Am crezut dintotdeauna în zîne, vîlve, pitici cu toate cà nu i-am vàzut sau întîlnit niciodatà. Dar credinta mi-a fost confirmatà anul acesta în luna mai la Zlatna. Dupà 17 ani de dor neîntrerupt de un anume spatiu din Apuseni m-am aflat în orasul copilàriei mele, Zlatna  avînd timp si disponibilitate de a bate muntii. Dar cu cine ? Am dat sfoarà-n tarà cu teama de a-mi gàsi un tovaràs oarecare, gras, transpirînd, càci muntii mei nu pot fii împàrtiti cu oricine. Intrebînd din întîmplare o cunostiintà dacà nu doreste sà mà însoteascà mi-a ràspuns cà nu e amatoare de drumetii dar m-a sfàtuit sà merg la asociatia Trascàu. Zis si fàcut. M-am prezentat la sediul asociatiei unde m-a întîmpinat o fatà micà, vie si tare frumoasà. 

-Sînt Dana Mutiu si as vrea sà merg azi pe muntele Jidovu si mîine la Negrileasa !

-Bine, vin eu cu dumneavoastrà ! Plecàm peste o orà ! Eu sînt Ramona! 

Miracol, nu numai cà  nu mergeam în locuri dragi cu un om oarecare ci mergeam cu o zînà  determinatà sà transforme visele în realitate. Peste o orà ne-am întîlnit la sediul asociatiei Trascàu, eu relativ echipatà, Ramona cu un rucsac în spate care s-a dovedit a contine bunàtàti si surprize si cu bocanci de munte. 

Am pornit spre Muntele Jidovu pe care l-am urcat de multe în toatà copilària, adolescenta si tineretea mea împreunà cu tatàl meu.

-Pe ce drum vreti sà  mergem ?

-As vrea sà mergem pe drumul pe care-l lua tatàl meu…..

-Tatàl dumneavoastrà  mergea pe un drum care acum e impracticabil dar vom lua o scurtàturà.