|   Regulament privind concursul de proiecte în domeniul artelor vizuale pentru anul 2011 la IRCCU Veneția
 
 I. Preambul
 
 Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția  (numit în cele ce urmează IRCCU Veneția), în conformitate cu prevederile  art.3 lit. j din Legea nr.356/2003, organizează concursul de proiecte  pentru proiectele din anul 2011 în domeniul artelor vizuale.
 
 II. Tema
 
 Tema strategiei IRCCU Veneția în domeniul artelor vizuale pentru anul 2011 va fi „Fostering Artistic Practices“ („Încurajarea practicilor artistice”).
 
 
 III. Concept
 
 Scopul strategiei IRCCU Veneția în domeniul artelor vizuale, precum  și al organizării prezentului concurs este de a oferi artiștilor vizuali  oportunitatea de a înțelege/interacționa cu profilul specific și cu  patrimoniul IRCCU Veneția (situarea sa în peisajul cultural al orașului,  rolul său în cercetarea umanistică, istoria, documentele sale, colecția  sa de artă etc.).
 Definirea obiectivului a plecat de la constatarea că practicile artistice contemporane sunt tot mai mult focalizate asupra istoriei (recente sau nu, private sau colective), rescrierea acesteia dintr-o perspectivă insolită, asupra arhivei ca substanță/material a/al creației, asupra documentului cândva rătăcit sau doar inert, aflat în suspans.
 Candidații vor trebui să acorde proiectului propus semnificația unei expoziții și nu aceea de simplă documentare/publicare.
 Astfel, intenția IRCCU Veneția este de a oferi autorilor câștigători nu atât o direcție tematică, ci un cadru metodologic de lucru, favorizând practica artistică.
 Concursul este adresat autorilor din variatele domenii ale artelor  vizuale, care pot propune acțiuni/gesturi/răspunsuri creative care să  fructifice limbaje și strategii proprii științelor umane (sociologia,  antropologia, istoria etc.).
 
 IV. Juriul
 
 Se va constitui un juriu care va stabili o temă anuală a concursului de  proiecte în domeniul artelor vizuale la IRCCU Veneția. Juriul se va  întruni la Veneția după depunerea candidaturilor pentru evaluarea și  selecția proiectelor câștigătoare. Acesta este constituit dintr-un număr  impar de membri, desemnați prin ordin al Președintelui Institutului  Cultural Român la propunerea IRCCU Veneția.
 Membrii juriului vor fi specialiști din domeniul artelor vizuale, care  nu au calitatea de angajați ai Institutului Cultural Român, cu excepția  reprezentantului IRCCU Veneția, care va acorda punctaj doar pentru  fezabilitatea proiectelor.
 
 
 V. Criterii de selecție
 
 Criteriile de selecție ale juriului vor fi următoarele:
 1. încadrarea în tema și conceptul indicate de juriu:
 2. fundamentarea proiectului;
 3. fezabilitatea proiectului (posibilitatea de realizare practică și  încadrarea în bugetul estimat; raportul între costurile estimate și  rezultatele așteptate; relevanța/oportunitatea costurilor propuse pentru  implementarea proiectului);
 4. adaptarea proiectului la spațiul (spațiile) pus(e) la dispoziție.
 
 VI. Proiecte expoziționale
 
 În cursul anului 2011, strategia IRCCU Veneția în domeniul artelor vizuale se va concretiza într-un număr de maxim patru proiecte, în funcție de disponibilitatea spațiilor expoziționale.
 Spațiile expoziționale puse la dispoziția artiștilor vor fi:
 Mica Galerie (Anexa 1) a IRCCU Veneția (5 aprilie – 15 mai 2011, 17 mai – 3 decembrie 2011, 5 decembrie – 31 ianuarie 2012)
 și
 Noua Galerie (Anexa 2) a IRCCU Veneția (5 aprilie – 15 mai 2011, 5 decembrie – 31 ianuarie 2012)
 
 VII. Forme de sprijin material pentru realizarea proiectelor
 
 Sprijinul material se acordă persoanelor fizice în condițiile prevăzute de prezentul regulament și cu încadrarea în cuantumul sumelor alocate cu această destinație.
 
 Acordarea sprijinului material se face în baza hotărârii juriului care  se stabilește rezultatele selecției, forma și cuantumul sprijinului  material.
 
 Pentru realizarea proiectului (concept, implementare, documentare)  Institutul Cultural Român va contribui cu o sumă de maximum 11 000 EUR  pentru fiecare proiect în parte, în funcție de necesități, conform  procedurilor financiar-contabile ale Institutului Cultural Român.
 
 Solicitanții pot beneficia de sprijin material din partea Institutului  Cultural Român pentru un singur proiect, care se va desfășura în anul  financiar pentru care s-a organizat concursul.
 
 
 VIII. Modalități de înscriere
 
 Înscrierea la concurs se va realiza fără taxă, prin transmiterea  documentației prevăzute în prezentul regulament pe cale poștală.
 
 Concursul este public și se adresează creatorilor din domeniul artelor vizuale, cetățeni români sau străini.
 
 Nu pot participa la concursul de proiecte, direct sau indirect,  persoanele care au participat la organizarea sa, angajați ai  Institutului Cultural Român sau ai institutelor culturale românești din  străinătate, membrii juriului, membrii familiilor sau asociații  profesionali ai acestora.
 
 Un proiect poate fi destinat fie unui singur spațiu, fie ambelor spații în mod unitar.
 
 Dosarul pentru participarea la concurs va conține:
 
 • Formular de înscriere completat, datat și semnat (Anexa 3);
 • Curriculum Vitae al autorului, în limba română și în limba engleză;
 • Prezentarea conceptului artistic al proiectului, în limba română și în limba engleză;
 • Portofoliu cu imagini ale proiectelor sau ale lucrărilor realizate anterior;
 • Planșe care să cuprindă prezentarea proiectului la scara stabilită de  autor și care vor cuprinde perspective, vederi, schițe, planuri,  secțiuni caracteristice și alte detalii (opțional);
 • Descrierea etapelor proiectului;
 • Bugetul estimativ, detaliat pe categorii de cheltuieli (contribuția  Institutului Cultural Român nu poate depăși suma de 11 000 EUR).
 
 Dosarele proiectelor vor fi transmise prin poștă până cel târziu la data de 31 ianuarie 2011 (data poștei) la adresa:
 Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica di Venezia
 Palazzo Correr, Campo Santa Fosca, Cannaregio 2214 – 30121
 Venezia – ITALIA
 Pe plic va fi menționat „Fostering Artistic Practices“.
 
 IX. Contestații
 
 Participanții la concurs pot depune contestații numai cu privire la  respectarea procedurii de organizare și desfășurare a concursului în  perioada menționată la capitolul X.
 Contestațiile vor fi transmise la adresa istiorga@tin.it
 Comisia pentru soluționarea contestațiilor va fi alcătuită dintr-un  număr impar de membri, desemnați prin ordin al Președintelui  Institutului Cultural Român. Din comisia pentru soluționarea  contestațiilor nu pot face parte membrii juriului. Contestațiile se  soluționează în termen de 5 zile de la data expirării termenului de  depunere a contestațiilor.
 
 
 X. Calendarul concursului
 
 • Anunțarea publică a concursului: 30 noiembrie 2010
 • Data limită de depunerea a dosarelor: 31 ianuarie 2011
 • Evaluarea dosarelor: 15-16 februarie 2011
 • Anunțarea rezultatelor: 20 februarie 2011
 • Depunerea contestațiilor: 23-25 februarie 2011
 • Afișarea rezultatului contestațiilor: 3 martie 2011
 
 Rezultatele concursului vor fi făcute publice prin intermediul site-ului www.icr.ro și www.icr.ro/venetia/ .
 
 
 XI. Persoana de contact
 
 Întrebări cu privire la organizarea prezentului concurs se pot adresa la alexandru.damian@icr.ro
 |