ROMANIAN POETRY

unghii de anotimp

Creation Category: 



Nu am să spun de ce...

pâlcuri de copaci se-nșiruie privirii
printre ei alunecă rânduri, rânduri
lumina strânsă-n raze
și-atunci ridurile trunchiurilor spun
povestea trecerii. Mirosul lemnului,
tânguitul crengilor și-adorm până
la capătul din pământ al întrebării.
Din scorburi lipsește aerul, rădăcini
cresc și degete în loc de raze.
Unghii dor și cu atâta dor de-mbrățișare
mă știu doar vremurile anotimpurilor
unul după altul și din calendar se duc
frunză după frunză, primăvară după toamnă

Zbor interior

Creation Category: 

 
 

 
  
Îmi ești în gînduri,
ca o strîngere de ape
înmugurind spre Primavară.
Ce sentiment alb
să ne amestecăm, să murim
atingindu-ne tîmplele,
inima,
sufletul !

 

fluid șoptit

Creation Category: 



cel mai bun loc
în care te poți
oglindi
este să pătrunzi
adânc
și tainic
în privire
de-acolo pleacă
spre deslușire
cuvinte
alamire
și brațe-n ne-rostire

și

cel mai adânc
loc de drăgostire
este picurul
strâns
din puls
privire
și din pumnii
adunați a iubire
să nu cadă-n neștire
cuvântul
fluid
spus seara
șoptit
atât de aproape
de mine...

Semințele liniștii

Creation Category: 

Primăvara tîrziu, la crăpatul zorilor,
cînd cerul se-acoperă de cețuri gingașe
mă trezesc cu surîsul inuman al olimpienilor,
ascultînd același verset din Kusa no zu
ca și cum aș privi lăuntric, pe principii depășite demult,
boala ascunsă a speței umane,
obsesii care nu trec oricum dincolo de lacrimi
n-ar fi destul, în definitiv ce mai contează
un zeu cu orbitele goale întoarse spre neant
de parcă ar fi și acolo invulnerabil,
inaccesibil, de neatins și totuși
prea vag chiar și vîntul strîns între trestii
în miez de noapte, anxios
cătun de munte peste care-a nins cucernic
cu fluturii propriei noastre singurătăți,
aceeași teamă îngăduită să fixeze îndelung
un zid de lut văruit și otrava,
ca o sete albă de nicăieri...

O lumînare stingîndu-se, nimic mai mult

Creation Category: 

  
  
Doar atît mi-a mai rămas,
să mă gîndesc la tine
pîndită de moarte prin toate ferestrele inimii,
în timp ce lumea noastră a devenit una lăuntrică
un cogito ergo es clandestin,
cel puțin așa sper
ca orbul care cîntă-n somnul zilei, amar
să vorbesc despre dragoste
sub semnul celei mai teribile singurătăți
în care alții încă mai vînd confuzii,
o mare de timp pierdut printre degete,
zadarnic negativism, mereu de la capăt
cîtă vreme aud fluturii de noapte rotindu-se
prin ungherele altor greșeli, mereu altele
deși încerc să împletesc lucrurile între ele
liniștea nu se mai aude, pe deal doar o casă albă
cu un singur copac,
oare nu trebuia să fi dispărut demult
cu bucuria de a mă fi iertat că vorbeam despre tine,
dar niciodată să nu spui,
să nu spui,
să nu spui că n-am existat
de vreme ce ești totul, pot să înfrunt disperarea
pot să plec goală de mine, fără a privi înapoi...

Cuvinte care n-au făcut cunoștință

Creation Category: 

  
  
Nimicul nopții și ceasul care ticăie
sînt doar un pretext pentru insomniile mele
bîntuite cîteodată de înfrîngeri, pitulici și muscari,
într-un fel anume, nu pentru ce văd acum
ci pentru ceea ce suspendă brusc, văzul
la cumpăna apelor
și dintr-odată-ți simți mîinile goale,
marcate cu creta pe ruinele orașului umbră
prin care a trecut și moartea mea
cum nu există desigur nici ultima clipă,
clipele continuă mereu la nesfîrșit
sub alte și alte forme,
cum ar fi stînjeneii din luna a cincea
rămași peste iarnă, palizi și veștezi
dacă-i strivești,
împrăștie în aer miresme de anul trecut

doar un alt fel de-a spune, "mi-e dor ! "

copacul frânt din trunchiul de rugină

Creation Category: 



e desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viața către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tample și crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abțin -
mi-e fierul mâinii greu și-i toamnă, în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primavara în ruga serii, plină
de-amara mea rășină și-atunci
să îl ascult cum crește și vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.
foto: ruude peters

Pages

Subscribe to RSS - ROMANIAN POETRY