Ecole Polytechnique creează pentru români Premiul "Henri Poincaré"

O dovadă în plus a faptului că meritele tinerilor români nu trec neobserva­te în Franța o constituie inițiativa Ecole Polytechnique de a crea un premiu dedicat în totalitate elevilor merituoși români. Este vorba despre Premiul „Henri Poincaré”, care a luat naștere anul trecut și care prefigurează deja crearea unei adevărate tra­diții.



Anual șase elevi români de clasa a XI-a și a XII-a, câștigători ai etapei na­ționale a Olimpiadei de matematică și ai concursului „Cangurul”, sunt selectați de Ecole Polytechnique și devin câștigătorii acestui Premiu. Experiența pozitivă pe care acest centru universitar francez l-a avut cu studenții români i-a făcut pe responsabili să acorde acest premiu de excelență, care permite ca cei mai merituoși tineri să poa­tă cunoaște și descoperi Ecole Polytechnique, centru de excelență al învățământului superior științific din Franța. Câștigătorii au ocazia să petreacă o săptămână în Franța într-un mediu universitar cu tradiție și să descopere marile întreprinderi și organisme franceze. Anul acesta, la data de 24 iunie, cei 6 câștigători ai Premiului au fost pri­miți la Palatul de Béhague, sediul ambasadei României la Paris. Într-o atmosferă familială și plăcută, aceștia au putut avea un prim contact informal cu colegii lor mai mari, deja studenți ai Ecole Polytechnique, dar și cu absolvenții români ai acestei universități. De asemenea, cei șase câștigători au întâlnit echipa ambasadei și au descoperit impunătoarea reședință a ambasadei României la Paris, unde au putut admira atât saloa­nele și grădina, cât și biblioteca cunoscutului Paul Valery. (Domnica Gorovei)

 

sursa: Ambassade de Roumanie - Paris