Comentez doar unul din aspectele scandalului Institutului Cultural Român New York. Acela al exportului de cultură, a modului în care se definește interesul cultural și rolul artistului în societate.
In jurul scandalului privind activitatea ICR și a diverselor sale filiale confuzia este întreținută, fiindcă presa și diversele intervenții oficiale, oficioase și polemice pun accentele unde vor, în funcție de interesele grupusculare.
Este pentru mine evident ca în anumite cazuri, și cele citate privind activitatea artiștilor români de la New York, prezentați de Centrul cultural local, intră în această serie, este vorba de aplicarea contraproductivă a principiului sincronismului.
Monsieur Tarek Mitri, Ministre de la Culture du Liban, a annoncé, le 4 juillet 2008, au cours de l’Assemblée générale de l’UIA, le lancement du concours international pour la conception de la Maison des Arts et de la Culture de Beyrouth. Conforme à la réglementation UNESCO-UIA, ce concours de projets, ouvert et anonyme a reçu l’approbation de l’Union Internationale des Architectes. L’édification de ce bâtiment phare s’inscrit dans la reconstruction de la capitale libanaise et sera réalisée avec le soutien du Sultanat d’Oman.
Intrând, nu întâmplător, prin câteva săli de expoziție bucureștene, între două călătorii, am reușit să văd retrospectiva artistului plastic Andrei Chintilă în ultima zi. Impresionată de tablourile prezentate în această expoziție, poate și pentru că vedeam într-un singur loc atâtea lucrări reprezentative din cariera acestui pictor plecat prea devreme dintre noi, m-am gândit o vreme la ele altfel. Greu de spus în câteva cuvinte, însă mai mult ca sigur, cu o nostalgie acută greu definită și cu sentimentul unei pierderi iremediabile. Deși nu l-am cunoscut personal niciodată, sunt sigură că am avut multă vreme aceleași locuri comune, prin același oraș ce ne-a macerat gândurile, lumi artistice paralele, poate chiar din perioada când Andrei Chintilă a absolvit grafica la Institutul de arte plastice « Nicolae Grigorescu » clasa profesorului Octav Grigorescu din București.
nu închide ușile toate ci vindecă-mă acestei seri ploaia poartă gust sălbatic de sînge, doar leagănul cerului mă dezmiardă zălog nesomnului tu pătrunde cand mări depărtând veni-vor supuse de nicăieri
torentele cad prin burguri bolnave umbrele trec prin pântec povară moartea să-mi nasc de neunde spre-de-din-doi dinafară
azi fie-mi mantie și mă-nfășoară și-aruncă zăvorul nins pînă ieri
…nu închide ușile toate ci vindecă-mă acestei seri…
Se prelungeau nopțile cînd te măsuram precum Poussin după natură amare cuvintele se lepădau de mine cu cît strîngeam mai tare în brațe slăbiciuni pînă la statuile faraonilor frunze căzătoare de culoarea inimii
Deși stăteam lipită de tine pînă la singurătate durerea nordului mă arunca deasupra tuturor lucrurilor cu armura ponosită inutil pînă în dreptul brizelor, simfonia a noua pe care n-o ascultai decît atunci cînd piramidele deveneau iluzii și te întrebam unde fugi
Adunam fiecare foșnet în care tăcerea era sublimul unui mănunchi alb de dragoste melci și cai adormiți în icoana tîmplelor irepetabilul doar ploaia cu care aș vrea să mor la picioarele tale
