Creation Category:
 | |
| Foto: VLAD EFTENIE |
Duminică,seara,ora 17.
A venit Fred să mă ia cu mașina lui roșie,un broscoi la modă.Taică-su’ a dat 1500 de lire pe ea.
Mergem la circ pentru că m-am plictisit acasă,iar EI s-au întors în oraș.Din nou.Fredy e băiatul lui nenea Lenny-Pălărie și mi-a făcut cadou un bilet ,,moca” pentru seara asta.
Mașina o ia din loc pufăind ușor.
10 minut îl ascultlt bodogăning pe roșcovan cum îmi vorbește despre iubita lui,despre Lenny,despre ultimele întâmplări.Suntem ,in fond,prieteni vechi.
Am ajuns.
Cobor din mașină,fericită sa scap de fumul de țigară ,de mirosul brăduțului odorizant și într-o mică masură,de gura lui Fredy.
Nenea Pălărie (așa îi zicem noi toți lui Lenny) mă privește cu ochii lui mici și negri din spatele tarabei sale.Fața rotofeie și obrajii roșii îi dau de gol imediat rădăcinile de irlandez cu totul.Mustața îi stă din nou peste buza de sus,netunsă,iar nasul parcă miroase tot timpul împrejurul său
.Papagalul Cico mă vede primul.Începe să facă zgomot.Coci,papagalul pe care eu i l-am dăruit,îl pocnește cu ciocul in cap.Coci e mai deștept și mai răutacios decat Cico,mai bătăuș.Sare pe oricine îl privește.E un fel de Meduza,însă are un mod propriu de pedepsire si e bărbat.Surâd.
Pălărie e un om bizar pentru cei mai multi care îl cunosc.Umblă cu circ de când îl știu:cămașa lui dungată (ca a a deținuților) îi ascunde buzunarele sub vesta neagră.(nu știu de ce,dar mereu am impresia că ascunde mai mult decât pare).Vinde dulciuri,vată-de-zahăr.De fapt,așa l-am cunoscut prima dată la circ.Își ține o pană atârnată de pălăria haiducească,musai să sperie copiii.Îl amuza asta.
Azi mă primește cu tonul lui vesel.Se simte că a băut câteva shut-uri de wisky.Pe masa din fața lui sunt așezate mai multe cărți de joc, din cele folosite de ,,vrăjitori” în ghicit. De data asta, îmi spunea el, a venit cu roata norocului :10 penny pentru o carte,un număr pentru o încercare , toate pentru marele pot de 100 lire.
Smecherii...dar pălăriile? Desigur, deseară e mare bal.Din cutiuța muzicală se scurge în jurul meu o melodie plăcută , calmă, dar încărcată de tristețea neînțeleasă a compozitorului.Cumpăr o mască de la Lenny pentru...mai târziu.El...a venit?Pălărie îmi spune că da,e pe undeva prin culise.
Scotocește prin buzunare.Scoate o bucată de hârtie parfumată.Inima îmi sta pe loc.E de la el.Lenny râde zgomotos o dată cu papagalii lui.Îi place viața.Spectacolul începe.
Bianca Vlad
1746 km
noi doi suntem ca două păpuși.
cineva ne învârte
până uităm cine suntem
când m-am așezat prima dată lângă tine
am lăsat egoismul la început eram bine.
îmi vorbeai de dumnezeu și despre cum nimic nu rezistă /
așteptam să îmi spui
că nu e cazul nostru că noi doi suntem cuvinte,
iar măștile ni le dăm jos când ajungem acasă stăteam pe balcon în fiecare zi și
ne uitam la aceiași oameni la același păpușar
care își pregătea
fiecare spectacol de parcă ar fi fost ultimul
niciodată
nu ai spus nimic de plecare
cu gândul ăsta am trecut peste fiecare zi /
acum , pentru tine,
aș putea fi oricine :
de la colegul de bancă până la tipa din parcare
cineva să tragă cortina
să se termine momentul când între noi rămâne doar un păpușar
și urmele mele
de parcă aș fi apăsat
cu creionul pe o hârtie
Delia Grosu
Nomad
Plecat de la începutul viețiipe un drum ce nu-l va termina niciodatacu un singur scopde a întemeia colecția sufletelor încă buneo caravană de un omși toate uneltele ademeniriibunuri materiale pe care oamenii le cumpără-fără a ști--că odată cu ele-un fragment din sulfetul lor rămâne-acolo--cu el--pentru totdeauna-Ucenic al răuluicu zâmbetul său blândmereu într-un colț de oraștu îl vezi, te atrageși îl plătești să fi iînșelatdupă câteva zile de purtat pălăriate simți răuașa că ceva te îndrumă înapoi spre el...afli că nu mai e acoloși nimeni nu l-a văzut vreodată...
Sorin Pantelimon
Destinul
Un alt bâlci.
Aceeași tarabă.
Chiar și același loc.
Toata viața mea e aici.
Pălăria
Rocco mereu în centrul atenției.
Ceilalți doi fac parte doar din decor.
Practic sunt înconjurat de pălării
De măști
Și de atâtea povesști.
Cămașa albă cu dungi negre
Vesta și papionul dăruite de soția mea
Si mustața pe care mi-o lipescîn fiecare dimineață
Pentru impresie.
Imitațiile ieftine de la taraba alaturată atrag multe fete.
Eu profit.
Le ademenesc.
Am sa le prezic viitorul
Riri o sa le învârtă roata norocului
Si după le iau banii.
Niște naive care pleacă acasă fericite că au auzit ce voiau să audă.
Vor avea succes
Un bărbat frumos și cu bani care să le iubească
Si o droaie de plozi.
Dar nu contează.
1890.
Sună bine.
Crește cota în fața muierilor ce se îngrămădesc să le mai jefuiesc puțin.
Cliente vechi.
Deja știu ce le place să audă.
Teodora Dangu
Cioburi
Pictez cu degetele murdare de Nutella,Conturez figurile geometrice de la coala galbenă.În cuier o traistă în carouri; în ea, piese de șah.Nu e gresie, nici parchet...Doar nisip și bucăți de gnais.Aleatoriu am ajuns aici...Căutam Gara de Nord,Dar mirosul de aracet și orez din acea încăpere m-a atras ca un magnet.Mi-aș fi dorit să dau aiciDe o montagne russe sau un carusel...Sau măcar de un pahar cu apă și lămâie.Pare o necropolă.Macabru, rece...fum.Pe un scaun pe trei picioare...O figurină din ceară.În jurul ei gravitează un șir de măști venețiene.Unele mai mari, altele mai mici.Ovale, rotunde.Fiecare decelează Eddela unui personaj.Tabloul pictat cu sânge și albastru de metilStă rezemat de masa din lemn umed.Manechinul acela mustăcios,Îmbrăcat cu o salopetă de electricianȘi o cămașă elegantă în dungi,Poartă pe cap un frumos beret din bumbac.Îl iau și mi-l așez cu atenție,Să nu îmi stric buclele perfecte, încărcate de fixativ.Mă privesc în oglindă.Sunt studentă la drept,Dar m-aș apuca de design.O mână rece pe umărul meu gol.Scap oglinda.Se sparge în mii de cioburi.Șapte ani de ghinion!„Este al meu!...Beretul, zic, domnișoară!”În locul manechinului, o lumânare.
Slujba începe.
Elena Petrescu
Afară plouă cu cuvinte și culori.
Agitația mașinilor,
Zgomotul pașilor seci,
Fețele goale pe fundalul anost,
Piețe aglomerate,
Păsări pe cablurile stâlpilor,
Pete spălăcite de culoare, șterse de ploaie...
Intrus printre acestea sunt și eu,
O scăpare de la regulă.
O tarabă pitorească,
La colțul străzii pietruite.
Zâmbesc trecătorilor.
În jurul meu, măști și pălării
Îmi sunt prieteni.
Îi știu dintotdeauna.
Pentru mine, în spatele măștilor, sunt chipuri
Mai reale decât oamenii.
La fel și cei doi papagali.
Nu știu care e numele lor
Nu vor să spună...
Au venit la mine demult.
Poate că au zburat dintr-un tablou,
Sau poate că sunt cuvinte care se ascund în spatele culorilor.
Nu mă cunosc decât ei doi-
Timpul m-a uitat în urmă.
Nu știu câți ani am.
Poate că am știut altădată,
La o altă tarabă, cu alte măști și pălării.
Nu mai înțeleg ce înseamnă timpul,
Eu viitorul îl am pe hârtii,
Sub formă de litere...
Și papagalii mei îl împart trecătorilor.
Nici ei nu înțeleg.
Le zâmbesc tuturor.
Au crezut că le-am dat viitorul pe o hârtie.
Zâmbesc și ei.
Cu timpul, am început să cred și eu.
În spate am trecutul,
Măști și pălării rătăcite din nu știu ce poveste,
Din amintirile cuiva,
Străini de prin altă lume, călători obosiți...
Prezentul l-am pierdut undeva,
Pe o stradă pustie.
Nu există acum și aici,
Ci undeva și cândva.
Papagalii știu,
Dar nu vor să spună.
Nici nu am să-i întreb.
Am uitat dacă visez sau dacă e aivea...
Trecător, nu te uita la mine cu ochi calzi,
Nu îți deschide sufletul!
Nu îți pot spune cine sunt,
Nu știu.
Îmi poți spune cum vrei tu!
Cuvintele nu-și au rostul.
Un zâmbet mi-e de ajuns.
Atât îți pot da și eu...
Sau poate o pălărie și o mască
Și vei fi doar...un altul.
Un intrus, pierdut într-un tablou mult prea mare.
Lumea aceasta nu e pentru mine.
Mi-au mai rămas doar măști și pălării,
Doi papagali, care, poate, odată au fost oameni, ca și tine
Ascunși după o mască,
Mai am, ca întotdeauna, zâmbete de împărțit Trecătorilor.
Lăsați-mă aici, cu măștile și pălăriile!
Am primit și eu, odată, o foaie cu viitorul.
Am golit-o de cuvinte și a ieșit taraba mea.
Papagalul țipă strident, uitându-se cu ochi sticloși și goi
La geamul prăfuit din spate.
Mă întorc.
În fața mea, o mască cu mustață
O pălărie,
O cămașă în dungi,
Și un costum gol.
Zâmbesc.
Ma intalnesc cu mine,bine,si cu putin vant,ceva soare si o bucata de nor ce-o tin de mana.Am aceeasi geanta ce mi-o port vinerea,Riluri.
Cred ca m am indragostit de ea-si ea de mine.
Am ales sa-mi pierd vremea si sa tatuez strazile centrului vechi cu pasii mei.Mai las si urme de cerneala, ce-i drept,ca de..ori nu-mi termin pasii ori raman un timp sa mi arunc ochii.
Si ii las sa cada-peste haine,peste genti,bijuterii sau..chiar peste alti ochi.
Fac asta pana ma ciupesc urechile,mai putin dreapta,aud mai prost cu ea pentru ca am fost operata.
De obicei stanga;dreapta doar mimeaza.
Si ma ciupesc cu intonatii.Aud un apasat "domnisoara!",un "hei!"acustic,un frustrat "pardon" sau cel mai dragut si euforic "Sunteti bine?"
Asa sunt eu in vinerile lui Octombrie,zilele de paișpe cand ia bunicamiu pensia si zilele in care sunt cu Riluri.
Riluri imi poarta toate gandurile pe langa cartile grele de literatura,ceva engleza,franceza si o bucata de chimie.
Ajung intr-un bazar.In dreapta, pana s-o iau pe strada Republicii,nr.8,dau de tipul cu papagalul care se tinea dupa mine in drum spre teatru.Parca e putin diferit;ii recunosc palaria.Il vad din perspectiva euforiei mele,nu prea terestra-sigur.E in spatele unei tarabe.Imi caut telefonul.Aaa,uite-l chiar aici langa mana lui Riluri.Imi sun subconstientul sa-i dea un bip memoriei ca nu mai am numarul ei memorat.In sfarsit ma suna.
"Asta-i chiar tipul ala?Glumesti,nu?!"
Nu ma recunoate nici Riluri.Reactionez precum C cand termina anul intai de facultate cu 9.98 si nu castiga nu stiu ce parteneriat in Stockholm.
Ma amuz.Rad.Dau usoor in isterie.
Riluri:"ce-i cu tine?"Sare de pe umarul meu drept si imi rupe doua fire de par ce ma barfesc cu vantul.Imi tine partea.Apreciez,ce-i drept.Ma opresc fix in fata tipului.Ne amestecam putin privirile.Riluri in idila cu papagalul.O incurajez:"Merita,iti va ghici mereu necunoscutul".
Dar mastile?!Cum au ajuns din sertarul meu aici?!Da,e chiar colectia mea de caractere ascunse sub masti.O doamne,ma ingrijorez..Ce cauta mastile mele aici,in plin centru vechi?!Ma amagesc macar cu amintirile..
Uite-l pe C.cel care mi-a coborat de atatea ori scarile cu cate o masca diferita..E cel mai amplu caracter,e specialitatea colectiei.A plecat..Aaa,si S.care tot la fel a plecat.A plecat cu toate amintirile mele..Il remarc si pe X.din care am cusut putin caracter din Y.,si l-am definit pe A. Sigur,pentru A. nu gaseam ceva perfect.Mi-am revazut vedetele colectiei,ca sa le zic asa,si trec la fapte.
Imi asez mainile pe taraba mancata de rugina si patata cu putina culoare albastra,pastrata inca din cea rosie.Imi bat nervoasa degetele si-mi las plamanii sa stea pe scaune.
Au obosit.
"Avem ceva de discutat!"-ii zic eu gesticuland,normal.
"Ce zodie sunteti?"-imi zice zambind infantil.
"Mai,mai,opreste-te.Nu-si au rostul,te rog"
Isi striga papagalul,deci in zadar.
Nu e chiar in zadar.O strig si eu pe Riluri:"Domesticeste tu papagalul asta.Chiar am de discutat cu omul asta!"Riluri tace si racneste doar atat:"Ma bucur ca esti mai bine".
Ironic,desigur.
Imi ridic mainile,dau in boala gesticularii si incerc sa ii explic dumnezeului ca e colectia mea;nu de haine ale lui Alexander McQueen ,Calvin Klein,Guccio si mai stiu eu ce specimen.Nu,e colectia de masti ale lui B.stranse in timp,scrise si create doar cu mainile de ajutor ale vremii.Defileaza in sertarul din dreapta,imediat ce intri in dormitor.Stau de obicei doua carti de poeme si cana cu zat de cafea.
P.S-vezi sa nu te impiedici de prag.Asta asa ca de la prieten la prieten.
Toate ca toate,dar eu sunt in disperare.Tipul asta imi vinde colectia.O intreb pe Riluri daca actionez ca in filmele politiste,dar,bineinteles e un NU categoric.Imi reproseaza si acum momentul cand am strans de obraji un copil si am fugit razand sau..aa da si atunci cand nu am mai asteptat la semafor iar de nervi am calcat pe masini.Asta ar fi a treia oara.Cred ca s-ar supara grav.Nu cred de fapt.
Tipul asta chiar nu e intre la minte,asta-i sigur.Imi repeta acelasi "Ce zodie sunteti?"
In sfarsit imi raspunde cineva la tot balamucul asta in care ma aflam,desi, tot nu constientizam:MASTILE.
"Relax,take it easy!Noi am plecat.Ne-am cautat singure admiratori,ne-am tot saturat sa te priveasca doar bijuteriile tale vechi,medicamentele si 2-3 poeme melancolice."Ma fac ca nu le aud,desi mi se zbate groaznic inima.Gata,stiu.Le voi explica prin fapte,uit de Riluri,de tot.Le strang in brate si fug.Riluri de dezlipeste de umarul meu. astept in 2 minute in statie si iau cinciul .Uit de aceleasi priviri din autobuz.Ajung acasa.Insirui toate mastile pe parchetul meu patat de cafea in diminetile ametite.Ah,da.Trebuie sa scot hainele din masina de spalat.Ma intorc dupa 5 minute.Mastile nu mai erau.Ceva era.
Beau ceva apa,imi strecor mainile prin par si trantesc usa dupa mine,
Tipic.Erau pe aceeasi taraba.
O strig pe Riluri..dar plecase si ea.Nici bucata de nor nu mai era la locul de unde obisnuiam sa o iau.Iar eu?Sigur,sunt doar eu,fara mine.Mine m-a parasit si el..
Ma resemnez.
Nu-mi ramane decat sa-mi vand apartamentul si sa-mi iau unul in centru,vis-a-vis de Strada Republicii nr.8 si sa-mi incep o alta colectie de caractere.Incep cu Riluri,Bucata de nor si cu Mine..
Asta fac.
Aprind computerul,cumpar un Raid de la chiosc si astept sa sune telefonul. .
Astept,astept...
