Creation Category:
 | |
| Tudor Banus - Sociobiologie |
Look this work and write us a poem!
Regarde ce tableau et écris-nous un poème !
Privește acest tablou și scrie-ne un poem!
sociobiologie sau suburbiile orașului de provincie
arunc mereu fluturii nefolosiți
în balta de la marginea orașului
ies încontinuu prin gipsul abia întărit dansează.
mă trântesc pe parchet și
rup fiecare bucățică din mine
văd cu patruzeci și șase de ochi vorbesc
cu de două ori mai puține guri
fluturii mă acuză că trăiesc în ei
că m-arunc singură la gunoi
de fiecare dată când gândul obosește.
Diana Cristea-Șerban
chimia vieții
un geniu nebun, prizonier în propria-i dorință…
chimia vieții veșnice.
După zile întregi petrecute în laborator,
experimente pe diverse ființe
acum încearcă să scoată viața din zâne.
le chinuie, le omoară,
dar nu poate încă stăpâni viața lor
exact când ar putea să prindă o fărâmă de eternitate
aceasta îi scapă printre degete.
a omorât fluturi, ființe înaripate cu praf de stele
crezând că poate fura clipe de veșnicie.
sufletele bântuie acum prin laborator.
voci pe care se preface că nu le aude.
Alexandra Gheorghe
joc cu hazardul
lumea e închisă într-un balon de șampon.
un zeu al vieții și al morții, un regizor bătrân
mânuiește cu grijă fiecare acțiune, fiecare figură.
somn veșnic, sau clipire,
victime ale destinului.
le ridică, le coboară, le dă aripi, le distruge.
un joc cu hazardul.
luptă, provoacă fericire și câștigă amărăciune
Alexandra Gheorghe
***
trăiesc într-o lume de plastilină.
cred că de-asta mi s-au rupt aripile.
îl rog să le pună la loc.
o să-mi rămână în minte acest păpușar nebun.
nu știu cum să mai scap de el.
peste tot și-a împrăștiat marionetele:
una doarme, alta mănâncă pe ascuns,
celelalte zboară amețite;
păpușarul își lipește în barbă suflete, se piaptănă:
își prinde în păr doi copaci și bucăți transparente de aripi.
uite!
pe-ale mele și le-a pus pe ochi.
lipește un fluture pe deget.
rupe iarăși bucăți din plastilină.
le frământă, le privește...și le aruncă.
oameni înaripați umplu încăperea
își rup aripile și i le pun în păr,
iar el îi privește cu ură
și îi agață în cuier.
și aripile mele?
nu le mai am, stau pe ochii lui sticloși.
și plâng, el zâmbește...
Bianca Marcu
Anatomia unei singurătăți ilustre
iată succesiunea de tablouri
autoportret în alb atonal
printre coagulări radioactive
inocența sacrificată Necunoscutului
învinețind trupurile dezarticulate
abandonate
lirism de operetă
umbrele sonore compromit amiaza
fiecare ecou se desprinde
încet dintr-o lume închisă derizorie
iluzia alimentează logaritmic euforia aripilor
o altă biografie romanțată
acest echinocțiu impredictibil
prin vechea urbe
trec la nesfârșit
androizi de cristal
într-o alegorie funebră
ferestre întunecate vechiul patio gri arid
plăcerea împrumută
fardul infestat al morții programate
le-a digerat zilnic pe rând metodic
într-un ritm sacadat
nu e decât efectul alotropiei confesionale
el unicul arheolog al existențelor damnate
underground
eul superofertă la cele mai mici tarife
dodecafonic
Marina Nicolaev
***
Un bătrân fioros cu plete aurite
Încearcă din răsputeri să înghesuie gâze-n insectar
Până simte că-i cresc aripi.
Toate insectele fug de privirile lui
iar înspăimântătorul moșneag pufnește în plâns.
Copila lui a venit să-l împace
Si-i arată cum insectele sunt triste ca niște bețe de chibrit.
Bondarul e umflat ca un balonaș de spumă !
Lăcusta-umbră verde a unui cal legat.
Greierului nu-i mai arde de cântat,
Iar albina a uitat să-și ia ac de rezervă…
Beatrice Ioana Fulger
viesparul lumii
viesparul lumii,
trupuri cu aripi de-mprumut
veșnicie la minus infinit.
taie privitorul cu ochii
segmentele zborului,
destramă firul inocenței
lasă oamenii fără paradigma înălțării,
gândește Timpul, finite semi-înaripate
deschid pletele albe,
disecția ucide visuri,
împerecherea cu naiva părere
că suntem
dezgroapă fabulații despre înalt,
riduri pe frunte,
slabă vedere,
mâini tremurânde
doar…timp…nici o aripă…
Mirus
lumina îmi intră în piele
toate emoțiile dau buzna să iasă
cu degetul arătător trasez un cerc în jur
un om cu aripi s-a ascuns în spatele meu
aș vrea și eu să mă ascund în spatele meu
fulgii sclipesc în lumină
ca hîrtiuțele făcute din jurnal cînd am scuturat găleata de tomberon
să nu te-ncrezi niciodată în corp corpul
trădează plămînii mei sunt un fluture în care
mi-am închis sufletul
sunt cusută într-o piele străină
carnea se schimbă eu nu merg pe poteca de sînge
tulbur somnul unei păsări care mă aștepta
toate obiectele pe care le ating
mă urmează
prin piele –mi ies foșnind toate fantasmele despre care n-am scris
pun țeava la tîmplă
din ea mă pocnește o zmeură cu toartă
apoi o inimă cu cercuri concentrice
încerc să cîștig timp cade o lacrimă pe muchie cap sau pajură
o las să zuruie cap sau pajură
IG
