un scaun vechi o cameră plină tu

părul negru ți se încurcă în miile de aștri

ți-a luat mult să-ți colorezi lumea

ai mâinile pătate de vopsea

știi că admir rochia ta

aripi de libelulă

nu te condamn că ai omorât 999

ai putea măcar să deschizi ochii

ai pielea albastră de vise

din palme ies culori

mi-e teamă să te ating

ești una din ființele acelea care fac

lucrurile la ore fixe

se îndrăgostesc în zile de luni

și vor să moară duminica

supranatural

știi că nu suport să-mi citesti gândurile

ai aceeași privire rece

 îmi ceri soarele dar știi că

nu suport lumina

Alexandra Gheorghe (Perspective literare)