Voi începe prin a vă aduce aminte că oamenii nu sunt creați în mod identic, pe bandă rulantă - și de aici rezultă și inegalitatea naturală de șanse, în funcție de domeniul pe care îl luăm în discuție. Cu toate acestea, rolul ordonator al civilizației umane este tocmai de a echilibra aceste șanse - și de aceea se presupune că într-o societate civilizată nu acționează "legea junglei", ci acel principiu definit corect politic ca fiind egalitatea de șanse, fără discriminare de gen, orientare sexuală, etnie, confesiune, apartenență politică, status economic, vârstă, sănătate sau caracteristici somato-psihice. Ori, mai nou, intervine chiar ceea ce se cheamă "discriminare pozitivă" sau "cote sociale" obligatorii pentru fostele grupuri defavorizate.

Discriminarea, la modul clasic, înseamnă tocmai tratamentul defavorizant al unui individ, bazat pe apartenența sa la un anumit grup sau categorie.

Pe de altă parte, trebuie să spunem că preocuparea umanității - și a forurilor internaționale - pentru evitarea discriminărilor, a avut și are mai multe etape evolutive, de la drepturile fundamentale ale omului, apoi drepturi sociale și economice, până la generația a treia de drepturi, care include drepturile de grup (etnie, limbă, confesiune), de gen, orientare sexuală, vârstă ori chiar termenul nou apărut de "neuro-diversitate". Există așadar o gradație a identificării și aplicării acestor drepturi umane, în spațiu și timp. Pentru a înțelege ce vreau să spun, voi da două exemple, amândouă având legătură cu sfera economică și socială. Spre deosebire de sclavie, care a fost abolită peste tot în lume - libera circulație a persoanelor, pentru a-și găsi un trai mai bun, dintr-un continent în altul – este deocamdată îngrădită, filtrată, încetinită, din motive pe care nu le discutăm aici dar care pot fi subînțelese.           

Atunci când vorbim de egalitatea de șanse cu referire la genul sau sexul persoanei, putem vorbi de concepte teoretice, abstracte, legale, ori putem face referire la tradiții și roluri sociale, care fac parte din diversitatea culturală a țărilor luate în discuție. Spre exemplu, se știe că în cadrul familial (și prin extindere în cel social), femeile au un cuvânt mai greu de spus în țările nordice ori în insulele polineziene, dar un rol social redus, închis la limitele stricte ale familiei, în societățile musulmane conservatoare.           

Pe de altă parte, așa cum am detaliat într-un alt articol*, atât timp cât toate țările, indiferent de tradițiile și religia lor majoritară, au aderat la Națiunile Unite și implicit la Carta Drepturilor Omului, se presupune că ele trebuie să respecte aceste precepte (care, orice s-ar spune, au baza în moștenirea spirituală - ca să nu spunem religioasă - iudeo-creștină). [*http://conexiuni.net/arhiva/2009Aprilie/LucianMerisca_Aprilie_2009.htm]          

  În concluzie, viitorul este al egalității depline de șanse, și nu al respectării rolurilor sociale, fie că suntem obișnuiți fie că nu, fie că unora le convine, fie că altora nu le convine. Civilizația umană (iar democrația de tip european este un model!) nu va da înapoi - iar dacă va da, va fi o catastrofă, ori un episod vremelnic.           

 Dar, pentru că din 1997, prin natura obligațiilor mele profesionale, mă ocup de ceea ce se cheamă "Dialog Interetnic", "Comunități Etnice", multiculturalitate și interculturalitate - am ales un exemplu practic chiar din această sferă colorată a minorităților etnice. Cu toții putem observa că, la nivel informal, în România, singura minoritate discriminată prin aceea că fiecare individ este apreciat nu în primul rând prin propriile fapte, ci prin apartenența sa la grup - este minoritatea rroma/roma/romă (endonim) sau a țiganilor (exonim, deocamdată ofensator, prin prisma secolelor în care a fi "țigan" a însemnat, să nu uităm, a fi rob/sclav la români). Dacă a fi ceva mai colorat este deja o piedică în găsirea unui loc de muncă mai bun, a fi femeie de etnie rroma, ori rromnie, presupune de multe ori o dublă discriminare - o dată, în cadrul familiei și al etniei - și a doua oară, în cadrul societății în ansamblu.           

 Extrapolările sunt uneori necesare, pentru a avea o viziune de tip fractalic asupra mecanismelor prin care acționează stereotipurile și, implicit, discriminarea - pe considerente geografice, etnice ori de gen - veți înțelege imediat la ce mă refer. Unora le este jenă să spună că sunt din România; dacă ești din Moldova* [*nu Republica Moldova!] , deja e mai rău, iar dacă află ca ești și țigan/rrom (din acea zonă), îți închipui că mai rău de atât nu se poate. Dar, conform glumei cu pesimistul și optimistul, întotdeauna se poate și mai rău: adică să fii rromnie, sau femeie rroma - așa cum recunoaște Delia Grigore, activistă a etniei, originară din Galați dar stabilită la București, unde predă limba rromani la universitate. Majoritarii, de multe ori și minoritarii înșiși (deși femeile nu sunt propriu-zis o minoritate!) tind și ei de multe ori să se complacă în aceste stereotipuri negative. Stereotipurile față de populația rroma - amintește Delia Grigore - sunt prezente în folclorul românesc și în gândirea tradițională a majorității - plecând de la proverbe, snoave, basme. Vezi: "Țiganul e țigan și în ziua de Paște", "Țiganul când a ajuns împărat, pe taică-su l-a spânzurat", "Să stai cuminte, că vine țiganul și te fură", “Nici răchita nu-i ca pomul, nici țiganul nu-i ca omul” ș.a.m.d. Aceste clișee se aplică și la femeia rroma, uneori agravate de o altă problemă: stereotipul pozitiv, care este la fel de periculos, afirmă activista de la „Amare Rromentza". Femeia rroma nu poate fi decât o "țigancă frumoasă, pasională, cu inima de țigancă, nu-i așa?... - și în nici un caz nu poate fi o intelectuală, un om educat, care să aibă ceva de spus într-un domeniu, doar e țigancă, nu?... Stereotipurile pozitive despre bărbații rroma (dar tot stereotipuri - față de care, în mentalul colectiv, te încadrezi în tipare sau nu): ei trebuie să fie lăutari, nu pot fi decât foarte buni dansatori - și, la fel, foarte pasionali." Așadar un rrom echilibrat, care își asumă etnia și care este inspector la Forțele de muncă nu poate fi conceput (deși eu cunosc tocmai un asemenea caz!) "Iată cum se îmbină stereotipurile negative cu cele pozitive, pentru a crea o imagine deformată și potențial discriminatorie asupra femeii rroma - o imagine care apasă greu asupra conștiinței fiecăreia dintre noi ca rromi, ca femei rroma - spune Delia Grigore. Uneori, acest stigmat se internalizează și ne face să avem complexe de inferioritate, să ne simțim frustrate în societate și să reacționăm ca atare, conform etichetei sociale care ni se pune. Astfel apar tot felul de eșecuri existentiale, nereușind să trăim ca și ceilalți cetățeni tocmai din cauza acestei imagini care ne este atașată de către societate.""Îmi amintesc - povestea o altă interlocutoare de etnie rroma - când am încercat să intru singură într-un restaurant din Craiova, să beau o cafea, la începutul anilor 90, în portul nostru tradițional - știți dv.: fustele lungi și colorate, bani de aur în codițe... Am fost dată afară! Și nu numai pentru că eram “țigancă” - mai târziu au apărut și inscripții discriminatorii la intrarea în anumite localuri - însă chiar și bărbații din etnia noastră nu puteau concepe ca o femeie să intre neînsoțită într-un local".Apoi, fără îndoială, există diferențe între familia tradițională rroma și cea modernă, integrată. Ne referim la subordonarea necondiționată a femeii în cuplu - pe care o vom întâlni în mod natural la toate popoarele asiatice, aș adăuga eu.

 "Cu siguranță că orice cultură tradițională, nu numai cea rroma, prezinta o diferență față de familia modernă - afirmă interlocutoarea noastră. Cultura rroma, ca și cultura românească tradițională sunt culturi patriarhale, în care femeia are alt rol decât al bărbatului. Nu aș numi aceasta supunere necondiționată, aș numi un rol complementar, altul decât cel al bărbatului în familie. În culturile tradiționale de acest tip, femeile trebuie să se ocupe mai ales de educația copiilor, dar și de gospodărirea veniturilor și de decizii în interiorul familiei - e adevărat, mai ales în ceea ce îi privește pe copii și afacerile gospodăriei. Ea este așadar un fel de ministru de interne... În ceea ce privește reprezentarea socială în exteriorul familiei rroma, ministrul de externe, de relaționare, este bărbatul. E o complementaritate de rol, eu nu cred că în culturile patriarhale tradiționale femeia este neapărat inferioară. Dar bărbații tind să considere aceasta! Complementaritatea de rol femeie-bărbat există în familiile tradiționale (10-15% dintre familiile rroma)... Totuși, sincer vorbind, din punct de vedere modern, aceste cutume împiedică, e adevărat, la un moment dat, manifestarea plenară a femeii în societate, accesul la toate drepturile și posibilitățile moderne: educație superioară și toate celelalte servicii pe care o societate civilizată trebuie să le ofere"* [*Delia Grigore]. Așadar, pe lângă prejudecata bărbaților rromi - de ce femeia trebuie să știe carte?... - intervine prejudecata colectivă asupra etniei (părinții evită să își dea copiii în clase cu elevi rromi, ceea ce creează din start o inegalitate de imagine și consecutiv de șanse, încă de la debutul educației.

Populația rroma are, prin istoria și răspândirea sa, o dimensiune europeană certă. Ei pot fi întâlniți în orice țară a UE (și nu numai), chiar dacă nu au o țară a lor. Ei se pot înțelege în limba rromani indiferent de țara în care se întâlnesc între ei, așa cum alți europeni se pot înțelege într-o limbă de circulație internațională.

Atenție, așadar, la stereotipuri și generalizare, pentru că acestea privesc nu numai femeile rroma, nu numai comunitatea rroma în ansamblul ei, ci și pe toți cetățenii țării,  indiferent de apartenența etnică, așa cum sunt ei văzuți din afara!

V-ar plăcea să vi se aplice o etichetă, înainte de a deschide gura sau a face ceva?… Fiecare om, femeie sau bărbat, trebuie "judecat" după faptele proprii, și nu în mod generalizator, după apartenența la un grup, la o etnie, la un gen sau altul. E adevărat, s-ar putea spune: "nu iese fum fără foc" - ei bine, să lăsăm aceste "semnale" pentru interpretare socio-psihologilor. Cert este că prea mult "fum" - a se înțelege clișee culturale - intoxică - atât persoana cât și societatea!...

 Lucian Merișca