Poet liber și lider în a fi rațional cu poezia sa, detașat cu blândețe nu la marginea vieții ci în propria dedublare enigmatică, a gândirii, scrierii și postgândiriiscrierii, a. g . secară este empatic prin conjunctură cu mult mai mult decât prin substanța acesteia.  Prin urmare, surprinzându-se acut pe sine chiar în momentul creator, el devine un rațional filozof al culturii sub nici o formă cenzurată, cultură ivită în fluența ochiului său critic.

      Ideea, cea care nu e la îndemâna oricui, se încolăcește vie și senzuală pe trupul de gheață al poemelor sale. “…cuvântul tu/mediocrul infern al celuilalt”(p.11), “mda,jorge,nu cred nici în sărăcie/nici în bogăție/doar în mizerie și boală/vis/lux și sănătate/și miliarde de vieți/trăindu-și iluzia unicității”(p. 17). Dar intervine conjunctura și afectivitatea pare a controla emisia stihică: “imagini cu herăstrăul și cișmigiul/ tatăl vâslind/iubita din albumul cu amintiri privind spre vârful bradului/unde nu era nimic/nia salutând cele două baloane albe/umplute cu bucățele din sufletele unor străini definitivi/tatăl plângând în curtea cazărmii/crezând că n-am vrut să vin la întâlnire//bucureștiul meu lirico-sentimental/și poate marian în montagne russ-ul prieteniei”(p. 19). O excelentă îmbinare- oscilare de/între trăiri, retrăiri și netrăiri.               

Poemele lui a.g. secară din eliotulaproapepustiit, volum apărut în 2008 la editura Napoca Star din Cluj, sunt concomitente plecări și veniri în ființă a celor ce îl înconjoară cu dragoste. Poeme purtate cu modestia și imensul bun simț de neînlăturat. Poeme scrise cu toată puterea nostalgiei unui cerebral convins, înjunghiat (moartea tatălui) dar meditând la oare totuși pentru ce și cui îi folosește rana lui. Astfel se lasă surprins, sub imperiul modern al gândurilor spontane ascunzând toată durerea și alchimizând-o în nașterea Sarei. “…toate ne scapă printre mâini/tot universul pare să mai stea doar/în degețelele pruncului sara/acestea par să poată opri totul/numai ridicând arătătorul/fericirea pare să fie atotputernică /dragostea pare să se reverse/din te miri ce…”(p.77)               

Discutam cu Adi într-o zi de decembrie, ploioasă, peripateticieni fiind printre melteni, și rețin amarul din fraza confesivo-meditativă a lui, frază pe care o reproduc cu aproximație: nu știu cum e să ai tată și să fii tată în același timp. Am simțit până la mine cum doare.                 

 Deși nu se consideră încadrat în tiparele tot mai largi, mai transparente ale diferitelor curente literare oclusive și repede uzate moral (ca să folosim o    expresie juridică dragă nouă), se observă o afiliație puternică a textelor sale cu cele ale generației contemporane, cu ale unora ca  Volker Demuth, Werner Dürrson, Gilbert Fels, Carmen Kotarski, José F.A. Oliver, Hasan Özdemir, Walle Sayer, Klaus F. Schneider, Hellmut Seiler, Rainer Wedler și probabil că mașinăria germană își face pe deplin efectul, calitatea fiind dovada evidentă.        

Volumul aflat în discuție este conceput din două secțiuni intitulate (cum altfel decât original) Materia – omul aproape pustiit- umdichtung și Antimateria – aproape Omul – um-umdichtung. Iar dacă Borges pare a fi material, Eliot T. S. pare a fi simbol al reversului. Dacă Ideea este aproape pustiită, după cum ne seduce titlul, poate că acel aud materia plângând își găsește jumătatea în lăsați poetul să înțeleagă fără cuvinte (p.45)          

Cartea se înscrie și pe rezonanțele francofone contemporane, printre unii ca Patrick Da Silva, Philippe Di Folco, Hélčne Dorion, Patrick Dubost, Bruno Grégoire, Emmanuel Hiriart, Laurent Margantin, Alain Rochat, Sandrine Rotil-Tiefenbach, Jean-Claude Tardif și nu numai.       

 Reușind a fi ludic printr-un discurs inteligent, nestatutar unei simandicoase pseudoerudiții și ironic&autoironic prin definiție, poetul a.g.secară își demontează tiparele pe îndelete, fără grija că i le va monta cineva, după cum știu că el  “ scrie  ca să nu mai scrie”… citând, iată, unul dintre cele două frumoase pseudomotouri ale cărții.                                                                                                                    

                                                                                                                               Paul Blaj