Creation Category:
femeia alb negru
întotdeauna am am avut ciudă
pe femeia îmbrăcată în fustă până la gleznă
care ține casca de la motocicletă în mână
ieri când mă întorceam din piață
te-am văzut cu ea
cu o mână o țineai de cap
pe cealaltă o aveai pe cască
m-am prefăcut că nu găsesc intrarea de la muzeu
adevărul e că erau vreo șapte uși pe acolo
dar cunoșteam locul
ca pe sertarul unde ascund banii de mama
voiam să văd cât timp îți poți ține mâna nemișcată
în același loc
păcat că nu aveam cronometru la telefon...
mi-ar fi plăcut să mă observi
chiar dacă eram în prima zi după ce ne tăiase apa
și purtam hainele cu care mă obligase bunică-mea
să mă duc la înviere
eram curioasă dacă și pe ea
o învățai cum să ia pulsul
ultima data când v-ați întâlnit
mi-ai spus că ai luat-o în brațe că ți s-a părut
că avea tensiune
cum să o lași confuză?
am înnumărat cuburile de pe mozaic până acasă
eram ca într-o tablă de șah
în care îmi schimbam culoarea și rolul la fiecare pas
când s-a luat bunică-mea de mine că
m-am dus cu teneși la biserică
eram pion...negru chiar
d-asta ți-am aruncat hainele și mașina de ras pe geam
să vezi că nu îmi place să fiu FEMEIA care se duce
în alb la biserică
și ajunge în negru acasă
E L E N A P E T R E S C U
e primăvară 2013
vreau şi eu în vamă
chiar vreau să mă duc
de 1 mai cu cortul în vama veche
măcar o dată să fac ce face toată lumea
şi chestia asta să mă facă fericită.
tu ai observat că nu mai am sânge-n mine să port fuste lungi?
nu mai pot!
am impresia că mă fac grasă
sau
că îmi ascund toate formele
una din două
anul trecut purtam numai fuste lungi
cu imprimeu de batistă
şi flori ofilite
mă simţeam aşa specială şi independentă
şi demenţial de originală,
logic,
doar nu copiasem stilul de pe un
amărât de blog
în fine
ideea e că nu mai pot să port
mi-e frică
să mă văd cu tine pe stradă
şi tu să nu mă găseşti atrăgătoare
ştii ce
m-am săturat să-ţi spun „tu”
să te ascund în spatele iniţialelor
şi să scriu poezii misterioase despre tine
nu am cum să mă văd cu tine, Alexandre.
(am spus-o şi mi-au furnicat degetele)
nu e posibil.
tu stai la 6 ore distanţă
cu maică’ta
care e profă de engleză
dar nu mai ştiu cum o cheamă
taică’tu e-n italia
şi ai un pechinez
charlie
fumezi ce apuci
şi mi-ai spus cum e să bei submarine
te-ai îmbătat de 4 ori
în viaţa ta
sau cel puţin doar atunci ai vomitat
NU ÎMI PASĂ CĂ O SĂ CÂNŢI LA SATU MARE
ŞI CĂ MERGI ÎN VAMĂ DOAR CÂND O SĂ AI CARNET
eu vreau doar să-ţi simt parfumul în exces care mă face să tuşesc
şi să mă uit la tine când vorbeţti
pentru că eu zâmbesc atunci când tu vorbeşti
mă faci romantică
feminină
şi optimistă
e nasol
am o reputaţie de păstrat
neagră şi urât mirositoare
pleacă de aici cu roşul tău.
chiar nu mă îmbrăţişezi? poate aşa mă faci să tac odată din gură
nu de alta
I O A N A S T A N C I U
***
ne-am întâlnit pe tortul de biscuiți din centrul orașului.
mă îmbrățișezi mai mult ca de obicei
îmi spui că am crescut de când ne-am văzut ultima dată
am părul mai lung și l-am vopsit roșcat
ție încă ți se văd cicatricele pe mână
ți le-am făcut înainte să pleci
de la nervi.
nu ți-a fost dor de mine?
nici mie.
ciocolata e un anihilator de durere.
ba nu m-am îngrășat
dar tu nu mai poți să mă ridici așa ușor.
iar îți ascunzi fața în părul meu cu miros de trandafiri
mori de râs.
cică prin spate trece un prosop negru umblător.
nu ai deloc credință?
ba da, CREZI că e ridicol să porți doliu când altcineva îți cere asta.
îmi dai drumul acum?
îmi arunci privirea aia de care mă îndrăgostesc
de fiecare dată- ochii albaștrii întredeschiși
ți-am sustras din rucsac punguța cu jeleuri
nu ai renunțat nici acum la ele?
mănânci câte unul roșu când ești fericit
și unul verde când ți-e dor de mine.
au rămas numai jeleuri roșii în punga de aici.
mă iei de mână și recunoști.
ești un mincinos
de când ai plecat asculți numai CD-ul prost
primit de la mine în liceu
te-ai dus chiar și la biserică de vreo două ori
pentru că ți-am zis o dată că în cimitir e o liniște altfel.
ai căutat cel mai vechi mormânt
dar nu ai găsit unul mai vechi decât ăla găsit de mine
din 1800.
vrei o cafea?
promit să nu te otrăvesc/
la marginea pieței tanti Florica vinde aceiași bulgărași din floricele roz
parcă avem din nou cinșpe ani
și nu știm unde să ascundem țigara când trecem pe lângă ea.
B I A N C A V L A D
Poemul ăsta ține loc de vară
”am să plec în 20 de minute la gară”
nu e nimeni care să îmi răspundă și să sa-mi facă curat în cameră
îmi place să vorbesc cu oamenii deși nu sunt aici.
mi-am strâns părul într-un ac/
mi am pus pe mine fusta de blug a magdei/
tricoul cu Guns și tenișii kaki
-fără șireturi-
am închis ușa în urma mea cu ghiozdanul
și cheile atârnate de buzunarul din spate.
aștept autobuzul 43 și-mi aprind o țigară pe care
o sting sub roata din spate înainte să urc.
nu-mi găsesc loc și prefer să-mi atârn mâinile de bara de sus
altfel aș cădea peste toți oamenii ăștia în șlapi și pantaloni scurți
fără voie,amorțită.
îmi sună telefonul cu sweet child și tot autobuzul tresare
moși cu pălării pe frunte,babe prelinse de căldură
copii adormiți pe ultima bachetă
și eu.
v. ajunge în zece minute.deja îl simt în tot corpul.
se înghemuiește între plămânii mei,parcă îl văd cum râde.
nu l-am văzut de patru ani deși
vorbim mereu prin scrisori.
”coborâți la prima?”
n-am răspuns.
am alergat prin gară și am călcat oamenii pe picioare
ca să ajung pe peronul cinci
”trenul accelerat cluj-napoca-bucurești sosește in 3 minute pe peronul 5”
mi l-am imaginat cum coboară din tren,
cu părul lung ,dat după urechi și barbă
așa cum l-am văzut ultima dată,la 17 ani
când îmi zgâria pielea albă pe plajă.nimeni nu știa.nici P.
cineva mi-a strâns umărul și am găsit un alt V.,
doar cu o geacă de piele,blugi tociți și bocanci
m-a strâns între brațe până mi-a strivit sânii invizibili prin tricou
i-am simțit mirosul vechi de tutun si alcool imprimat în geacă.
-o văduvă ne-a privit-
B I A N C A G H E O R G H I U L E S C U
Să ne ascundem
Andrei, am crezut că eşti celălalt tip
cel cu care mă văd la ora 7
era să-ţi dau o palmă
tot aici în locul ăsta
unde l-am văzut prima oară pe Mircea
avea sprâncenele blonde, decolorate
şi 6 degete la piciorul drept
dar tu eşti mai special
porţi cât mine la pantofi
ai fire albe în cap
şi mănânci bomboane
când crezi că nu te vede nimeni
hai să vedem cum ar fi
să nu vorbim deloc
să ne uităm aşa... în gol
cred că ai plânge
dacă mi-ai spune cum o cheamă pe maică-ta
că ai copiat la toate testele
că ai o jucărie veche căreia i-ai pus numele meu
că nu ai fost deloc la grădiniţă
că spargi nuci între dinţi
şi că citeşti doar ultima pagină din cărţi
nu mi-ar mai plăcea de tine deloc
absurd
anormal
albastru
cuvinte frumoase
ţi le-am scris pe spate
săptămâna trecută nu mi-ai cumpărat ciocolată
să fii mai atent, Andrei
altfel am să te uit
Dan spune că peştii nu simt durerea
când am ajuns acasă
l-am scos pe Aripioară din acvariu
şi l-am aruncat pe covor
era de la tine, nu?
m-am uitat la el cum se sufocă
nu ştiu cum faci
ai uitat tot!
săptămâna trecută când te-am urcat
în tramvai
te-am pus să ţi minte un cuvânt
tu ai uitat şi să cobori acasă
te-ai dus să-ţi cumperi benzi desenate şi ţigări
am vrut să te anunţ de ieri, dragă
să nu te sperii
mâine mă tund
am să-mi fac un tatuaj pe glezna stângă
am să plec cu trenu
să văd marea iarna
Doamne, Andrei!
întoarce-te să nu ne vadă!
să nu dai cu piciorul peste sticla aia de bere
repede! ascunde ţigările
A N D R E E A V O I C U
Poză alb-negru
Aeroport în flăcări.
Podea şi oameni alb-negru.
Sunt calmi şi continuă să asculte ultima decolare.
Pe unii dintre ei fericirea i-a apropiat.
Alţii se văd mai negru în planul secund,
Dar totuşi nu pleacă.
Îşi iau adio-femeia şi bărbatul cu rucsac.
Porţile îi aşteaptă pentru ultima decolare,
Frânturile de gresie se înnegresc, doamna în rochie se îndepărtează.
Poate nu e timpul de plecare.
Oricum aeroporturile sunt mereu în flăcări,
Oricum cineva plânge, oricum e fum de la avioane,
Căci companiile aeriene străine vor
Să fure ultima decolare.
Şi după ce au plecat toţi,
Rămâne
Aeroport înconjurat de pompieri.
E L I Z A L I Ţ Ă
CENACLUL LITERAR "RADU PETRESCU"- TÂRGOVIŞTE, coord. prof Ioana Geacăr
