Flori de Gunamar
-Galiei-

Păcat că nu mă vezi, cum stau cu paharul de vin în stânga, cu tine în dreapta pe genunchi și cum te bat ușurel la fund, te cert, îți controlez chiloțeii, lecțile făcute, caietul de sarcini. Zâmbesc mulțumit. Ai făcut bine zic, îți dau o bomboană cu miere, tu zici: dar nu are formă de inimă, papa și știu că ai dreptate. Îmi dau lacrimile trăznit de relevația unei vieți irosite pe gratis la cinematograful Timpuri Noi sau luând notițe stupide la lecția de învățământ politic când ne ardea de femei și de scandal, nu de Lenin. Tu erai încă un proiect vag în burta mamei și nu îți pot reproșa căderile mele, plecările mele, neliniștile între 5 și 6 când mă învârteam prin salon în pantofii mamei și nu știam dacă voi fi bărbat sau o arătare fără sex, fără viitor, un fel de Rasputin blând cu ochi de oaie vândută la kilogram. Și câtă nevoie aveam de tine și ce târziu ai venit într-o inconștiență egală cu tine însuți, cu nuri și flori de gunamar, pipetând aripi de molii pironite pe loc și să mă ia dracu dacă pricep cum m-am împletit cu tine atât de esențial, atât de tulbure că nu mai pot respira, nu mai pot dormi, nici măcar regurgita boabele de lumină cu care mă hrănești prin fontanela de om sucit ce sunt fără de tine...