Creation Category:
În ultima vreme au aparut contestări, în special pe internet, ale rolului regimului Antonescu in Holocaustul din România în timpul celui de-al doilea război mondial. Cei care contesta concluziile raportului susțin că e vorba de o "culpabilizare a poporului român", deși raportul delimitează clar responsabilitatea regimului lui Antonescu. Mai mult, în raport sunt menționați români care au contribuit la salvarea evreilor în această perioadă, și care au fost distinși cu titlul "Drepți între Popoare" de către Memorialul Holocaustului Yad Vashem, de la Ierusalim. Printre aceștia se numără la loc de frunte Regina Mamă Elena, care prin intervențiile sale pe lângă Ion Antonescu a salvat viața a nenumărați evrei din România. Pentru prima oară, Regele Mihai a vorbit despre rolul Reginei Mama în salvarea evreilor într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România, acordat la Palatul Elisabeta din București.
Cum a ajuns Regina Mamă să se implice în salvarea evreilor din România care erau persecutați de regimul lui Antonescu?
Am auzit că se întâmplă anumite lucruri cu evreii noștri la București, aici în țară, și aveam contact, și mama mea și cu mine, destul de des cu rabinul șef care era atunci la București, Șafran, și ne explica puțin cam ce se întâmplă, cam ce are să se întâmple – cred că știa el mai multe lucruri –, și atunci mama mea s-a sesizat foarte tare pe toată chestiunea asta, și de la una, de la alta, ea a reușit față de Antonescu. Antonescu era un om destul de bizar în anumite lucruri, fiindcă făcea ce toată lumea știe, dar avea un fel de... cum să spun, un respect foarte adânc față de mama mea. Și ea a reușit, în cursul mai multor luni, să-l domolească în ceea ce făcea el cu evreii, și a reușit într-o bună măsură.
Cum aveau loc întrevederile, îl primea pe Antonescu în audiență și cerea, în cazuri concrete de evrei, să nu fie deportați?
Cred că au fost câteva cazuri dar eu nu știu, nu mai țin minte exact cine erau, câțiva alții... Dar în special ea se ocupa, cum să spun, așa, în grup, de evrei, nu atâta de persoane. Pe ici, pe colo, da, au fost câțiva pe care ea îi cunoștea bine.
Care era răspunsul lui Antonescu la aceste intervenții?
Antonescu ca să-i spună ei ceva special nu cred că i-a spus, dar s-a văzut puțin că a lăsat-o mai încet în momentul ăla. Pe urmă au fost cei care au trimis, nu numai evreilor, dar și românilor și altora, în Transnistria de atunci – și a reușit, totuși, să trimită tren, sau mai multe trenuri de aici cu mâncare și îmbrăcăminte pentru cei care erau deportați acolo, și pentru evrei, și pentru români.
Era periculos ce făcea?
Se auzeau fel de fel de lucruri, un eventual pericol față de ea. Și noi mai știm altceva – că am aflat după, mult timp după –, că a venit Eichmann (coordonatorul "soluției finale" a naziștilor, de nimicire a evreilor - n.r.) pe aici, foarte supărat, că ce făcea mama mea, și i-a spus lui Antonescu ca asta nu mai este admisibil. Dar totuși, Antonescu nu a oprit conflictul. S-a lăsat influențat de către mama mea.
Majestatea Voastră ați avut convorbiri cu Antonescu despre situația evreilor?
Eu personal cu Antonescu pe chestia asta mai puțin, pe când mama mea a acționat din punct de vedere uman, omenesc, și avea un sens al moralei foarte puternic și era foarte credincioasă, și indiferent de religiile respective, când cineva era... se purta cu el în felul cum s-a purtat, ea nu accepta asta. Asta a fost puterea ei față de Antonescu.
Îi trezea rămășițe de conștiință lui Antonescu?
Asta trebuie să fi fost, dar e greu de știut cum și de ce. Eu m-am gândit mai târziu că el fusese la un moment dat atașat militar la Londra și, cine știe, o fi prins și el ceva de la englezi, purtarea lor acolo, i-o fi rămas ceva în capul lui, în sufletul lui, nu știu. Dar, în orice caz, a reușit mama mea, totuși, să facă, și cu el, și cu Mihai Antonescu, în primul rând... Când unul mergea mai greu, îl lua pe Mihai Antonescu și-l pistona mai tare, știi, și pe urmă s-au mai aranjat lucrurile, până când... Pe cât s-a putut.
A existat un plan, în vara lui 1942, al lui Antonescu împreună cu germanii, de a deporta toți evreii din România și sudul Transilvaniei în lagărul de la Bełżec (se citește Beujeț – n.r.), din Polonia. Și în toamna acelui an Antonescu s-a răzgândit – în toamna lui ’42 – și există unele ipoteze potrivit cărora mama Majestății Voastre ar fi amenințat că, dacă se întâmplă acest plan, pleacă din România, se exilează. E adevărat?
Chiar așa nu știam, chiar în felul ăsta, dar știu că îmi spunea mie, între noi vorbind, și a spus-o chiar față de alții câțiva, chiar față de mine, că dacă nu se face ceva pentru evrei, să se atenueze cel puțin lucrurile, o să facă... o să treacă în istorie că eu am să fiu numit ca „Regele Crud”, sau „Nedrept”, sau ceva de felul ăsta, și că asta noi trebuia să evităm pe cât se poate.
Ce legături ați avut cu rabinul Șafran și cu președintele Comunității Evreiești, Filderman, în timpul războiului?
Cu Filderman nu am avut aproape deloc, l-am văzut o dată sau de două ori. Rabinul Șafran venea la un moment dat, timp de câteva luni, venea aproape în fiecare săptămână o dată, ca să-i explice și mamei și mie ce știa el că are să se întâmple. Și atunci mama mea vorbea, înainte de a se întâmpla anumite lucruri, cu Antonescu.
Deci și în felul ăsta a prevenit unele...
Păi da, că n-aveam de unde să știm noi, că astea nu ni se spuneau niciodată. Numai ea putea să ne spună ce se pregătea...
Ați știut ce se întâmplă în Transnistria, cu lagăre ale morții, cu oameni care mureau de tifos, de foame?
Bine, partea cea mai gravă care s-a întâmplat la început a fost când au venit legionarii și au făcut pogromul; pe urmă s-a întâmplat chiar și în Moldova. Asta a fost la începuturi, când încă nu intrasem în toată chestiunea asta cu mama mea... Nici pe rabinul nu-l văzusem atunci, asta a venit după...
Dar ați știut, v-a spus ce se întâmplă
Am știut, dar... după, bineînțeles; nu mi se spunea altfel.
Ați rămas în legătură cu rabinul Șafran, care a locuit foarte aproape de Majestatea Voastră în Elveția.
De când am plecat... el plecase și pe urmă, când am plecat eu, nu imediat, dar la puțin timp după aceea, am reluat contactul cu el.
Și ați rămas în contact până la sfârșitul vieții lui?
Am rămas până a murit și pe urmă, când a fost slujba lor acolo, m-am dus la sinagoga de la Geneva pentru asta.
A făcut, cred că prin anul 1956, rabinul Șafran niște declarații destul de controversate în favoarea lui Antonescu. Care era, de fapt, poziția lui față de Antonescu – că a persecutat și a salvat, sau... de ce a făcut acele declarații, în general, rabinul Șafran?
Păi cred că el a făcut asta fiindcă Antonescu, pe cât a putut și el să facă, a făcut ceva din cauza mamei mele...
Deci, declarațiile rabinului Șafran vin ca o confirmare a contribuției Reginei Mamă?
Ei, da, asta sigur; și pe urmă știu când a venit aici o dată în vizită, a vorbit la Parlament mi se pare, și a vorbit foarte răspicat și clar despre mama mea, și asta cred că nu le-a plăcut la mulți, nu atât pe chestia evreiască, dar fiind că el vorbea de ea care făcea parte din familie, și astea erau lucruri tabu pe vremea aceea.
S-a încheiat războiul, nu s-a mai vorbit despre acest lucru, și a trebuit să vină anul 1989, la 6 ani după moartea Majestății Sale Regina-Mamă Elena, pentru a-i fi atribuit acest titlu de „Drepți între Popoare”. Cum s-a ajuns la atribuirea acestui titlu atât de târziu?
Din câte știu eu, a fost un profesor român-evreu, Emil Simiu mi se pare că-l cheamă, pe care l-am întâlnit când am fost în America, la Washington. Și el mi-a spus de atunci deja, nu mai țin eu minte în care an, că el a început deja să facă o întreagă documentație și să facă presiuni în Israel ca să se recunoască ce a făcut ea pentru evrei. Știu că au fost, din câte am auzit, o grămadă de controverse de la anumite persoane în Israel, care nu prea erau convinse. Dar el, nu știu cum, a reușit. Și-a adus chiar documente de-aici, probabil, sau din altă parte, cu Eichmann, când a venit el aici. Așa am aflat eu – nu știam înainte, că Antonescu nu era să ne spuie nouă... Și n-a rămas, a fost grație lui că s-a făcut până la urmă, și a acceptat. Și atunci am fost invitat oficial la ambasada Israelului de la Berna, unde s-a făcut o mică ceremonie cu documentul, pe care-l am și acum, în limba lor și pe franțuzește, aceeași pagină dublă, cu toată declarația și ce a făcut el.
Credeți că această întârziere s-a datorat și faptului că regimul comunist ar fi pus piedici ca să se întâmple așa ceva?
Asta e foarte posibil, fiindcă puneau piedici oriunde puteau față de noi. Adică, ăsta nu trebuia să mai pomenească nimic, decât că noi n-am făcut nimic decât să profităm de poporul român, începând cu Carol I și terminând cu noi, că am furat toată țara și nu-știu-ce și pe dincolo.
De ce credeți că această contribuție a Reginei-Mamă – și a altor români, că mai sunt până la 54 care au primit acest titlu – de ce este așa de puțin cunoscută această contribuție în salvarea de evrei în România?
Nu cred că a fost numai pe chestia evreiască. A fost că partea noastră a Europei, cum am spus eu într-unul din discursurile mele, când am mers pentru NATO, că... cu toate că noi nu suntem Balcani, dar suntem în acest grup din partea Occidentului, că se considera că tot ce e aici este un fel de boală și atunci se uitau la noi ca la o pacoste din Europa, ca să spun, aproape, și poate că și ăsta este unul din motive. Nu știu de ce, dar mi se pare că pentru România a fost mai tare această mentalitate decât la celelalte țări, poate pentru că din cauza sovieticilor, pentru că noi suntem latini și toți în jur erau slavi, afară de unguri, și atunci trebuia să dea în noi mai tare decât în alții.
V-ar place să vedeți aici, în România, un memorial, o placă, o statuie pentru regina mamă? Ea a fost cinstită în Israel, dar nu este cinstită în propria ei țară, în România.
O recunoaștere, ceva mai puternic, asta da, dar în rest totul e să vedem puțin cum s-ar putea face ceva. Dar cred că prea puțină lume știe despre toate astea.
Acest interviu a fost difuzat inițial de Radio România Actualități.
Interviul a fost reprodus cu acceptul domnului Petru Clej.