Am remarcat, de visu, încă de acum zece, doisprezece ani, calitățile scrisului foarte îngrijit, nervos-temperat și generos-nutritiv al tânărului H.R. Patapievici, un nume nou pe atunci în publicistica literară și de idei. In mai multe convorbiri cu Alexandru George din acea vreme, pe când tânărul nu avea monstruoasa biografie media de astăzi, am aflat despre Patapievici că era de formație fizician, foarte citit în varii domenii și bun cunoscător al limbii germane… Ca și mine, Alexandru George îi aprecia quantumul intelectiv și ideologic, deși „omul” ne lăsa amândurora impresia unei variabile intelectuale greu de fixat. Anii au trecut și H.R. Patapievici a ajuns unul dintre cei mai reputați (dar și mai controversați) gânditori pe care îi are România în chestiuni de ontologie definitorie, precum condiția și statutul omului, culturii și civilizației contemporane, pentru a încercui un domeniu tematic dintre cele câteva ilustrate cu brio de gânditor.
