1. În ceea ce mă privește vreau să construiesc un poem neîncăpător iar funcționalul sa nu mă cuprindă totalmente, adică să nu promită! să deschidă oricine ochii largi visând alături de mine, adică un poem al viitorului la care să rămai mut de uimire! cu totul și cu totul neprevăzut citit cu dicție aproape perfectă și fără nici un efort de concentrare sau privire... cu dublu înțeles, ceva ireversibil, fără nici o tăinuire anume, pe o cheie muzicală neinventată, încă a luminii solare... să aibă ceva din gingășia primului ghiocel ieșit de sub zăpada răscolită de o caleașcă cu caii mei albi înșeuați în pripă!
2.
Colecția mea de muze nici eu nu joc zaruri cu ele. nu ma pricep sa trișez nici sa le amestec. nu-mi vinde nimeni un pont și nici nu-mi dă binețe să-mi meargă oarecum altfel, să nu mă irosesc în gafe depline pentru că uneori le calculez : șase, șase
Fiecare poezie în oglinda Muzei prefăcută în Alba ca Zapada fără pitici
să mă renasc pipăindu-mi pulsul care-și accelerează bătăile, tot mai des tot mai des am crezut în forța prieteniei îmbătrânindu-mă înainte de vreme biopsia lacrimilor n-a ieșit bine nici gustul lor.
Știu că n-am reușit să țin o legătură de suflet Nici nu-mi pasă, așa am fost construită Să-mi cuceresc muzele să le subjug Mai apoi să le atribui puteri magice, naivitate pe care o voi plăti scump cu un poem de fiecare dată... cec în alb pentru (ne)numita mea dragoste lacrimi nedresate de conștientul perfid.
"Dumnezeu nu joacă zaruri cu universul", doar se preface. cât e de stupid acest joc de barbut, alege până și moartea aparenă dintre noi imprimându-mi-o pe față. drogul mioritic, curmarea bruscă, cometă de februarie, libertatea mea e prea scumpă!
