Ideea acestei cărți mi-a venit a doua zi după moartea maestrului Chirnoagă, adică pe 24 aprilie 2008, și tot atunci i-am contactat telefonic pe cunoscuții comuni care au acceptat, fără rezerve, propunerea mea. Le-am sugerat ca în termen de o lună să scrie propriile amintiri despre omul Chirnoagă. În intervalul acesta am făcut demersuri pentru a lărgi numărul persoanelor care l-au cunoscut în diferite etape ale vieții dânsului. Am reușit, după lungi căutări, să iau legătura cu fiicele maestrului Chirnoagă, Dana Nowicki din Polonia și Marcela Chirnoagă din Belgia (Bruxelles). Amândouă au fost deosebit de amabile, dar numai Dana Nowicki a acceptat să scrie despre tatăl său. Amândouă mi-au trimis poze cu familia Chirnoagă (Gina, Marcel, Dana și Marcela).
După ce s-a scurs luna, am revenit cu telefoanele și am constatat că mulți nu scriseseră nimic. Mi-am dat seama că e greu să scrii. În fața hârtiei albe mulți au dezarmat, fapt confirmat, mai târziu, de unii care mi-au spus că nu pot scrie. De unde credeam că în 2-3 luni cartea va fi gata, ea s-a născut totuși greu. Trebuie să amintesc că unii au fost foarte prompți, dar numărul lor fiind mic, din amintirile dânșilor nu se putea constitui o carte.
De ce omul Chirnoagă? Fiindcă toți cei care au scris în această carte l-au cunoscut bine sau foarte bine, pentru că acum amintirea omului Chirnoagă este proaspătă și pentru ca și viitorimea să cunoască cine a fost omul care a marcat prin creația sa grafica în a doua jumătate a secolului XX.
Ordinea prezentărilor s-a vrut a fi cronologică. Recitind tot materialul mi-a trecut prin gând că un regizor inspirat ar putea să facă un film despre viața maestrului Chirnoagă. - Vasile Petrovici
Cartea conține mărturiile a 20 de apropiați ce au fost în preajma artistului.
Lansarea ca avea loc la Hotel Hilton în data de 17 noiembrie 2011, la ora 18.30 și vor vorbi domnii Ioan Opriș și Vasile Petrovici.
sursa: modernism.ro