un articol de Radu Ciobotea
Pentru majoritatea oamenilor, aventura presupune un dezechilibru interior mascat de o exuberanță exterioară. Este un risc continuu, care cheamă un stil de viață neobișnuit, pus pe călătorii, pe non-conformism, pe trăirea clipei nu pe înscrierea ei într-o durată ademenită de profunzimile reflecției. Nu este cazul lui Alex Horeaux, cunoscut de câteva generații de cititori ai ziarelor de sport sub semnătura Alex Horoveanu.
La vârsta unei frumoase senectuți, este o apariție lejeră, sportivă, luminoasă. Deschis spre interlocutor, curios, fără orgoliul de a avea în spate câteva vieți trăite deodată, până la capăt, adică până la performanță. Sportiv în tinerețe, a ajuns de șase ori la rând campionul național al României la yachting, rămânând, vreme de 16 ani, membru al lotului olimpic. Practicant de ski alpin automobilist de raliu (Paris-Cap Nord-Paris 1992, printre altele), devine mai mult decât un pasionat de sport: un infometat de spații, de mișcare, de viteză. Pe valuri, pe zăpadă sau pe șosele, Alex a năzuit întotdeauna să ajungă mai repede mai departe decât putuse ajunge el însuși cu o clipă mai devreme. O cursă continuă, în care fiecare clipă e trăită ca o victorie.
Ziarist, tot din tinerețe, a fost redactor la cotidianul Sportul popular apoi redactor-șef la ziarul Loto-Pronosport, continuând această carieră până în prezent (în ultimii ani a fost corespondentul la Paris al postului Radio Contact) adunand mii de articole publicate în România Franța, pe teme sportive. Este, acum, unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști români din Paris, membru al Press Club de France și Association de la presse étrangère. Dacă acestea ar putea fi considerate drept hobby-uri practicate cu frenezie, talent tenacitate, atunci partea « serioasă » a vieții sale ar putea fi cea dedicată ingineriei. Ceea ce nu înseamnă o desprindere de jurnalism, căci, între 1970 și 1979, îl regăsim șef al diviziei publicații tehnice « Honeywell BULL » la Paris, responsabil cu redactarea și traducerea a peste 400 de manuale pe an pentru toate sistemele informatice produse de compania Bull, conducător al unui proiect redactat în 14 limbi, pentru 50 de țări iar apoi, director al publicațiilor, Modular Computer Systems, Inc., Ft. Lauderdale, din Statele Unite, leader mondial în fabricarea de mini-calculatoare în timp real. Performanța este, și aici, spectaculoasă, iar ascensiunea pe măsură. Director al departamentului Formare Publicații al companiei HAYES Microcomputer Products, Atlanta, Georgia, U.S.A. (primul fabricant de modemuri din lume), apoi vicepreședinte executiv al HOREAUX & STEPHEN INTERNATIONAL, INC., Atlanta, Georgia, USA, fondator și director al societății HOREAUX&STEPHEN INTERNATIONAL, INC.(HS2I) SARL la Joinville(Franța) specializată în interpretariat traduceri, inginerie documentară, cursuri, comunicații tehnice, altele. Chiar și selectate dintr-o multitudine de momente profesionale, acestea dau, deja, impresia unei vieți pline. Mai este, însă, mult de povestit. Căci aventura cunoașterii și a multiplelor profesii continuă cu un doctorat în drept internațional, iar carierele se ramifică spre învățământul universitar, cu funcțiile de conferențiar în transfer de tehnologie la Universitatea Paris VII și conferențiar la Massachussetts Institute of Technology; USA, Arizona State University, USA. Dar și cu funcția actuală, de expert judiciar lingvistic (română) pe lângă Înalta Curte de Apel din Paris.
O biografie nu este, însă, o înșiruire de victorii sau de poziții sociale nici o agendă de cărți de vizită. Alex Horeaux trăiește fiecare dimineață cu bucuria că va avea ceva nou de învățat cu tristețea că prea mulți dintre cei apropiați lui s-au dus, deja, în eternitate. Își degustă singurătățile senin și tăcut, prețuind cărțile întâlnirile cu oamenii, și găsind mereu echilibrul precar, infinitezimal, dintre aventură, performanță și reflecție.
sursa: Newsletter nr. 10 al Ambasadei României în Franța
text preluat cu acceptul domnului Alex Horeaux