"Dolor" (Suferințele altruistului), de Liviu Ofileanu

Creation Category: 

Apărută la Editura Clapas din Franța în anul 2007, cu prefața a doi scriitori din Montpellier – Anne și Frédéric Miquel, cartea de poeme „Dolor” a poetei Angela Nache-Mamier se poate înscrie cu ușurință în „căsuța mendeleeviană” a literaturii de atitudine socială, a luptei pentru adevăr în genul cunoscutelor trasee deschise de un George Coșbuc sau Octavian Goga în poezia română a primului sfert din secolul 20, cu inerente schimbări de macaz dată fiind tema inedită asupra căreia poeta bate monedă nouă: viața nomazilor de etnie romă în mileniul III.


Un scurt-metraj cu imagini „de la locul faptei”, unde țiganii pot fi văzuți cerșind, născându-și plozii în boscheții de la periferia marilor orașe europene. Din prefață reiese ca deranjant un lucru, anume imaginea de veșnic „popor sărac”, atribuită spațiului românesc. Dacă ne uităm însă înapoi în istorie, vom putea afla cu ușurință că poporul român a fost adus în starea asta de colonizatorii săi cu ajutorul parveniților politici și economici. Comunismul nu s-a născut în România, iar suferințele românilor pe timpul dictaturii ceaușiste nu sunt bancuri pentru serate dansante. Poporul român, nu este neamul romilor, chiar dacă aceștia sunt cetățeni români, așa cum poate deveni un marocan cetățean francez. Și poporul român nu a ocupat nici un teritoriu pentru a-l învăța cu forța limba franceză…asta ca o paranteză.

Deschiderea granițelor în urma căderii regimurilor totalitare din estul Europei a favorizat emigrarea a sute de mii de oameni înspre țările ei înstărite, în căutarea unei vieți mai bune. Puțini au reușit să încropească un rost, chiar și dintre celelalte etnii „ieșite la plimbare în lume”. De romi s-a ales praful. Vechile prejudecăți puse pe seama istețimii lor diabolice în arta furtișagului, tronează încă alături de stigmatul mizeriei în mintea cetățeanului european, obișnuit să comunice mai adânc cu un patruped decât cu o persoană de etnie romă. Concluzia tristă că omul modern nu s-a revoluționat în interior e clară.
Un poem poartă drept titlu numele unui tânăr scriitor de 37 de ani – Paul Grigore, asasinat de Securitatea regimului ceaușist; sub un alt titlu ca „examene la oral (20 de ani după Ceaușescu)” autoarea descrie modul care francezii o interpelează în legătură cu perioada comunistă nevenindu-le a crede oroarea pe care poporul român a trăit-o nu departe de ei.
Fiind alcătuită în mod bilingv - în franceză și română, poemele cărții de față sunt considerate de prefațatorii antenumiți ca ușor laconice dar de o mare putere expresivă și, într-adevăr, poeta expiază artistic prin actul rememorării suferințele trăite în România, țara ei natală, și încă o dată prin aducere-aminte, în Franța drept țară de adopție.

Cât timp discriminările de orice soi fac victime chiar și în țările așa-zis elevate precum Anglia, Franța și Germania, mai putem adăuga pe lista neagră a subjugării moderne a omului de către om componenta cu adevărat diabolică a xenofobiei: ura față de străini în numele apărării vestigiilor culturale autohtone, a limbii civilizate și a obiceiurilor culturale care, chipurile, ar avea de suferit în urma interacțiunilor cu o etnie „sălbatică” așa cum este văzut poporul răspândit al romilor; de fapt, e o altă fațetă a doctrinei „rasei pure”, atât de ingenios elaborată de Hitler și continuată într-un mod pervers chiar astăzi, printr-o epurare „de la sine”; nefiind cooptați în nici un sistem, romii sunt siliți să se închisteze în vechile obiceiuri chiar în momentul prielnic în care ei au reușit să se civilizeze.

Lupta pe care o duc anumite foruri și organizații în numele binelui lor este lipsită de interes pentru sistemele politice capitaliste, în care primează standardul calității și al lucrurilor șlefuite chiar cu prețul vieții.
Omul politic de astăzi e duplicitar, interesat de sine, trăitor pentru sine și chiar religia la care face apel în preajma alegerilor, înfățișându-se spășit în mijlocul credincioșilor-sadea e o rampă electorală…Prin contrast, „Dolor” reprezintă experiența poetei Angela Nache-Mamier în mijlocul unor oameni „care vin și din țara ei”, e un recviem lângă urechea omului modern - animal pervers , întrucât omul evului mediu sau al renașterii își arătau clar poziția de pro sau versus cutare lucru, adică era dintr-o bucată. Dar aceste comentarii pot fi verificate prin lectura utilă a unei cărți reușite, prin modul ei de abordare al relațiilor umane în spiritul unui creștinism aplicat.