Autorii Vechiului Testament

Am vorbit, deci, despre cine și când a(u) scris Torah. Desigur, bibliștii conservatori pot nega aceste descoperiri ale bibliștilor care acceptă "critica formei" ca bază de lucru și nu iau mot-a-mot tradițiile și afirmațiile din Biblie. Personal, pe mine mă interesează mai puțin dacă aceste cărți au fost scrise de Moise sau redactate de Ezra - cât timp găsesc în ele ceea ce caut...

Am stat să gândesc cum voi proceda în continuare: să continui să scriu despre autorii celorlalte cărți din Vechiul Testament (VT), eventual și din Noul Testament (NT), sau să trec direct la prezentarea Torei - amintesc, a primelor cinci cărți ale VT? Poate e mai bine să prezint "autorul" atunci când voi ajunge la cartea respectivă - iar pe autorii cărților din Noul Testament atunci când voi termina să vorbesc despre Vechiul Testament. Dar iarăși, poate e bine să trecem peste acestă parte mai puțin plăcută tradiționaliștilor, așa că în acest articol voi termina de prezentat restul cărților din VT, urmând ca în articolul de luna viitoare să vorbesc despre autorii Noului Testament.

Cum ziceam, cărțile acceptate în Canonul VT sunt cam aceleași, fie la evrei, fie la diferitele denominații creștine. Unele cărți considerate de unii drept Apocrife, sunt acceptate totuși de alții. Canonul ebraic este împărțit în mod diferit față de Canonul creștin. Biblia ebraică este împărțită în trei părți: Legea (Torah, Pentateuh), Profeții (Primii Profeți, inclusiv Joshua până la Împărați - mai puțin Ruth -, Profeții Târzii, inclusiv Isaia, Ieremia, Ezeckiel și Cartea celor 12 Profeți minori) și Scrierile (Job, Psalmii și Lamentațiile, Cărțile de Înțelepciune - Proverbele, Ecleziastul, Cântarea Cântărilor -, Daniel, Ruth, Esther, Ezra-Nehemeia și Cronicile).

Canonul creștin urmează împărțirea stabilită în Septuaginta, și anume: Cărțile lui Moise (Torah), Istoriile (Joshua, Judecătorii, Ruth, Samuel, Împărații, Cronicile, Ezra, Nehemiah, Esther), Poezii și Înțelepciune (Job, Psalmii, Proverbe, Ecleziastul, Cântarea lui Solomon), Profeții Mari (Isaia, Ieremia, Lamentațiile, Ezeckiel, Daniel), Profeții Minori (Hosea, Joel, Amos, Obadiah, Jonah, Micah, Nahum, Habakkuk, Zaphaniah, Haggai, Zechariah, Malachi). Deci, împărțirea este destul de asmănătoare (Daniel este trecut între Profeții Mari, Ruth în scrierile istorice - imediat după Judecători -, ca și Esther, de altfel). Diferența apare când se iau în calcul cărțile Macabeilor - unii acceptă primele două cărți, alții pe toate patru, alții niciuna. Unele Biblii nici măcar nu le amintesc, în timp ce alții le pun separat, la Apocrife, între cele două Testamente.

Am vorbit despre Pentateuh. Acolo am amintit că ultimele teorii presupun că Ieremiah (sau, poate, scribul acestuia, Baruch) ar fi scris Deuteronomul și, probabil, Joshua. Legătura dintre cele cinci cărți, mai ales Deuteronomul, și această carte, Joshua, este vizibilă - astfel că nu sunt puțini care vorbesc despre Sextateuh, despre Cele Șase Cărți. Tradiționaliștii profită de acest fapt ca să spună că autorul cărții Joshua - chiar marele general! - este cel ce a scris, cel puțin parțial, încheierea Deuteronomului. Bineînțeles, la inspirația Duhului Sfânt, oricare (două persoane diferite) ar fi putut scrie două cărți care să semene stilistic. Despre faptul că stilul acestor cărți se regăsește totodată în Judecători, Samuel, Regi și Cartea lui Ieremiah, nu se prea vorbește - dar dacă implicăm din nou Duhul Sfânt, orice este posibil...

Cum zic, cărțile "Istorice" (Judecători, Samuel, Regi), par să aibă același autor. Ele sunt mai puțin lucrate, probabil se bazează pe larg pe cronicile de palat. Nu se știe care a fost rolul lui Ieremiah în scrierea lor, dar părerea noilor cercetători este că rolul lui Baruch a fost unul major. Cum discutam și în articolul trecut, autorul lor trebuie să fi fost o persoană (sau mai multe) trăind spre sfârșitul regatului Judah - ba chiar după căderea Ierusalimului și a Templului, iahvist, preot, cu oarece dispreț față de instituția monarhică dar cu admirație față de câțiva regi, mai ales David, Hezekiah, dar mai ales Josiah. De aici putem trage concluzia că scrierile "istorice" - mai puțin Cronicile - au fost scrise la sfârșitul sec. 7 î.Hr. - începutul sec. 6 î.Hr. Ca și cărțile Pentateuh-ului, cărțile au fost redactate de către Ezra care este, mai mult decât probabil, și autorul Cronicilor (scrise, deci, pe la jumătatea sec. 5 î.Hr.).

Cartea care este intercalată între Judecători și Samuel a fost însă scrisă de alt autor. Stilul, limba folosită, face din Ruth o carte relativ recentă. Dacă autorul ei este complet anonim, și așa va rămâne, probabil, perioada când a fost scrisă este mijlocul sec. 2 î.Hr.! Ideile universaliste conținute în carte, ca și ideile religios-sociale, aparțin mai curând cercurilor fariseice. Biblia ebraică o pune, de altfel, printre Scrieri. Cam același lucru se poate spune despre alte două cărți: Esther și Daniel. Dacă Esther datează, probabil, de pe la sfârșitul sec. 3 î.Hr., Daniel a fost scrisă cel mai probabil pe timpul revoltei Macabeilor, deci după 165 î.Hr. Este una dintre cărțile apocaliptice scrise în Palestina în perioada sec. 3 î.Hr. - 3 d.Hr., din care multe s-au păstrat fie printre manuscrisele de la Qumran, fie printre manuscrisele descoperite în Egipt.

Cărțile "Profeților" sunt mai degrabă scrieri anonime, culegeri de tradiții religioase populare ce au circulat mult timp pe cale orală. Ce este interesant este faptul că cei mai mari profeți care au un caracter istoric (și aici mă refer la Ilie și Elisei) nu au nici o "carte". Evreii consideră însă cărțile "istorice" (deci, Joshua, Samuel) drept scrise de "profeți", încadrându-le, deci, diferit. Despre cei mai mulți dintre ei nu se cunoaște mai mult decât ceea ce transpare din "declarațiile" lor profetice, când apar.

Isaiah, poate cel mai mare profet evreu, a trăit pe timpul lui Ahaz și a fiului acestuia, Hezekiah. A asistat la căderea Regatului de Nord, Israel, și a supraviețuirii Regatului de Sud, Judah, precum și la reformele iahviste ce au avut loc sub Hezekiah. Nici Regii, nici Cronicile nu vorbesc despre moartea lui "de martir" - doar în Împărați se pomenește de sângele nevinovat (al profeților?) vărsat de urmașul lui Hezekiah, Manasseh, în Ierusalim. Oricum, Regii susțin existența profetului, ca și câteva din prorocirile făcute de el.

Cartea ce i se atribuie, Isaiah, e cu totul altceva. Este de fapt rezultatul a trei autori diferiți - atât ca tematică, cât și ca stil și vocabular. Cel mai vechi strat, cap. 1-40, e posibil să aparțină lui Isaiah, deși se pare că au fost adunate nu cu mult înainte de căderea Iudeii în robia Babiloniaină. A doua parte, cap. 40-48, datează dintr-o perioadă de după Exil, cel mai probabil sec. 5 î.Hr. În sfârșit, a treia parte, cap. 49-55, aparține unei perioade încă mai recente, poate sec. 3 î.Hr., având deja tendințe eshatologice apocaliptice. Aceste cărți, după modelul destul de des întâlnit în antichitate, i-au fost atribuite lui Isaiah tocmai din pricina tradiției care îl considera unprofet extrem de important.

Despre Ieremiah am discutat mai des. El a trăit în ultima perioadă a regatului evreiesc Iudea. A susținut tot timpul o politică de pace (chiar slugarnică) față de Babilon, marea putere ce se ridicase spre Orient. Asta cu atât mai mult cu cât iubitul lui rege Josea a fost ucis într-o bătălie stupidă cu egiptenii, urmașii acestuia fiind niște epigoni. Aceasta i-a atras acuzația că este spion, "coloana a V-a" a babilonienilor în Ierusalim. Asta cu atât mai mult cu cât după înfrângerea Iudeii și ducerea regelui în robie, el a rămas la Ierusalim militând pentru o politică de pace și colaborare cu stăpânitorul străin. Când totuși regele Iudeii s-a răzvrătit, el a fost luat de prieteni și dus în Egipt, unde a și murit - poate în colonia de pe insula Elefantina.

Lui i se atribuie Cartea lui Jeremiah și Lamentațiile. Este posibil ca aceste cărți să fi fost adunate de scribul și secretarul lui, Baruch, încă în timpul vieții profetului. În Canonul ebraic cele două lucrări nu apar împreună, ci Lamentațiile sunt trecute printre Scrieri, alături de Pilde, deși tradiția atribuie Lamentațiile lui Jeremiah. Sunt unele din puținele scrieri din Biblie care pot fi atribuite, cu multă siguranță, atât perioadei cât și autorului.

Scrierile sunt greu de datat, cu atât mai mult cu cât ele sunt culegeri de scrieri dintr-o lungă perioadă de timp. Mai mult ca sigur ca nici unul din Psalmi nu au aparținut lui David, deși majoritatea îi sunt atribuiți lui. Doar el este singurul psalmist cunoscut din Biblie! Probabil cele mai vechi texte datează din sec. 8-9 î.Hr., deși multe din ele circulau deja sub formă orală. Cei mai noi dintre Psalmi datează din perioada post-Exilică. Că scrierea lor a continuat mult timp este dovedită și de descoperirea printre manuscrisele de la Qumran a Psalmilor scriși de Învățătorul Dreptății (datate între începutul sec. 1 î.Hr. și distrugerea mânăstirii, în 69 d.Hr.)

La fel se poate spune și despre Proverbe, care oricum indică șase "autori" (printre care și doi "Solomon"). Lăsând la o parte faptul că Solomon a dat prea rar dovadă de oarece înțelepciune în ceea ce a făcut în viața ce i se atribuie, Proverbele sunt o culegere de aforisme cu un caracter educativ, valabile chiar și în zilele noastre. Evreii nu sunt primii care au scris astfel de proverbe, se cunosc multe proverbe asemănătoare scrise de egipteni și sumerieni, chiar cu mii de ani înaintea evreilor (de unde, probabil, au și fost împrumutate). Nu se cunoaște data când cele șase culegeri au fost "editate", probabil într-o perioadă post-Exilică.

Ecleziastul, ca și Proverbele, este atribuit de tradiție lui Solomon. Cartea în sine vorbește despre Quohelet, un rege Israelian, care "asamblează" cugetările. Cu toate acestea, culegerea este mai mult decât probabil editată într-o perioadă post-Exilică, la multă vreme după ce regatele evreiești ajunseseră doar istorie. Nu sunt puțini care afirmă că lucrarea ar fi fost scrisă în sec. 2-3 î.Hr., probabil la Alexandria, în cercurile din jurul Bibliotecii. O lucrare asemănătoare, Ecleziastul lui Jesus ben Sira, este scrisă cam în aceiași perioadă.

Cântarea Cântărilor, pe care unele Biblii o prezintă drept Cântarea lui Solomon, este însă o lucrare mai veche, poate chiar din timpul regalității. Cercetătorii au recunoscut în ea o "cântare" populară, cel mai probabil una cultică, ce se interpreta în timpul celebrării zeităților agrare cananite.

Job, deși prezintă poate cea mai îndepărtată perioadă a istoriei evreiești (cu excepția Facerii), poate chiar pre-patriarhală, datează și ea din perioada Post-Exilică. Zic unii chiar din perioada Macabeilor. Datorită vocabularului și ideilor conținute, este de crezut că a avut la bază o lucrare mult mai veche. Oricum, e greu de știut cine este autorul ei și când anume a fost scrisă.

În sfârșit, cărțile "apocrife" ne-nou-testamentare care își găsesc locul în unele Biblii, Cărțile Macabeilor, datează, desigur, din perioada ulterioară revoltei conduse de ei. Macabei I a fost scrisă în sec. 1 î.Hr., Macabei II la începutul sec. 1 d.Hr. (ambele influențând creștinismul primar), dar Macabei III și IV datează poate chiar din sec. 4 d.Hr.