un articol de Radu Ciobotea
Pentru majoritatea oamenilor, aventura presupune un dezechilibru interior mascat de o exuberanță exterioară. Este un risc continuu, care cheamă un stil de viață neobișnuit, pus pe călătorii, pe non-conformism, pe trăirea clipei nu pe înscrierea ei într-o durată ademenită de profunzimile reflecției. Nu este cazul lui Alex Horeaux, cunoscut de câteva generații de cititori ai ziarelor de sport sub semnătura Alex Horoveanu.
La vârsta unei frumoase senectuți, este o apariție lejeră, sportivă, luminoasă. Deschis spre interlocutor, curios, fără orgoliul de a avea în spate câteva vieți trăite deodată, până la capăt, adică până la performanță. Sportiv în tinerețe, a ajuns de șase ori la rând campionul național al României la yachting, rămânând, vreme de 16 ani, membru al lotului olimpic. Practicant de ski alpin automobilist de raliu (Paris-Cap Nord-Paris 1992, printre altele), devine mai mult decât un pasionat de sport: un infometat de spații, de mișcare, de viteză. Pe valuri, pe zăpadă sau pe șosele, Alex a năzuit întotdeauna să ajungă mai repede mai departe decât putuse ajunge el însuși cu o clipă mai devreme. O cursă continuă, în care fiecare clipă e trăită ca o victorie.
