Profesorul universitar Cornel Robu a publicat recent, tot la Editura Casa Cartii de Stiinta, un al treilea volum dedicat literaturii SF, intitulat „Scriitori romani de science-fiction”. Seria a debutat in 2004, cu o lucrare teoretica: „O cheie pentru science-fiction”, un volum de dimensiuni monumentale, imsumand 612 pagini tiparite marunt, in care totusi n-a incaput un capitol, „Paradoxurile timpului in science-fiction”, amplificat si tiparit ulterior, in 2006, ca o lucrare de sine statatoare.

     Daca in primul volum criticul a creat un model teoretic de identificare si investigare estetica a literaritatii stiintifico-fantasticului, bazandu-se pe conceptul de „sublim”, cea de-a doua carte constituie un studiu de caz a felului cum, pornind de la speculatiile filosofice legate de natura si curgerea timpului, scriitorii au reusit sa creeze naratiuni memorabile, capabile sa starneasca in cititorii unor epoci diferite „senzatia de uimire si miracol” (sens of wonder).

     Noua aparitie editoriala ne coboara din inaltimile senine, de unde privirea de corb a exegetului a cuprins dintr-o bucata intregul teritoriu al imaginarului SF si ne readuce cu picioarele pe pamant, intr-un spatiu tumultuos si in continua preschimbare. Si aici, inainte de toate, exploratorul ne prezinta reperele fixe, pornind de la care va efectua cartografierea „noilor harti ale Iadului”: Victor Anestin, Victor Papilian, Mircea Eliade, Mihu Dragomir, Adrian Rogoz, Vladimir Colin, Ovid S. Crohmalniceanu, Victor Kernbach, Horia Arama, Ion Hobana, Leonida Neamtu, Miron Scorobete, Voicu Bugariu, Constantin Cublesan, Gheorghe Sasarman, Mircea Oprita si Florin Manolescu. Ei sunt, in buna masura, cei alesi sa reprezinte „scriitorii”.

     Vazut de la o departare de doua (ba chiar trei) decenii, „noul val” al autorilor din anii '80 apare acum ca „trecutul unei iluzii”. Sectiunea dedicata lui Mihail Ionescu, Dan Merisca, Mihail Gramescu, Lucian Ionica, Gheorghe Paun, Alexandru Ungureanu, Leonard Oprea si Cristian Tudor Popescu este constituita, in buna parte, din dosare de presa, compuse din articolele fisate atent de criticul care poate ar fi dorit ca aceste mladite sa repopuleze teritoriul ramas desert prin disparitia inaintasilor. Ca in poezioara cu cei zece negri mititei (sau, la Arghezi, „Zece harapi, zece catei, zece mate”), unii dintre ei au emigrat peste mari si tari, altii au optat pentru o cariera in jurnalistica sau, din nefericire, au pierit in urma unor accidente stupide si s-au transformat in legende ale fandomului, inainte ca truda lor sa „noveloformeze”: sa transplanteze, sa aclimatizeze, sa infloreasca, sa rodeasca si sa ne ofere savoarea unei perceptii literare inovatoare in Canaan-ul mileniului al III-lea.

     Durerea cronicarului septuagenar rabufneste, ca in cazul unui bunic cu fiii rapusi si nepotii pervertiti:

     „Azi nu se mai scrie science-fiction adevarat, in Romania deloc, iar in lume din ce in ce mai putin; in schimb, din ce in ce mai mult horror si fantasy, din ce in ce mai multa magie si supranatural, feeric si paranormal, violenta si sex, coprolalie si pornografie, mizerabilism si putrefactionism, din ce in ce mai multi vampiri si strigoi, vrajitoare si vrajitori, din ce in ce mai mult Harry Potter s.a.m.d. - tutti frutti puse, insa, la gramada, sub emblema SF, aducatoare in continuare de prestigiu intelectual si de profit comercial.”

     Sa nu uitam ca eruditul clujean este un cercetator respectat de colegii occidentali, autorul articolelor referitoare la Romania si scriitorii de la noi, din marea „The Encyclopedia of Science-Fiction”, editata de John Clute si Peter Nicholls (1993). Dupa ce a trudit decenii in sir ca sa fim remarcati ca un tinut fertil pe o harta unde in dreptul Transilvaniei scria „Aici sunt vampiri!” (Unde esti, tu Ardeal, gradina a zanelor?), iata ca realitatea s-a schimbat. Cornel Robu il parafrazeaza pe memorandistul Ioan Ratiu, bunicul celui care i-a dat afara pe mineri din Camera Deputatilor: „Existenta unui gen literar nu se negociaza discursiv ci, mai intai, se afirma prin creatie, prin opere”.

     Adevarul e ca, din decembrie '89 incoace, nu stam pe roze in nici un domeniu, cu atat mai putin in cele legate de creatie. Sperantele exprimate in articolele grupate in sectiunea „Secvente ante-decembriste” au fost prea putin implinite. Anii '80 au fost perioada cand autorul a considerat cu optimismul militantului ca science-fictionul reprezinta un vaccin care „ne imunizeaza fata de atrocitatile, de spaimele, de disperarile acestui sfarsit de secol si de mileniu”. Dar iata ca, odata boala declansata, injectia salvatoare nu a ajutat.

     Cornel Robu n-a disperat, ci, cu intelepciune, a examinat resursele existente. Ultimul grupaj de articole, „Secvente post-decembriste”, ne prezinta semnele bune ale unei continuitati a normalului: aparitia unui volum de povestiri antologice, precum „Misterul camerei inchise” de Florin Manolescu (Science-fiction „adevarat”), publicarea tripletei novelistice „Constanta 1919” de Liviu Radu (Eterna si pitoreasca Romanie), stabilirea unui punct de referinta prin monumentala „Anticipatie romaneasca” (1994, 2003) de Mircea Oprita.

     In interviul acordat lui Octavian Soviany („Tribuna” 12/1992), interlocutorii s-au axat in special pe felul cum s-a nascut antologia „Timpul este umbra noastra”. Atunci, carturarul clujean afirma ca o intreprindere de o asemenea anvergura nu poate fi infirmata prin obiectii si contestari, ci numai printr-o alta antologie, mai buna. Ideal ar fi fost ca ea sa apara in 2001 (nota bene, nu in 2000, cifra rotunda, ci in anul Odiseii Spatiale), dar n-a fost sa fie. Poate ca 2011 (dupa douazeci de ani) va fi un an mai fast. Ori, cine stie? Cum autorii de SF poseda dexteritatea de a opera cu realitatile alternative, de a se juca cu timpul si istoria, s-ar putea ca ea sa ne astepte deja, intr-o zi din parcursul nostru viitor prin Univers.

Articolul a aparut in http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=466