Misterul Roswell după cinzeci de ani
Editura Agni, 1997
ION HOBANA
Cunoscut ca autor și exeget SF, Ion Hobana s-a afirmat și ca un foarte avizat cercetător al fenomenului OZN.După investigații întreprinse timp de trei decenii, în țară și în străinătate, el este convins de realitatea fenomenului, pe care a încercat să o demonstreze și în lucrările sale anterioare.Misterul Roswell reprezintă o încununarea efortului său de a răspunde acestei provocări pe care Necunoscutul o lansează rațiunii umane.
2. VÂRFUL AISBERGULUI
(fragment)
Printre zonele cele mai frecventate de OZN-uri in perioada marelui val de observații din iunie-iulie 1947, primul din istoria modernă a fenomenului, s-a aflat statul New Mexico.
O trecere în revistă a cazurilor prezentate de Charles Berlitz si Williaro L. Moore, (1, pp. 17-19) ne va convinge de acest adevăr.
25 iunie. Un obiect discoidal, de mărimea unei jumătăți
de lună plină, a zburat spre sud, pe deasupra localității Silver City. Martor, dentistul R.f. Sensenbaugher.
27 iunie. La ora 9.50, W. C. Dobbs.din Pope, a observat un "disc alb luminând ca un bec electric". După câteva minute, același obiect, sau unul similar, a fost văzut deasupra lui White Sands Missile Range de căpitanul E.B. Detchmendy; obiectul se îndrepta spre sud-vest. La ora 10.00, doamna AppeIzolIer, din San Miguel, l-a văzut deplasându-se în aceeași direcție.
28 iunie. Zburând aproape de Alamogordo, căpitanul pilot F.Dvyn a observat cum „o sferă de foc lăsând o dâră albastră în urmă” trece pe sub avionul său și pare să se dezintegreze.
29 iunie. O echipă de experți în rachete, condusă de dr. C.J. Zohn, a urmărit un disc argintiu evoluând la mare înălțime deasupra lui White Sands Proving-Ground.
30 iunie. Un muncitor de la calea ferată, numit Price; a observat treisprezece discuri argintii zburând în șir indian deasupra Orașului Albuquerque. Îndreptându-se mai întâi spre sud, ele și -au schimbat brusc ruta spre est, apoi spre vest si au dispărut.
Alertați de Price, vecinii lui au urmărit și ei manevrele discurilor.1 iulie. Max Hood, director al Camerei de Comerț din
Albuquerque, a văzut un disc albăstriu zigzagând deasupra orașului, spre nord vest. :
Iată și relatarea unei observații efectuate la 2 iulie, publicată în „Roswell Daily Record” la 8 iulie:
Dl. și d-na Dan Wilmot par să fie singurele persoane din Roswell care au văzut ceea ce cred că era un disc zburător.
Stăteau miercurea trecută pe veranda casei lor de pe South Penn., pe la ora 21.50 când un mare obiect strălucitor s-a ivit pe cer dinspre sud-est, mergând spre nord-vest cu mare viteză.
Wilmot i-a atras atenția d-nei Wilmot asupra lui și amândoi au coborât în fugă în curte, pentru a-l vedea (mai bine). L-au urmărit mai puțin de un minut, poate 40 sau 50 de secunde, potrivit lui Wilmot.
Wilmot a declarat că, după opinia lui, obiectul se afla la o înălțime de circa 1.500 de picioare și se deplasa repede, între 400 și 500 de mile pe oră.Părea să aibă o formă ovală, ca două farfurii lipite față în față, sau ca două lighene de tip vechi așezate în același fel.
Întregul corp strălucea, ca și cum lumina ar fi izvorât din interior, nu ca și cum ar fi fost situată dedesubt.
Wilmot a declarat că, privit din locul unde stătea obiectul părea să aibă cam 5 picioare și, ținînd seama seama de distanța față de oraș la care se afla, trebuia să aibă un diametru de 15 sau 20 de picioare, dar era doar o presupunere.
Wilmot a declarat că n-a auzit nici un zgomot, dar d-na Wilmot a declarat că a auzit, pentru foarte puțin timp, un vâjâit. Obiectul a apărut dinspre sud-est și a dispărut deasupra vâr furilor copacilor, în vecinătatea dealului aflat la o distanță de 6 mile.Wilmot, care este unul dintre cei mai respectați și mai demni de încredere cetățeni ai orașului, a tăinuit întâmplarea, sperând că altcineva va mărturisi că a .văzut un obiect, dar astăzi s-a hotărât să vorbească. Anunțul că RAAF (Roswell Army Air Field) se află în posesia unuia a sosit la puține minute după ce el s-a hotârât să comunice detalii despre ceea ce a văzut."
Ultima frază întredeschide o poartă spre miezul acestui capitol. Să suspendăm însă o clipă mișcarea, pentru a ne confrunta cu o întrebare legitimă: cum se explică această aglomerare de apariții ciudate deasupra unui stat al Uniunii caracterizat prin mari suprafețe aride și un număr relativ mic de locuitori?
Răspunsul cel mai la îndemână este că în New Mexico erau concentrate principalele center americane de cercetare și testare în domeniile nuclear,aeronautic, al rachetelor și al electronicii. Prima bombă atomică fusese experimentată la Trinity Site, lângă. Alamogordo, drept rezultat al eforturilor comunitătii oamenilor de știință de la Los Alamos, reuniți sub egida Proiectului Manhattan.
Pe poligonul de la White Sands erau testate rachetele V-2 capturate în Germania. Iar la Roswell staționa Grupul de Bombardament 509, singurul capabil, atunci, să transporte și să lanseze bombe atomice. Dacă OZN-urile sunt ceea ce par a fi, interesul lor pentru această zonă era justificat.