Creation Category:
Desen : Ion Vincent Danu
Rameau: Ce se întîmplă domnule Rameau?
Rameau : Aștept să se schimbe culorile,
anul acesta a început ciudat: movul e prea mov.
Rameau : Aștept să se schimbe culorile,
anul acesta a început ciudat: movul e prea mov.
R : Dar anul trecut?
R: Am întîlnit un ecou din trecut, o femeie și un demon.
R: Un ecou?
R: Da, uneori închidem o ușă, o epocă , ne credem eliberați de trecut dar nu, sunt umbre, voci, care ne urmăresc neostoite ca locomotive în noapte.
R: Ceva interesant de citit ?
R : Recitesc cu pasiune o singura carte: Toamna patriarhului.
R : E suficient?
R: Da, amîndoi traversăm toamna vieții
R: Si ce demon te-a bulversat?
R: Cei intelectuali sunt cei mai răi. Manipulează scrisul,logica, o fac captivant chiar,dar în spatele cuvintelor clocotește Hadesul. Nimic nu e mai nociv decit un demon care scuipă fiere pe cititor.
R: Aveți vre-un exemplu?
R: Se găsesc cu ușurință din păcate:
"poetul nu trebuie să-ți placă. poetul e doar o întâmplare a firii. o clipă de nălucire. o dată scrisă, poezia nu mai are autor. are doar viață proprie. dacă nu izbândește singură, atunci e un avorton și atât. poezia e ca un atom de primă esență. un fel de hidrogen primordial care plutește într-un nor de undă. și se supune principiului incertitudinii. adică să nu fie, fiind. adică ceva care să treacă dincolo și de înțelegerea mediumului întâmplător care a fost cel ce, cu prea mult orgoliu, își spune poet. nu este poet, ci doar un punct aleatoriu în care undele crează o nouă sursă de emisie, afirmand, în final că Adrian nu a reușit trivialul, să facă poezie."
R: Ceva pozitiv de semnalat?
R: Da, nepotul meu Tom, vizita la Knossos, Munchenul,o păpușe de porțelan executînd salutul Leului, citeva lecturi radicale, planuri, foarte multe planuri.
R: Ce e te frămîntă cel mai mult ?
R: Singuratatea, reducția artei de a asculta, ignoranța, degradarea culturilor, nepăsarea.
R: Vreo poveste de povestit?
R: Una simplă : Eram copil, traversam cu bicicleta peste un pod al Dimboviței care azi nu mai există,
cautînd străzi linistite, teii în floare .. Undeva aflasem un zid de piatră foarte înalt, pătrundeam sfios printr-o poartă de fier într-o gradină fermecata, cu copaci umbroși înalți pîna la cer ,
cu susur de ape izvorîte din heruvimi de marmură roz, flori albastre pretutindeni, copii care se jucau cu mingi fară gravitație, sorbind limonadă și înghețată de mentă. Fete cu păr de aur șușoteau într-o limbă necunoscută mie aratîndu-mi cu degetul clepsidre, melci, cascade în care statui albe se bălaceau fugărindu-se inocente..
M-am întors acasă fermecat, hipnotizat de prima întilnire estetică a copilăriei. După mulți ani m-am reîntors în orașul natal, nu uitasem grădina, gustul înghețatei, fetele cu ciorăpei albi și pantofi de lac roșu, am căutat îndelung gardul, poarta, dar vai.. zidul era acolo în paragină, poarta zidită, închisă definitiv într-o eternă sigilare ..
R: La revedere d-le Rameau.
***
Tel Aviv -2006
