi abisal/ ea va înmărmuri publicul, doar mâinile o vor da de gol
privindu-le dupa spălarea vaselor.... de ce te amăgești că vei puteau fugi de toate astea? "
( mă ia cu frig )
Dar acestă încercare de strunire a virtualului este și ea o antrepriză ambiguuă. Poeta își asumă impactul comunicării eterice în paralel cu readucerea cititorului în real. De fapt suntem personaje funcționale într-un teritoriu haotic. Decizia e a cititorului dacă să accepte sau nu capcana vorbelor.
La rândul ei poeta cochetează cu flavoarea veche dar cât de eficientă a parfumului poetic:
" undeva cândva sufletul tău a fost pereche
pe strada mea unde copacii au înflorit sfidător de frumos
pentru o țară care ucide prin căldură, frica
sufocându-ne prin lipsa de tandrețe!
n-am mixer de cuvinte...
simte-mă zilnic!"
( parfum de femeie)
Si tu cititorule ești obligat să alegi. Intre mucegaiul rațiunii și impactul virtual al Biancăi, exact cum găsim în "mucegai":
" m-aș plimba pe muchie de cuțit
muchia lucidității.. împreună cu tine.
Tu echilibrul meu."
Invit la bună citire și emoție estetică la lectura acestei culegeri de poeme.
