Escala mea este o boală fragilă
înainte de somn și din cînd în cînd
un soi de moarte care nu spune nimic
în "aparența" ei subțire, de culoarea soarelui
obișnuit să zăbovească deasupra ta
vesmîntul de sărbătoare, răcoros și proaspăt,
amintirile
ori salcîmii din jurul gării, uzi pînă la măduvă,
dinspre răsărit lunile trec
zile se schimbă una pe alta
ce rost are să fii iubită dacă nu ești întîia între toate?
mai bine să mă urăști tăcînd
în miezul zilei,
plasa pescarului Primăvara
cu miresme alese
poate c-ar trebui să mă îndoiesc de realitatea
acestor fapte cu sentimentul unei mari liniști
și zîmbesc deși mi-e greu să identific
norii împletiți
în vîrful condeiului,
încăperile goale de umbra pădurii
atîta timp cît simt cu tot ce e presimțire în mine
ardoarea neobosit-a-ncepătorului revoltat
de angoase
și maci mirosind a iubire pe dosul
unui plic deschis,
singuri de gol
cînd ne ascundem fredonînd "Sono contento di morire"
e puțin probabil să mai auzi alizeele...
