ART

Salonul Internațional ART EN CAPITAL 2010

Creation Category: 

Photobucket

 

23-28 noiembrie 2010, Grand Palais, Paris

 Aflat la a V-a Ediție, în perioada 23-28 noiembrie Salonul Internațional „ART EN CAPITAL” și-a deschis porțile la Grand Palais la Paris pe Champs Elysées.

 Photobucket 
  

Grand Palais, ©Marina Nicolaev

 

În acest spațiu generos se întâlnesc întotdeauna cinci saloane reprezentative importante unde șansa de a fi remarcat de galeriști, colecționari sau public creste exponențial incredibil pentru fiecare dintre cei 2000 de artiști plastici expuși. Aici în acest an, am întâlnit pictori, sculptori, gravori, plasticieni, fotografi, arhitecți din toate colțurile lumii, fiecare având alt stil, altă manieră de a se exprima plastic, altă școală într-o simbioză eclectică de excepție.

 Photobucket 
  

 arh. Taylor Ishmael (dr) și colegii, ©Marina Nicolaev

Cele 5 saloane istorice sunt:
Société des Artistes Français – Societatea Artiștilor Francezi
Această Societate ce reunește așa cum ne confirmă si site-ul oficial al evenimentului anual, delegații de artiști din „Cambodgia până în Columbia și din Honduras până în România” este prezidată de Viviane Guybet.

Salon des Artistes Indépendants – Salonul Artistilor Independenti
Un alt salon cu tradiție fondat în 1884 aflat sub conducerea președintei Dominique Chapelle a oferit vizitatorilor în acest an lucrările delegațiilor din China, Grecia, Italia, Brazilia și Rusia. Sloganul arhicunoscut « Ni Jury Ni Récompense » permite expunerea fără o selecție prealabilă.

Comparaisons – Comparatii
Salon fondat in 1956 de o femeie Andrée Bordeaux-Le-Pecq, este astazi condus de Paul Alexis. De-a lungul timpului, aici au expus artiști consacrați printre care: André Lhote, Antonio Tapies, Poliakoff, Matta, Arman, Yves Klein, Veira Da Silva, Alechinsky, Lindström, François Morellet, Utrillo, Vlaminck, Chaissac, Raysse, René Magritte, Jean Messagier, Mimmo Rotella, Man Ray, Picasso, Salvador Dali, Antoni Clavé, Van Dongen, Christo, André Masson, Bernard Buffet, Olivier Debré, César, Jacques de Villegle, Niki de Saint Phalle, Atlan, Hains, Lanskoy…Un spațiu generos în care este o onoare să fii invitat să expui.

Salon de Dessin et de la Peinture à l’eau – Salonul de Desen și Acuarelă
Este un salon fondat în 1949 de către Masson, Villon, Berthommé Saint-André, Cadiou, Planson, Chapelain-Midy, Raymond-Martin, Brayer, Dunoyer de Segonzac, de Waroquier ș.a. Inițial dedicat desenului în 1954 a fost adăugată și secțiunea Acuarelă și a devenit Salonul de Desen și Acuarelă. Este prezidat de Jean-Maxime Relange. În acest an invitatul de onoare al acestui salon artistul Christian Billet, Artist oficial al Armatei Franceze, Chevalier des Arts et des Lettres, membru fondator al Salonului „Art en Capital” și Președinte de onoare al Artiștilor Francezi. Salonul prezintă delegații de artiști din China, Suedia, Monaco și Japonia. Pe simezele Salonului de Desen și Acuarelă au fost prezenți artiștii cărora li s-a organizat retrospective in acest an: Berthommé Saint-André, Villon, André Lhote, Zao Wou Ki.

Printre mulți alți artisti mai mult sau mai puțin cunoscuți, am întâlnit-o pe pictorița franceză de origine română, Raluca Vulcan a cărei operă am mai semnalat-o.

Photobucket
 
  

 Raluca Vulcan și alți invitați ©Marina Nicolaev

Société Nationale des Beaux-Arts – Societatea Națională a Artelor Frumoase.
Înființată în 1900, Societatea Națională a Artelor Frumoase are o prestigioasă evoluție de-a lungul timpului. Astăzi este condusă de François Bellec.

Salonul „ART EN CAPITAL” 2010 mi-a oferit o surpriză neașteptată prin premierea cu Medalia de aur pentru Arhitectură a colegului Fabrizio Exposito, arhitect artist, membru al Asociației „Ligne et couleur”, care în 2008, a fost prezent la Salonul internațional ARTIS din București.

Photobucket
 
  

 Fabrizio Expozito ©Marina Nicolaev

Însă surpriza cea mai mare a Salonului „ART EN CAPITAL” 2010 o constituie Medalia de Onoare obținută de sculptorul VIRGIL Artist oficial al Armatei Franceze din 2007, de naționalitate franceză, originar din Cluj, a cărei creație autentică și originală este realmente excepțională.

Photobucket
 
  

 VIRGIL și admiratorii săi, ©Marina Nicolaev

Salonul „ART EN CAPITAL” 2010 a constituit o revelație estetică și în acest an, prilej de meditație și deschidere spre frontispiciile încununate cu lauri ale Artei contemporane.

Photobucket
 
  

Grand Palais, ©Marina Nicolaev

Dimitrie Berea in Statul Kentucky

Creation Category: 

Prezente Romanesti Surpriza in Strainatate

 

 

Articol despre interesanta viata si opera a pictorului Berea.

 

 

Pictorul post-impresionist Dimitrie Berea este cunoscut pentru peisajele lui colorate si portretele pe care i le-au comandat familii nobile europene, case regale, si sefi de stat. Operele lui Dimitire Berea fac parte din muzee si colectii de stat la Roma, Madrid,Tel-Aviv, Bucuresti, Geneva, Londra, Paris, Venetia, New York, San Francisco, si Vatican. Colectiile private si regale includ pe cele ale lui Sir Winston Churchill, Ducele si Ducesa  de Windsor, Sir Lawrence Olivier, Bette Davis, Henry Ford II, Katherine Hepburn, Conrad Hilton, Regele Carl al Danemarcii, Regina Elizabea a II-a a Angliei si Salvador Dali.

 

 

Opera lui Berea a fost donata de sotia dansului universitatii cu acelasi nume, Colegiul Berea, din mica localitate Berea, din Statul Kentucky, SUA.

 

 

 

 

 

 

Max Emanuel (Burschi) Gruder: 16 mai 1928 - 7 noiembrie 2010

Creation Category: 

BURSCHI GRUDER'S BLOG

 
 

 spanish version

Graficianul Max Emanuel (Burschi) Gruder, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, s-a născut la data de 16 mai 1928 la Cernăuți, din părinți originari din Bucovina. Se va stabili cu părinții la București în 1935. Este cunoscut ca un ilustrator de cărți pentru copii încă din anul 1946, când, după război, student fiind la Politehnica din București secția mecanică, și având un talent remarcabil la desen, a început să colaboreze la revista «Tinerețea».

Așa cum este menționat și în «Dicționarul benzii desenate din România», autori Dodo Niță și Virgil Tomuleț, editura MJM Craiova 2005 sau în «Dictionnaire de la bande dessinée roumaine», 2008, autori Dodo Niță și Mircea Arapu, Burschi Gruder este considerat unul dintre inovatorii stilului de banda desenată din România, fiind, în fapt, decanul acestui gen de ilustrație de la noi.

Din anul 1949, când s-au înfíințat publicațiile pentru copii, Burschi Gruder a colaborat permanent la toate revistele de gen care apăreau la București, săptămânale sau lunare, sub semnătura de Burschi.

Până în 1989 a fost ilustrator permanent la «Pionierul», «Scânteia Pionierului», «Cravata Roșie», «Arici Pogonici», «Luminița», «Soimii Patriei», iar după 1989 la «Clopoțel», «Licurici», "Luceafărul copiilor" și «Universul Copiilor», până ce acestea și-au încetat apariția.

A continuat să ilustreze cu predilecție reviste pentru copii iar printre colaboratorii și prietenii săi de-o viață o amintim pe cunoscuta graficiană de origine română, Lise Marin, cel mai longeviv ilustrator-autor de cărti pentru copii de la editura Nathan din Paris.

De-a lungul timpului, unele din desenele sale apărute în periodicele din Romania au fost reproduse în reviste pentru copii din Polonia, fosta Jugoslavia, fosta RDG, fosta URSS, Moldova ș.a.m.d. fiind citate pozitiv în presa culturală a vremii (Gazeta literară, Contemporanul etc).

A XIX-a Expoziție Internațională Ligne et couleur și AAA - Associazione Architectti Artisti

Creation Category: 


 

Photobucket

 
 
  

 

A XIX-a Expoziție Internațională Ligne et couleur și AAA Veneția (Asociația Arhitecților Artiști italieni), a avut  loc în acest an la Spazio Expositivo Renato Birolli din Verona, Italia, în perioada 26-31 octombrie. 

Targ de Arta Contemporana la Chatou

Creation Category: 

Articol scris de Ileana Costea, Profesor, Los Angeles

Fotografii de Irina C. Rosetti, arhitect, Paris

  

Intre 14 si 17 Octombrie a avut loc la Chatou, pe insula numita “a Impresionistilor”a 11ea editie a Marelui Targ de Arta Contemporana (GMAC - Grand Marche d’Art Contemporain). Pitoresc asezata in mijlocul Senei, insula este un loc cu mult sarm pentru un targ de arta contemporana, si usor accesibil, la numai 20 minute de centrul Parisului. Insula Impresionistilor reprezinta un important simbol pentru arta moderna, caci acolo au trait si pictat in secolul 19 artisti ca Renoir, Monet, Pissaro, Sisley si Valminck.

 

Salonul International ARTIS 2010, Bucuresti

Creation Category: 

 

 US Flag Thumbnail
Cititi Articolul in Engleza = Article in English

Pe 2 Octombrie a avut loc la Centrul de Cultura Vizuala "Caminul Artei" din Bucuresti vernisajul expozitiei internationale Salon ARTIS 2010, organizat de arhitecta-artista Marina Nicolaev. Salonul urmeaza linia asociatiei franceze de "Linie si Culoare" ("Ligne et Couleur" care reuneste anual arhitecti artisti intr-un salon de inalta calitate. Salonul va fii deschis publicului intre 2-16 Octombrie. Au participat 44 de artisti din Romania, diverse tari europene si din Statele Unite.

Invitații de onoare ai evenimentului sunt artiștii Nicolae Aurel Alexi, artist si profesor la Academia de Arte din Bucuresti (România) și Jerry W. McDaniel, pictor si profesor de arta si design (SUA).

Designul Invitatiei si copertii catalogului a fost creat de pictorul american Jerry W. McDaniel. Urmand aceasi linie de grafica imbinata cu elemente tipografice tanarul artist Bogdan-Alexandru Ungureanu, a integrat designul lui McDaniel intr-un frumos afis.

Expozitia este cu adevarat un Salon de Arta, intr-o sala spatioasa si primitoare, unde bronzurile sculptorului Aurel Ierulescu adauga eleganta si lumina. Scopul acestui Salon, dupa cum a explicat curatorul Marina Nicolaev la vernisaj, este dialogul dintre arhitecti-artisti si diverse generatii, de la maestrii consacrati (Nicolae Aurel Alexi, Dan Bota, George Leahu, Aurel Ierulescu, Jerry W. McDaniel) la artisti tineri de exceptie.

      Apasati pe titul de sus pentru a citi intreg articolul ...

    

 

 

Jerry W. McDaniel - An American Heterogenous Artist

Creation Category: 

  
 Ileana Costea talking to Jerry W. McDaniel, September 2010 

 Romanian Flag Thumbnail

Cititi articolul in Romana = Article in Romanian

Interview by Ileana Costea, Professor at California State University, Northridge

Ileana Costea, a University Professor in Los Angeles, talks to Jerry W. McDaniel, a well-established New York fine artist, who currently lives in California. Jerry has shown his art in numerous solo and group exhibitions and has original work in many collections including The Metropolitan Museum of Fine Arts in New York, the Smithsonian, The US Air Force Art Collection, as well as in private collections in the US and Europe. Mr. McDaniel’s work has been published in many books including “The Illustrator in America” and “Icons and Images.” In 1971 Jerry was one of the founding members of the Advertising Design Department, Fashion Institute of Technology FIT/SUNY, New York, NY, whose Chair he became in 1994. He earned an MA in Computer Communication Art from the New York Institute of Technology (NYIT) in 1987. He is a member of The New York Society of Illustrators (SI), Broadcast Designers Association (BDA), The American Institute of graphic Design (AIGA), and The Graphic Artist Guild (GAG).

Recently Mr. McDaniel designed the Invitation and Catalog Cover of the upcoming SalonARTIS2010 to be held 2 - 16 October, 2010 at “Galeria Artelor” in Bucharest Romania. Mr. McDaniel is one of the Guests of Honor of the event, and will present two paintings in the exhibtion (
www.jerrywmcdanielstudios.com/SalonARTIS2010).

 

In the interview Mr. McDaniel talks about his art and how he got to know Romanian culture and art.

Des mots bleus pour "les Pieds dans l'eau", par Pierre Mamier

Creation Category: 

 

 frontignan ville forum citoyen, exposition  
 Crédit photo P.Aime 


La nouvelle exposition des « 4 Saisons », « les Pieds dans l’eau », est sur les cimaises depuis samedi, et ce pendant toute cette semaine.
Les (bonnes) surprises sont au rendez-vous. Il est vrai que les idées (bonnes aussi !)sont toujours présentes chez les deux responsables de l’exposition, Mie-Pau Tudesq et Sylvia Paolillo, loin d’être des inconnues pour qui fréquente assidûment la salle Izzo.

Le joyeux foisonnement coloré de "Passages@l'art", par Pierre Mamier

Creation Category: 

  
  
Cette 3è manifestation de « Passages@l’art » qui s’est installée le week-end passé au centre ville, était l’héritière de deux précédents événements qui avaient déjà pour but d’amener l’art au public, au cas où le public n’irait pas à l’art ! Et ceci, en ouvrant les ateliers des artistes locaux, la première année, puis en y adjoignant, la seconde année un rassemblement d’artistes extérieurs, venus de tous les horizons, géographiques et artistiques. Cette année, la formule ayant fait florès, a été reconduite par l’association frontignanaise « Passages à l’art », présidée par la sculptrice Marina Di Dona.

Chez Evy, Clalex s'est posé, comme un papillon, un article de Pierre Mamier

Creation Category: 

En plein milieu des trois jours de « Passages@l’art », l’artiste frontignanaise Evy proposait, outre la visite de son magnifique musée-galerie de la Bergerie à Frontignan plage, la sortie du livre posthume de son mari, Claude Grandrie, décédé il y a peu.

  
  

Pages

Subscribe to RSS - ART