litere ebraice

Creation Category: 

Poveste cu telecomandă (șalat* în ebraică) din 2001

Toate s-au modernizat. Nu mai pot ț‏ine pasul cu timpul. O simplă apăsare de buton și te sim‏ți unde vrei, poți să faci ce vrei, după chef sau ambiții. Unii vor să se ajungă (grafomanii) cu trîmbițe și surle sau invers… prin site-ul altora postându-și galoanele firmei profetice, alții preferă anonimatul! La ce mai folosește pana…cea de pe vremuri! La ce mai foloseste mașina de scris… Ai un regret mare privind spre ea și te îndrepți apoi spre noua invenție, calculatorul (la Politehnică facusem doar un curs facultativ, însă fară calculator, pe alte vremuri! Rețin că prof. Ciopraga avea o cravată cu picățele. Seamăna perfect cu ce preda el la curs depre programare, mai mult acolo erau și romburi, uneori săgeți!). Iar eu eram stângace pe deasupra. Vedeam totul invers precum în ebraică. Mirajul scrisului sau călătoriile pe toate meridianele, pe internet te aducea cu greu în patul nupțial, de după douzeci de ani… Consortul adormea întotdeauna înaintea mea. Iar eu testam calculatorul, învățam singură. Locuiam încă în limba română, dar fără diacritice. Literele ebraice dispăreau brusc, cortina brocată cădea ca o ghilotină!

E suficient să-‏ți pui știrile de seară de la ora opt și te sim‏ți imediat acasă… Cînd spui Acasă… intervine și acea apăsare sau greutate care
î‏ți stă pe cap, fără să-ți explici de ce…! Doar înainte cu cîteva minute fuseseși puțin prin Europa, pe meleagurile verzi, cu ajutorul șalatului
minune…Problema e, cu care șalat am fost acolo, îmi zic, gîndind ba la prezent ba la trecut! Butoanele mă puneau în încurcatură. E vorba doar de “tunelul timpului ” ca-n în filme.
Bărbatul meu este perfecționist. La mine în casă se văd vreo 47 de canale de televiziune. Păcat că n-avem timp de ele. El însă adoarme foarte bine pe toate. Nu poate să doarmă fără colecția de șalate de lîngă el,săracu’…! Unul e gri, de mărime potrivită. E șalatul obisnuit. Adică
matav(stație prin cabluri) mai puțin clar. Are însă ceva bun… Numai cu el poț‏i să citești știrile de pe Tele-text, adică textul în fran‏uzește. Vii,te asezi cu farfuria de borș în mână, seara, apeși pe șalatul gri și citești știrile. Cu gura plină îi face rezumatul pe scurt soției, mai ales despre știrile proaste legate de acasă, adică de Israelul nostru drag. Știrile rele apar mai devreme în Franț‏a de cît în Israel. Modernismul ăsta usucă. Nici măcat cîteva zile de așteptare, nici
măcar o clipă… Toate merg pe e-mail să nu pierdem absolut nimic… Un bombardament, o explozie ceva…un atentat,o spargere, e groznic! Dacă nu încerci sa te izolezi ai șansa să ajungi la un spital de boli pshihice! Eprea multă durere ân jur.Trebuie să alegi! Mai bine dau pe posturile din România. Și ei sînt în progres vizibil. Ne-am montat și o farfurie pe casă . Vedem și TV.Internațional. Filmele nu le vedem. Ecranul se oprește după cîteva imagini. Mă refer la filmele străine. Dar știrile, știrile sînt si ele tot atît de senzaț‏ionale ca și la noi. Acolo se fură, Domnule! Brucan a prezis doar 20 de ani până la trezirea definitiva! Ce credeț‏i că se fură , asta acum la început de secol: liniile de înaltă tensiune…sub tensiune, asfaltul proaspăt turnat, care ajunge de pe autostradă
direct în casa gospodarului, liniile de cale ferată… cîte o bucăt‏ică acolo si cîte un opritor de cale ferată pentru vânzare la fiare vechi, se plăteste cu kilu sau cu tona, după cum am înțeles!
Noroc că sunt descoperite la timp…Altfel sigur deraiază trenul. Poluarea… Alt subiect nostim sau mai bine zis tragic. Ceanura se revarsă în apele Siretului, peștii mor, oamenii îi mănâncă și, ce să crezi… se întoxică si
gata… Ce debandadă, trebuie o mâna de fier acolo, sau, cîteva mai marunte!!! Cred ca unora le este dor de cele doua ore de televiziune, zilnică cu “artistul” principal! Mă doare sufletul și pentru aici și pentru Dincolo.
Dar să ne întoarcem la modernismul actual. De exemplu: mașina de spălat și mașina de uscat rufe. Mașinile le-am suprapus, pentru economie de spat‏iu. De ce le am pe amîndoua? Simplu! M-am săturat să spăl si să usuc rufe. Fetele mele au făcut una după alta armata, armată grea precum băieții. Împreună deci… aproape 4 ani. Eu am fost ”sacul de bataie” pentru ele. Pe mine se descarcau, săracele, când veneau acasă pe la o permisie. La prima fată am spălat si călcat suficient. Ce călcat, vine vorba…Uscat…pentru că trebuia călcată uniforma militară, de udă! Mai ales iarna nu se usca nici pe calorifer! La a doua soldată m-am modernizat puțin. Am cumpărat masina de uscat. Scoteam rufele de jos din mașina de spălat si le puneam sus în cea de a doua, la uscat. Nu mai trebuie să atârn rufe pe sârma de la etajul meu. In fața blocului e o prăpastie si eu am ameț‏eli cînd mă uitam in jos. De multe ori îmi cadeau lucruri din mâna cu rufe proaspăt spălate și, duse erau pe “apa sâmbetei”, dar nu de șabat. Trebuia să fac o întreagă excursie ca să recuperez ceva. Să zicem un ciorap sau o cămasă…Dar ce să mai zic de plapuma de puf adusă din România “ca nou venită în țară”, adică “ola hadașa”. A ocupat toată lada la vamă. Au cotroboit-o cei de la vamă să n-am cumva purici sau căpușe, să nu “le transfer ” în Israel fără aprobare specială. Dar plapuma a zburat de pe sârmă la o vântoasă… Apoi a tronat în prăpastie din fața geamului meu mai mult de jumătate de an… până ce,
Primăria a făcut curat în spatele blocului și a adunat tot ce poate: sticle de plastic, saci cu gunoaie, fotolii, scânduri de Sucot (sărbătoare). Păi ce să faci, “lumea civilizată” n-are timp să ajungă pînă la lada de gunoi. Trimite câte o ghiulea direct în prăpastie și gata…zăceau acolo pănă putrezeau și erau ridicate tocmai de sărbătorile următoare. Primăria lucrează și la noi din ani în Paști. Cu toate că “nimic nu se pierde ci, totul se transformă”… referindu-mă deci la
rufele spălate… Bărbatul meu, Delu tot nu-și găsește ciorapii. Nu-și închipuie însă că ciorapii pot fi folosiț‏i și de al‏ți membrii ai familiei, soldatele mele Noemi și Zinette și, deci e aproape normal să nu-i găsească. Fetele doar sunt pe post de soldate cu bocanci lustruiți aproape zilnic. Dacă erau în România, probabil ca ar fi leganat deja propriul lor sugar! Așa au ajuns să-și conceapă copiii cu mult mai târziu, cănd eu deja mă simțisem bătrână în ghilimele la 40 de ani, de aia mă apucasem de poezie, debut la 30 de ani și încă sub girul poetului Emil Brumaru în revista “Cronica”! Cică mi-a predat toata rubirca sa “diligența postală”…într-o zi de octombrie.

Dar, să trecem la șalatul cel negru cu butoane roșii. Se pare că e Matav degital. Adică televiziunea viitorului, adică în pas cu moda, mai corect… parcă-i hologramă imaginea! Aici știrile le vezi și asculți cu mai multă aten‏ție. Sonorul e mult mai clar, sirenele de la ambulanț‏e îți sparg timpanele, mai ales după un atentat terorist (să fie cât mai puține,nu mai rezist!). Incerci să te linștești să nu te încarci ca o o baterie, sa-ți aduci aminte și de tine, și de ai tăi, să supraviețuiești intr-un fel! Atunci schimbi pe Pro.Tv. Acolo o văd pe Theo. Cel puțin e tot atât de solidă ca și mine, dar ține dietă și, mai mai are și simt‏ul umorului! Cică a învăț‏at la universitate limba arabă. N-a știut să îndruge nimic în limba arabă. O fi semănand limba
arabă cu ebraica noastră, cît mă descurc și eu! (La început cănd am sosit în țară cumpăram alimente după poze. Silabiseam ceva dar lipseau vocalele, erau pe undeva trebuia să le simți!) E și normal să nu-ți amintești nimic, asa… în fa‏ța camerelor de luat vederi. Se mai întâmplă și pe la noi. Cel mai mult m-a
distrat că i s-a răsturnat geanta pe podea, tocmai la o emisiune concurentă, unde a fost invitată de onoare! Din geanta ei au căzut vreo 7-8 brichete, pahare de plastic, medicamente, farduri… într-un cuvânt sau două, “geanta bunicii!” Nimic compromiț‏ător pentru o prezentatoare de televiziune cu audient‏ă foarte mare. Doar brichetele erau cam multe pentru o nefumătoare…Poate ân felul ăsta ăși ținea socoteala kilogramelor date jos, cine știe! Mai mult decât atât: ieri am ascultat un mic interviu al fiicei poetului Lucian Blaga. Reușise să citească pe diagonală dosarul securită‏tii care a fost intocmit pentru tatăl ei (m-a interesat și mai mult, tocmai primisem premiul internațional L. Blaga pentru poezie, tocmai atunci,”puterea cuvintelor” mele inspirată de Lumina sa! s-a întors nostalgic acasă). Eram foarte mirată că se înregistrase aproape tot ce se vorbise în casa lor și ,mai apoi - cuvânt cu cuvânt - fusese redactat tot, ca să
poată fi citit de cine știe ce mahăr de la Securitate. Pînă unde putea merge Securitatea românească pe timpul Răposatului!? Inviți prietenii acasă și ești
ascultat prin microfoanele montate sub dușumele și becuri.Că tot uneori stăteam la lumânare… Nici măcar nu te turna prietenul cel mai bun…sau colegul, sau vecinul cel invidios( țin minte ca mi-a batut unul la usă, cica mirosea la mine a carne fripta). In cine mai puteai să mai ai încredere atunci?!! De cine trebuia să te ferești ?
Dar,hai să trecem la șalaturi. Ca să deschid singură televizorul, pe postul dorit trebuia să mă concentrez serios, e o adevărată tehnică. Niciodată nu nimeresc șalatul potrivit, vreo 4 stau aruncate pe masa din salon. Fac o criză de nervi și apăs pe toate butoanele deodată, claviatura pianului. (Mai fac mici crize pe care le uit apoi …cînd cineva vrea să intre in viața mea neanunțat și să mă pună și la punct , să sune mai întâi la ușă… Să se recomande … Să nu dea buzna!) Normal că seara, cînd se întoarce Delu de de la serviciu și remarcă că totul e dereglatla șalate si televiziune , mă apostrofează cu glas răstit,adică eu nu sunt capabilă să pot reține niște simple butoane! Adevărul e că am atenția distributivă. N-o să credeți, la serviciu îmi pun capul de rezervă ,ăla de femeie deșteapta.( Acolo mi-l pun ca să pot lucra în domeniul meu, inginerie și, încă constructor de “stații de înaltă tensiune”. Întind planurile alea, cearșafuri și, le sintetizez până le evaluez în bani, adică dolari că n-am intrat încă în Europa să fac calcului în euro! ) Dar să mai închid parantezele…Toată programarea era deja dusă pe “apa sâmbetei , iar eu mă prefăceam cît se poate de cuminte și ascultătoare cu ochii ațintiți în ziarele-kilograme de pe la noi ! Până la urmă mi se întocmește un desen cu săgeț‏i și explicații raționale…(1200 calorii pe zi, asta-mi sugera) . Acum, cînd vin de la serviciu întâi privesc biletul. Trebuie să apăs pe butonul roșu, apoi pe 99 apoi iar pe roșu și, mai apoi pe 43 unde e ProTv și, în sfârșit, din nou pe
roșu pentru că cifrele trebuies să fie undeva la mijloc și nu sus… Dacă cifrele postului sunt sus… înseamnă că nu văd destul de bine pentru că sunt rămasă pe vechea legătură, care s-a păstrat din cauza Tele-Textului cu postul francez de știri… Uf! Până la urmă simt nevoia să notez totul cu mâinile mele pe calculatorul meu, pe Dagheșul meu, care scrie
româneste cu diacritice după chef, e atăt de vechi și demodat ca o rochie din secolul trecut. Mai mult , in locul lor apar litere ebraice * sau, dispar cu totul ! Cel putin “crima cu “copyright” al scriitorului Al. Mirodan, editorul “Minimului” din Tel Aviv în cartea sa ” Ocolul pamantului cu un surâs” rămâne valabială și acum. Știrile de la noi și din România sunt pline de crime, pe orice șalat aș pune mâna. Cînd să te mai destinzi! Pelefonul meu (mobilul) sună acum… dar n-am putut răspune la timp. Era pus între șalate. Până l-am descoperit… telefonul a tăcut…
Astea-s invenții ale noului secol!
5 aprilie,2001
TEL AVIV
APĂRUT ÎN “VIAȚA NOASTRĂ”, 26 IUNIE, 2008